Copos la locul lui

Deranjat de chemările la DNA, de refuzul Ministerului Transporturilor de a trece stadionul Giuleşti în proprietatea clubului, dar şi, într-un sens mai larg, de cîte se întîmplă într-un fotbal şi într-o societate care nu l-ar aprecia la justa valoare, Copos […]

Deranjat de chemările la DNA, de refuzul Ministerului Transporturilor de a trece stadionul Giuleşti în proprietatea clubului, dar şi, într-un sens mai larg, de cîte se întîmplă într-un fotbal şi într-o societate care nu l-ar aprecia la justa valoare, Copos a ameninţat recent că se retrage de la Rapid. Evident, a vorbit neîntrebat, numai că ne-a obişnuit cu un stil care, de la naturalistul francez Buffon citire, e omul însuşi. Cum a tot repetat că decizia renunţării e imediată, definitivă şi irevocabilă, întreaga suflare vişinie a aşteptat cu nerăbdare conferinţa de presă convocată vineri de patron. N-a aşteptat degeaba. Mai emoţionat ca niciodată, Copos a anunţat că nu pleacă. Exact asta şi intuiau puţinele persoane din apropierea lui, avizate că, primind deunăzi o ofertă tentantă de a vinde, fostul viceprim-ministru a cerut timp de gîndire pînă la sfîrşitul sezonului de primăvară. Mărturisind ieri că se simte legat moral de Rapid, în care a investit nu doar bani, ci şi suflet, Copos a omis să precizeze însă în ce mod va reacţiona dacă echipa antrenată de Rednic va rata cucerirea titlului şi, eventual, chiar calificarea în Champions League. Va continua sau nu? Prin discursul rostit în faţa ziariştilor, el a urmărit cu precădere să-şi redobîndească autoritatea, cîtă mai e, în ochii suporterilor.

Să le recîştige acestora simpatia şi sprijinul. Poate că parţial a şi reuşit, doar că lucrurile sînt mai complicate, iar drumul de parcurs lung. Fanii Rapidului nu-s uşor de păcălit. Ei au învăţat că patronul îşi schimbă opiniile la fel de des ca şi cămăşile, dacă nu mai des. Îi place să spună una şi să fumeze alta. Ştie să joace la cacealma şi, deşi vrea să pară culant, în majoritatea situaţiilor are arici la buzunar. Negociază la sînge şi nu lasă niciodată de la el.

Să admitem însă că, abandonat de Copos, Rapidul ar fi pierdut mai ales la capitolul imagine. Nu că finanţatorul ar fi de neînlocuit. Nimeni nu-i de neînlocuit. Cu siguranţă că ar fi apărut investitori dornici să cumpere clubul şi capabili s-o facă. Dar Copos, prin temperamentul şi inconsecvenţa lui, se potriveşte ca o mănuşă frumoasei boemii din Giuleşti. Completează de minune “farmecul vieţii” cu care el însuşi se mîndreşte, opunîndu-l “fascinaţiei puterii”. Ca atare, fără să mi se ia în nume de rău, cred că a rămas unde îi era locul. Deoarece Copos are nevoie de Rapid aşa cum şi Rapid are nevoie de Copos.