Jucător mare, caracter mic
E justificată supărarea lui Mircea Lucescu că a pierdut la scor, 0-4 pe Bernabeu, un meci în care posesia Șahtiorului a fost aceeași cu a Realului, fifty-fifty. Reputatul antrenor român nu are însă dreptate cînd declară că “în primele 30 de minute am dominat destul de categoric, am avut și situații clare de gol”.

Exagerează deoarece, pînă la gafa monumentală comisă de portarul Piatov, Șahtior n-a dominat. Doar a jucat de la egal la egal cu redutabilul său adversar. Atît.
Întărind afirmațiile lui Lucescu, să spunem că brigada croată de arbitri, condusă de Ivan Bebek, a tras spuza pe turta Realului cu nerușinare. A inventat un penalty pentru trupa blanco și l-a eliminat pe Stepanenko în startul reprizei secunde, dar îi dăduse ușor acestuia, opinie mai largă, primul cartonaș! Astfel, Bebek și colegii lui au rezolvat meciul, au stabilit învingătorul încă din minutul 50.
Trebuie să ne mai disociem o dată de Luce, care a reclamat și acordarea celui de-al doilea penalty. “Mai întîi mingea l-a atins în mînă pe Carvajal și abia apoi pe Azevedo”, a afirmat el. Cu părere de rău, Lucescu n-a văzut bine: într-adevăr, mingea a lovit brațul lui Carvajal, dar numai după ce lovise mîna lui Azevedo, deci Bebek n-a greșit!
Arbitrul s-a făcut însă rău de rîs în clipa în care a dictat 11 m la un imaginar henț al lui Srna într-o fază în care căpitanul Șahtiorului a deviat balonul cu spatele, nu cu mîna! Bebek a ezitat cîteva fracțiuni de secundă după care, probabil indus în eroare de adițional, și influențat de teatrul lui Ronaldo, a fluierat penalty. Zadarnic s-a stră duit compatriotul său Srna să-l convingă că n-a fost henț, “centralul” a rămas ferm pe poziție. Evident eronată, decizia i-a permis lui Lucescu să se plîngă iar, de data asta cu argumente incontestabile, că arbitrii au nedreptățit-o pe Șahtior, chiar au furat-o, ca și în întîlnirile cu echipe de top gen Bayern, Juventus, Arsenal ori Man. Utd.
Cît sînt eu de fan Real, mărturisesc că m-a impresionat neplăcut atitudinea lui Cristiano Ronaldo în faza acordării ultimei lovituri de la 11 metri. Fiind autorul șutului care a izbit spatele lui Srna, cu siguranță că portughezul și-a dat seama că nu trebuia fluierat henț, numai că a cerut insistent penalty! A ridicat brațele, să mă scuze, ca o precupeață, ba i-a și arătat arbitrului, înșelînd, că Srna a respins mingea cu cotul!
Mare jucător Ronaldo, aici nu încape discuție, golgeterul all-time al Ligii Campionilor cu 80 de reușite, de 3 ori cîștigător al Balonului de Aur, desemnat FIFA și UEFA Best Player of the Year, dar nu, iată, și un caracter pe măsură. Din păcate, omul e sub cota fotbalistului, mult sub. Un mincinos și un profitor. La un star cu gloria și cu averea lui CR7, scopul n-ar trebui să scuze mijloacele. Chiar n-ar trebui.