„S-o întreb pe nevastă-mea cîţi bani cîştig!”

L-am sunat pe Cosmin Olăroiu la scurt timp după ce, venind din Sri Lanka, de la Colombo, am aterizat la Dubai.

Tehnicianul lui Al Ahli, campioana 2014 a Emiratelor Arabe Unite şi finalista 2015 a Ligii Campionilor Asiei, mi-a mărturisit că e foarte prins, dar mi-a făgăduit că va trece pe seară pe la hotelul Amwaj Rotana din Jumeirah Beach. S-a ţinut de cuvînt. A coborît dintr-un superb Bentley, deşi nu foarte nou, iar discuţia care urmează a durat 45 de minute.

A doua zi, am vizitat baza lui Al Ahli din zona Had Al Sheba şi, cum am scris în ziarul de sîmbătă, am rămas cu gura căscată, de-a dreptul uluit! În fotbalul nostru nu există aşa ceva şi, fără să cobesc, nici nu cred că va exista vreodată: 4 terenuri de antrenament cu nocturnă şi tot atîtea săli, una în construcţie, o piscină de dimensiuni olimpice etc.

Peste toate se ridică, asemenea unui deget imens înfipt în cer, Burj Khalifa, 828 de metri, cea mai înaltă clădire de pe planetă.

16 meciuri în 42 de zile!

– Oli, ai albit de cînd ne-am întîlnit ultima oară!
– Chiar aşa?! Probabil din pricină că alerg ziua întreagă, că stau la stadion 12 ore pe zi!

– Glumeşti, ce atîta muncă la arabi, acasă se rîde că antrenezi la cămile?!
– Hei, fiecare cu părerea lui, n-o să mă cert cu nimeni, dar lucrurile s-au schimbat şi nu mai sînt cum şi le închipuie unii. De pildă, ai idee cîte meciuri am susţinut cu Al Ahli între 21 noiembrie şi 4 ianuarie?

– Într-o lună şi aproape jumătate? Şapte, opt?
– Eşti pe-acolo, în campionat şi în Liga Campionilor Asiei, 16 numărate bob cu bob, cît într-un tur în ţară!

– Bine, dar…
– Ca să te lămureşti că aici nu mai e ce-a fost cîndva, ştii cît a plătit Al Ahli pentru mijlocaşul Esmail Khamis, transferat luna trecută de la Al Jazira?

– ?!
– Zece milioane de euro, şi asta la intern, nea Ovidiu! Îşi permite vreun club din România aşa ceva?

– Nu.
– Mai notează că am propus pentru Gaitan 35 de milioane, peste cele 30 ale lui Manchester United. Bătusem palma cu Benfica, dar peste noapte s-a sucit jucătorul.

„Cămile” din Brazilia, Franţa, Maroc etc.

– Oli, e de notorietate că fotbaliştii arabi nu se omoară cu efortul. E adevărat că sînt plătiţi şi ca să se antreneze?
– Glumeşti?! Am cumpărat cu bani grei un program care arată încărcătura organismului în cursul antrenamentelor şi el demonstrează că arabii n-au parametrii inferiori. Chestia cu plata e, să mă scuzi, o prostie. Sînt profesionişti ca şi ceilalţi, cu obligaţii clare. Cum să ia bani pentru că participă la antrenamente?!

– Care e…
– Fotbalul s-a schimbat şi se schimbă, polul de putere şi de interes se mută încet, încet către Orientul Apropiat şi Îndepărtat. Nu vezi cum aruncă asiaticii cu banii, mai ales chinezii? Şi noi l-am adus în 2015 pe Everton Ribeiro de la Cruzeiro după ce 2 ani la rînd fusese desemnat jucătorul numărul 1 din campionatul Braziliei. Astea-s „cămilele” de care se rîde la Bucureşti, plus Moussa Sow, fost golgeter al Franţei în perioada Lille, brazilianul Lima, trecut pe la Benfica, marocanul Assaidi, ex-Liverpool, alţii.

– Care dintre aceştia are salariul cel mai mare?
– Contractele sînt confidenţiale.

– Totuşi…
– Sow, francez cu 29 de selecţii pentru Senegal, încasează 4,8 milioane de euro pe sezon. O spun cu durere în suflet, dar fotbalul din Emirate poate mai mult decît cel din România, infinit mai mult. Tocmai de aceea raportul de forţe se va modifica în viitor şi Europa riscă să rămînă de căruţă. Mai ales cea de răsărit.

Nu TRX joacă, povestea e ridicolă!

– OK, m-ai convins, dar…
– Hai să stabilim o convenţie: pe mine nu mă interesează nici un interviu, fiecare să creadă ce vrea, dar chiar mă minunez cînd citesc de cîtă trecere se bucură în ţară exerciţiile cu TRX, vîndute lumii ca o supernoutate! Ca şi cînd benzile astea ar juca singure şi cei care le promovează ar descoperi America!

– Vrei să detaliezi?
– Mai degrabă nu. Evit orice polemică, atît că, fără să mă laud, eu le-am folosit acum 8 ani!

– Şi?
– Şi ce? Nu joacă ele şi nici nu dau ele goluri, povestea e ridicolă!

– Oli, cîte persoane alcătuiesc staff-ul tău?
– Să calculăm, unul, doi, trei… 18 cu mine! Românii Caramarin, Cătălin Necula şi alţii, şapte la număr, apoi englezi, francezi, brazilieni şi un marocan… Medici, analişti video, fizioterapeuţi, masori etc… Unul dintre secunzi e localnic.

