Aşteptînd miracolul

Aşadar, Sevilla a învins-o pe Steaua a patra oară în 9 luni. De cîte ori şi unde a prins-o, de atîtea ori a şi bătut-o. Ca atare, victoria spaniolă de miercuri seara aproape că n-a mai surprins, ea reconfirmînd faptul […]

Aşadar, Sevilla a învins-o pe Steaua a patra oară în 9 luni. De cîte ori şi unde a prins-o, de atîtea ori a şi bătut-o. Ca atare, victoria spaniolă de miercuri seara aproape că n-a mai surprins, ea reconfirmînd faptul că Sevilla e superioară de la A la Z. Joacă un fotbal modern, rapid şi dezinvolt, pentru că are clasă. Una în plus, dacă nu două, peste a Stelei. Şi, din păcate, formaţia andaluză nu-i singura cu care, din pricina diferenţei de valoare, cea a roş-albaştrilor nu se poate pune în momentul actual. Nu-s multe ca Sevilla, să fie 10-12 în întreaga Europă, dar sînt. Inter, Manchester United, Arsenal, Lyon, Bayern şi alte cîteva aparţin unei lumi la care deocamdată Steaua doar tînjeşte. În toate aceste echipe s-a investit fără număr, ceea ce se vede cu ochiul liber. Şi cu riscul de a plictisi, repet că cine-şi cumpără Mercedes va ajunge mereu mai repede la destinaţie decît şoferul unui Logan deoarece, fără să fie o maşină de lepădat, Loganul nu se compară cu Mercedesul. O ştie şi un copil de grădiniţă.

Altfel, ultimul Steaua-Sevilla e de comentat în fel şi chip. Notînd, de pildă, că Lăcătuş s-a dovedit exagerat de prudent cînd a recurs la doi închizători. Nu se aştepta însă ca atît Ov. Petre, cît şi Lovin să-l dezamăgească. Că i-a mutat pe Croitoru şi pe Nicoliţă de pe stînga pe dreapta, şi invers, pînă i-a ameţit. Că l-a înlocuit pe cel dintîi exact în ziua în care ex-vasluianul a fost mai util ca de obicei. Ba şi că, la 0-1, arbitrul i-a anulat lui Badea un gol valabil. Toate acestea se pot spune. Inclusiv că noul antrenor din Ghencea n-a dispus de alte variante şi că, în ansamblu, băieţii lui au vrut, s-au străduit, au luptat. Amintita diferenţă de clasă, practic de preţ, trebuia să decidă însă rezultatul şi l-a decis. Cu asta ne întoarcem de unde am plecat, la adevărul că, mai bună, Sevilla tot ar fi cîştigat pînă la urmă. O asemenea afirmaţie nu ţine de fatalism, ci de realitate. Sigur că nu ne convine, dar e necesar să recunoaştem că aşa stau lucrurile.

Acum, după ce Slavia Praga a izbutit o remiză albă cu Arsenal, vicecampioana României se află într-o situaţie disperată. Ca să prindă locul 3 în grupa H şi să continue în UEFA, ar trebui să treacă de Slavia la Bucureşti şi să nu piardă la Londra. Evident că primul obiectiv e mai uşor de atins, echipa cehă nefăcînd parte, ca şi Steaua, din elita fotbalului continental. Dar al doilea? Dacă unii mimează optimismul privind posibilitatea de a scoate un punct sau chiar trei pe malul Tamisei, ei merită felicitaţi. Ca oricine speră într-un miracol. Deşi o spun cu strîngere de inimă, îndrăznesc să anticipez că la calitatea şi la forma Stelei, mai corect zis la lipsa ei de calitate în raport cu granzii şi de formă în raport cu ea însăşi, îi rămîn puţine şanse. M-aş bucura ca Dică, Nicoliţă şi Iacob, figuranţi miercuri, să-şi reintre în mînă, iar întîlnirea de pe Emirates să nu-mi dea dreptate. Aş fi de-a dreptul fericit, numai că, spre deosebire de alţii, eu nu cred în miracole.