Francezii se plîng!

Vineri, cînd am ajuns la Paris, era aşteptată cu nerăbdare alcătuirea grupelor turneului final continental. Sechestraţi în redacţii de o ploaie mocănească, gazetarii de fotbal mai degrabă nu credeau că Franţa şi România, partenere în preliminariile CM 2010, se vor […]

Vineri, cînd am ajuns la Paris, era aşteptată cu nerăbdare alcătuirea grupelor turneului final continental. Sechestraţi în redacţii de o ploaie mocănească, gazetarii de fotbal mai degrabă nu credeau că Franţa şi România, partenere în preliminariile CM 2010, se vor întîlni şi la Euro 2008. Dar le-ar fi surîs varianta, din care motiv „L’Equipe” şi scria, în stilul vrabia mălai visează, că „nu ne-ar deranja dacă ne-ar ieşi în cale Austria, Suedia şi România”. Asta îşi dorea şi selecţionerul naţional Raymond Domenech, care considera România „un adversar uşor, dintre cei mai confortabili”. Sîmbătă însă, însuşi Michel Platini, şeful UEFA, atrăgea atenţia într-o intervenţie televizată că „Franţei îi va fi mai greu decît îşi imaginează unii să se califice în 2010, deoarece România are o echipă frumoasă, Serbia dispune de tineri valoroşi, iar Austria e în progres”. Numai că, din Lucerna, Domenech insista, „ne-ar conveni România, chiar ne-ar conveni!”, refren preluat şi de Gerard Houllier, fost antrenor la Liverpool şi la Lyon, în clipa de faţă directorul tehnic al federaţiei Cocoşului galic.

Duminică, tragerea i-a indispus teribil pe francezi. Constatînd că va da piept cu Olanda, cu Italia şi cu România, Domenech şi-a pierdut brusc nu doar simţul umorului, ci şi stăpînirea de sine. „Nici că se putea mai rău şi mai complicat!”, a răbufnit el, declarînd că se teme mai ales de italieni şi de olandezi. Cu precădere de primii. Dar nici pe români nu i-a mai luat, ca în zilele precedente, la preţ de matineu. „Ar fi o imensă greşeală să-i scoatem din calcule”, a zis el despre „tricolori”, pentru ca ziarele să-şi schimbe şi ele atitudinea. Dovadă un citat din ediţia de luni a aceluiaşi „L’Equipe”: „Înainte de a-i regăsi pe români în cursa calificărilor pentru Cupa Mondială din 2010, am face bine să ne interesăm de o naţiune care vede cum creşte o generaţie nouă şi excitantă, capabilă să calce pe urmele celei conduse de Gheorghe Hagi, magnificul stîngaci al anilor ’90. Compusă din Adrian Mutu (Fiorentina), Cristian Chivu (Inter Milano), Dorin Goian (Steaua), Florentin Petre (ŢSKA Sofia) sau Ciprian Marica (Stuttgart), aceasta revendică o idee de joc ce ascunde şi o anume poezie”. Măgulitor, nu?Cînd am părăsit Parisul, cerul de deasupra Turnului Eiffel se mai înseninase. Responsabilii fotbalului de pe malurile Senei, inclusiv Jean Pierre Escalettes, preşedintele FFF, continuau să rămînă însă mohorîţi şi să reclame „cea mai nefericită tragere la sorţi, de CM ori de CE, din ultimii 30 de ani, de-a dreptul insuportabilă!”. M-am suit în avion nedumerit, întrebîndu-mă dacă francezii, dubli campioni europeni şi finalişti ai Mondialului din 2006, se lamentează aşa, noi ce-ar trebui să facem?!