Noi şi italienii

Nimeni nu-şi imaginează, chiar nimeni, că meciul Milan – Inter, programat în aceeaşi zi cu derby-ul dintre Dinamo şi Steaua, s-ar putea juca altfel decît pe teren

Scriam ieri că partida Napoli – Siena, pe care am urmărit-o din tribună, […]

Nimeni nu-şi imaginează, chiar nimeni, că meciul Milan – Inter, programat în aceeaşi zi cu derby-ul dintre Dinamo şi Steaua, s-ar putea juca altfel decît pe teren

Scriam ieri că partida Napoli – Siena, pe care am urmărit-o din tribună, m-a dezamăgit. E posibil să mă pripesc, dar două echipe italiene de valoare medie nu joacă nici mai bine şi nici mai frumos decît două de-ale noastre din zona de mijloc a clasamentului. N-arată nimic special. Oferă îndîrjire, nu şi spectacol. Sigur că o asemenea judecată nu-i în măsură să ne schimbe părerea despre fotbalul peninsular, la care ne-am obişnuit să privim cu admiraţie şi chiar cu invidie. Dar s-ar cuveni să ne dea de gîndit. Ba şi să ne facă mai încrezători înaintea întîlnirii România – Italia de la Euro, una pe care băieţii lui Piţurcă ar trebui s-o abordeze fără complexe. Cîtă vreme Chivu şi Mutu se numără printre starurile din Serie A, iar Codrea şi Radu Ştefan caută să le calce pe urme, e logic să fim optimişti. Altfel spus, să nu ne socotim dinainte învinşi pe 13 iunie. Or fi italienii campionii lumii, dar nici noi nu sîntem nişte neica-nimeni, veniţi cu pluta. Avem o şansă şi, implicit, datoria să luptăm din răsputeri pentru ea.

Altminteri, Il Calcio ne poate servi ca model în destule privinţe. De pildă, trecînd peste interesele televiziunilor, toate meciurile din ultimele 4 etape încep în Serie A la aceeaşi oră, 15:00, indiferent de miza lor. Aşa s-a stabilit la startul sezonului, iar ce s-a stabilit se şi respectă, aceasta fiind prima condiţie a unei reguli. Apoi, conducătorii de cluburi se văd şi se aud mai puţin, chiar deloc. Pe micile ecrane şi în ziare au cuvîntul jucătorii şi antrenorii, nu patronii şi preşedinţii. Nimeni nu vorbeşte ca la noi despre bani, despre stimularea terţilor ori, şi mai grav, a adversarilor direcţi. Veţi zice că un fotbal care a trăit recent coşmarul numit Calciopoli ar trebui să tacă un timp, să stea cu capul în pămînt. Corect, numai că în Italia cei găsiţi vinovaţi au plătit în funcţie de cum şi cît au greşit. S-a tăiat în carne vie, mergîndu-se pînă la retrogradarea campioanei Juventus, după care s-a luat totul de la zero. Să fiţi de acord că doar un sistem puternic, altul decît în România, şi-a putut permite aşa ceva.

Coincidenţă, cînd la Bucureşti e programat duminică derby-ul dintre Dinamo şi Steaua, la ei se va disputa “eternul” Milan – Inter. Formaţiile vizitatoare, Steaua şi Inter, se află în situaţii similare, avînd nevoie de victorii, sau măcar de scoruri egale, ca să cîştige titlul. Atît că, spre deosebire de ce se petrece la noi, în Peninsulă nimănui nu-i trece prin minte, chiar nimănui, că Milan ar intenţiona să se predea spre a-i uşura misiunea Interului. Milan nu se bate cu pumnii în piept că va juca în mod cinstit deoarece, la rivalitatea ce desparte grupările de lîngă Dom, o altă variantă e de neconceput. La fel ar trebui să gîndească şi suporterii roş-albaştri, conştienţi că un succes al Stelei înlesnit de Dinamo n-ar onora-o pe favorita lor. Dimpotrivă, venind după Cazul bricheta, i-ar produce mult rău, i-ar urîţi imaginea şi i-ar compromite izbînda finală. Tocmai de aceea să sperăm că Dinamo – Steaua se va juca pe teren, nu în culise.