Lupescu între bine şi rău
În absenţa lui Mircea Sandu şi a lui Victor Piţurcă, căci selecţionerul a fost silit să-şi contramandeze plecarea din cauza unei gripe rebele, Ionuţ Lupescu a condus delegaţia FRF la negocierile privind ţintarul preliminariilor CM 2010. Şi, judecînd după rezultatul […]
În absenţa lui Mircea Sandu şi a lui Victor Piţurcă, căci selecţionerul a fost silit să-şi contramandeze plecarea din cauza unei gripe rebele, Ionuţ Lupescu a condus delegaţia FRF la negocierile privind ţintarul preliminariilor CM 2010. Şi, judecînd după rezultatul final al tratativelor, a condus-o ca lumea, inspirat şi ferm. Probă că, deşi variantele gîndite de emisarii celor 6 federaţii nu s-au potrivit, s-a evitat pînă la urmă medierea FIFA. Altă dovadă, încă mai importantă, e că programul îi avantajează pe ŇtricoloriÓ. În ideea că vor susţine doar 3 meciuri în 2008, între care cu francezii pe teren propriu, că îi vor întîlni pe sîrbi în 2009, după ce aceştia vor fi jucat cu vicecampionii mondiali, că vor începe şi vor termina cursa acasă, împotriva lituanienilor şi, respectiv, a celor din Faroe etc. Ce-a plănuit Piţurcă la Bucureşti a realizat „Kaiserul” la Viena, nu integral, dar într-o proporţie mulţumitoare, de 80-90 la sută. De remarcat şi amănuntul că Lupescu a rezistat presiunilor Belgradului de a i se promite că partida România-Serbia din 28 martie 2009 se va disputa la Timişoara! Lesne de dedus de ce-au insistat vecinii noştri pentru oraşul de pe Bega. Din dorinţa ca „naţionala” lor să poată fi însoţită, lîngă graniţă, de un număr mare de suporteri. Cum alegerea locului de desfăşurare a unei confruntări internaţionale oficiale rămîne la latitudinea echipei gazdă, nefiind nevoie de acordul adversarului, evident că Lupescu n-a cedat. Fiecăruia îi e mai aproape propria cămaşă, aşa că logic ar fi să-i ducem pe sîrbi cît mai departe de frontiera cu ei, nu credeţi?
Din considerentul că a ştiut să apere interesul „tricolorilor”, Lupescu merită felicitări. Prin calm şi vigilenţă, a reconfirmat că Mircea Sandu n-a greşit cînd l-a cooptat în staff-ul federal, conferindu-i putere şi dîndu-i mînă liberă. În altă ordine de idei însă, apreciez că Marian Iancu îi reproşează pe drept „Kaiserului” apariţia în reclama televizată a unei case de pariuri. Chiar dacă, trăgînd din toate poziţiile în directorul general al FRF, patronul lui Poli exagerează, de data asta are perfectă dreptate. Tocmai pentru că ocupă un post de decizie în Casa Fotbalului, Ionuţ Lupescu e dator să înţeleagă că nu trebuie să lase loc nici unei suspiciuni, nici unei speculaţii. Continuînd aşa, îl pîndeşte riscul de a dărîma cu o mînă ceea ce a construit cu cealaltă. Şi-ar fi păcat.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele