Din ţînţar armăsar

Indiscutabil, Ovidiu Petre a greşit în faza în care, provocat fiind de Cohen, l-a lovit pe jucătorul israelian şi a fost dat afară. O astfel de atitudine nu se admite cînd îmbraci tricoul „naţionalei”, iar mijlocaşul din Ghencea e cu […]

Indiscutabil, Ovidiu Petre a greşit în faza în care, provocat fiind de Cohen, l-a lovit pe jucătorul israelian şi a fost dat afară. O astfel de atitudine nu se admite cînd îmbraci tricoul „naţionalei”, iar mijlocaşul din Ghencea e cu atît mai vinovat cu cît, 11 contra 11, probabil că România n-ar fi pierdut „amicalul” de pe Ramat Gan. Dar răbufnirea cu pricina nu susţine, îndrăznesc să cred, transformarea unui gest de nervozitate într-o dramă de proporţii. Lipseşte puţin, doar un vîrf de ac, ca unii să ceară trimiterea stelistului la puşcărie sau chiar la ospiciu. Însuşi Piţurcă, de regulă cumpănit, a avertizat că „va plăti scump”. De acord că trebuie să plătească, dar de ce scump?! Să ne reamintim că pînă şi inegalabilului Gică Hagi i-a mai sărit cîteodată muştarul. Înaintea senzaţionalului său Mondial din America, într-un meci de verificare cu Irlanda de Nord, Maradona din Carpaţi a scuipat un adversar şi a văzut roşu. Atunci, am trecut uşor peste incident şi am uitat repede. Acum, nu mai reuşim, de parcă ne-ar împinge cineva să facem din ţînţar armăsar. Încă mai trist, de parcă execuţia publică a lui Ovidiu Petre ne-ar oferi satisfacţie, ne-ar umple de bucurie.

Dacă tot evocăm, să ne oprim şi asupra ieşirii lui Zidane din finala CM 2006, moment în care unul dintre monştrii sacri ai balonului rotund s-a năpustit ca un berbec asupra italianului Materazzi şi l-a culcat la pămînt. Normal, francezii au părut şocaţi de reacţia şi de eliminarea căpitanului echipei lor reprezentative, ambele greu de digerat deoarece se petreceau la capătul unei cariere cu adevărat strălucitoare. Atît însă. După o zi, două de uluială, s-au grăbit să-i găsească justificări lui Zizou şi să-l ierte. Nu l-au coborît de pe soclu. Dimpotrivă, au continuat să-l iubească şi să-l preţuiască. Sigur că e riscant, ba şi nepotrivit, să porneşti de la Ovidiu Petre ca să ajungi la Hagi şi la Zidane. Pe primul îl desparte de ceilalţi valoarea şi, pînă la urmă, destinul. Deşi astronomice, aceste diferenţe nu mă împiedică să observ însă că nouă, sau măcar unora dintre noi, ne place mai degrabă să acuzăm decît să apărăm. Să fim procurori, nu avocaţi. Iar de aici şi tentaţia de a exagera în cazul Ovidiu Petre.