– Ce salarii au? Plata lor mai întîrzie?
– Cum Dubaiul e scump, ca şi Emiratele, salariile echipei tehnice nu-s mici. Fără să mi-o luaţi în nume de rău, asistenţii mei sînt plătiţi la nivelul antrenorilor principali din Liga 1, poate chiar peste! În rest, nu-i de imaginat ca salariile să întîrzie. Nici măcar o zi.

– Cosmin Olăroiu cît ia pe lună? Se zvoneşte că e cel mai bine plătit antrenor român, corect?
– Dă-mi voie să-mi întreb soţia ce salariu am şi cîţi bani în bancă!

– Se aude de 5 milioane de dolari anual.
– Multe se aud. Zvonuri, răutăţi, dar nu mă plîng.

– Se pune problema să te stabileşti definitiv în Dubai, în casa din Palm, unde eşti vecin cu Rădoi?
– Nu e exclus, dar nici cert. Mai e timp pentru o decizie, atît că pe noi, românii, ne trage mereu aţa spre acasă.

Steaua e egală cu Ghencea, sînt sinonime

– Oli, hai să ne întoarcem în România: cum ţi se pare Steaua 2016?
– În nici un fel, n-o cunosc destul ca să mă pronunţ. Am amintiri unice de-acolo, cîştigarea campionatului şi a Supercupei, calificarea în semifinalele Cupei UEFA, dar asta a fost şi e misiunea oricărui antrenor, a oricărui om, e să privească înainte, nu înapoi. Eu asta încerc.

– Controversa referitoare la siglă, la culori, la…
– O aiureală! Steaua e Steaua indiferent de siglă, de culori, de orice. Sigur e şi că Steaua înseamnă Ghencea, aceste două cuvinte sînt sinonime.

– Reghecampf?
– Nu-i treaba mea. N-am fost şi nu sîntem apropiaţi din cauza distanţei şi a diferenţei de vîrstă. Ne despart 7 ani, adică o promoţie.

– Gino Iorgulescu e cel mai bun prieten al tău din fotbalul românesc?
– Nu.

– Poftim?!
– Gino nu mi-e prieten, mi-e frate.

– Apropo, cîte acţiuni ai la lanţul de restaurante Trattoria il Calcio?
– Nu-s băgat cu bani acolo, doar cu imaginea. Cu numele, nu cu sumele. Gata, nea Ovidiu, am terminat?

– Încă un pic, Gigi Becali te-a mai căutat?
– Nu, de ce să mă caute?! E un om pasionat şi-l preţuiesc pentru asta, dar vorbeşte uneori ce nu trebuie. Ce să discutăm cînd avem alte opinii despre fotbal?!

Dan s-a temut că ne vor da chinezii șapte!

– „Naţionala” noastră va ieşi din grupe la Euro?
– N-am uitat că Gazeta m-a atacat pe tema asta, de aceea precizez că n-am cerut niciodată să fiu pus la echipa naţională. Niciodată, niciodată! Şi să vreau, n-aş putea veni deoarece am contract cu Al Ahli pînă în 2018.

– S-au mai văzut contracte…
– … rupte înainte de termen? Corect, dar nu-i cazul. Proprietarul lui Al Ahli, prinţul moştenitor al Dubaiului, şeicul Hamdan, e un tip excepţional, pe care n-aş îndrăzni să-l supăr. Am avut o ofertă de la chinezi, erau dispuşi să suporte clauza de reziliere, dar m-am sfiit s-o arăt şeicului. Am primit adevărate lecţii de viaţă de la acesta.

– De pildă?
– În orice activitate există reguli şi ele trebuie respectate cu sfinţenie. Cine nu le respectă iese din cursă. Suferă.

– Echipa naţională…
– Repet, nu-i treaba mea şi refuz să comentez. Important e ce-şi propune „naţionala” la turneul final, impresia mea fiind că poate depăşi grupele şi atît. Mai mult ar fi bonus. Noi am ajuns în finala Ligii Campionilor Asiei, pierdută după 0-0 şi 0-1 cu Guangzhou Evergrande, trupa lui Scolari, cînd nimeni nu ne dădea nici cea mai mică şansă. Ne socoteau fiii ploii.

– De ce?
– Eram cotaţi pe poziţia 38, iar Dan Petrescu m-a avertizat înaintea meciului din Dubai că o să ne facă varză chinezii, că o să ne dea şapte! Uite că nu ne-au dat, ba chiar s-au chinuit cu noi!

– Oli, o ultimă rugăminte.
– Am şi eu una, nici un interviu, da? Nu vreau să sporească numărul duşmanilor de-acasă. Ne-am înţeles?

– Evident, dar încă o chestiune. Ai vreo poreclă aici, îţi zic în vreun fel?
– Pentru că trăiesc fotbalul cu patimă, ca un apucat, şeicul mi-a spus că l-a întrebat cineva cum se poartă „nebunul”, după care respectivul şi-a cerut scuze. Să nu scrii însă asta, te rog să nu scrii nimic!

– Am notat, mulţumiri şi să-ţi meargă bine!

14 echipe
evoluează în prima ligă din EAU. Cu 9 etape înainte de final, Al Ahli e pe locul 2, la două puncte de liderul Al Ain, cu care va juca însă pe teren propriu. Al Ain e formaţia de la care Olăroiu a venit la Al Ahli în vara lui 2013.

Pînă la 47 de ani, Cosmin Olăroiu a cîştigat ca antrenor 12 trofee: cu Steaua în România (2), cu Al Hilal în Arabia Saudită (3), cu Al Sadd în Qatar (1), cu Al Ain (2) şi cu Al Ahli (4) în Emiratele Arabe Unite.