Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Datori la Piţurcă

Cunoașteți proverbul despre barza chioară și cuibul ei?

Permalink to Datori la Piţurcă
miercuri, 22 iulie 2015, 9:09

Am mai scris că locul 5 în Europa și 8 în lume, ocupat actualmente de “naționala” României, trebuie socotit conjunctural. Interpretat chiar ca un bilet de favoare. Pentru că e bizar, oarecum și incorect , ca fotbalul tricolor să fie plasat mai sus decît cel italian ori francez! Deși o lume întreagă știe că lucrurile stau altfel decît le prezintă rankingul FIFA, această cea mai bună clasare a noastră de după anul 2000 nu poate fi neglijată.

Ținîndu-se cont de ea, România va figura în urna valorică numărul 1 la tragerea la sorți pentru calificarea la Mondialele din 2018, operațiune ce se va desfășura sîmbătă la Sankt Petersburg. Cunoașteți că Rusia va găzdui turneul final. Grație plasării pe cel mai înalt palier, “tricolorii” se găsesc în postura privilegiată de a nu putea să pice în aceeași grupă preliminară cu superadversari de talia nemților, a olan-dezilor, a englezilor ori a spaniolilor!

Cum a devenit posibilă o situație ce l-a surprins în mod plăcut și pe Puiu Iordănescu nu-i greu de explicat. S-au luat în calcul rezultatele din ultimii 4 ani, interval în care “naționala” a susținut 38 de partide, 34 cu Victor Pițurcă pe bancă, restul cu Iordănescu. Ea a beneficiat de două avantaje majore, care pot fi numite și șanse. Pe lîngă că a pornit de foarte jos, de pe locul 53 mondial în vara lui 2011, România a avut norocul de a întîlni în confruntări oficiale echipe mai slabe ori aflate în declin.

Inclusiv adversarele din cursa pentru CE 2016, Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord și Insulele Feroe, intră în categoria formațiilor lipsite de formă sau/și de clasă. Cunoașteți proverbul despre barza chioară și cuibul ei?

Interesant e că am ajuns în aceeași căciulă cu megaputerile continentale în special datorită zestrei adunate de Pițurcă, tehnician pe care suporterii mai degrabă l-au hulit decît l-au aplaudat! Oricum, cei mai mulți n-au regretat despărțirea de el. Dimpotrivă, au salutat-o cu satisfacție, ba și cu entuziasm
Repet că, statistică de necontestat, România a disputat 34 de meciuri în cel de-al treilea mandat al lui Pițurcă, 15 dintre ele cu caracter amical: a realizat 17 victorii, a obținut 10 remize și a suferit 7 eșecuri. Dacă am puncta și partidele de verificare, bilanțul ar corespunde unui procentaj însemnat de reușită, aproape 60 la sută!

Deși m-am numărat printre puținii care au refuzat să tot tragă în Pițurcă, nu zic că trebuie să deplîngem plecarea acestuia și să ne smul-gem părul din cap. N-ar strica însă să ne revizuim atitudinea față de un selecționer care, încăpățînat și ciufut, uneori antipatic, a dus “naționala” către vîrful ierarhiei internaționale.

Adevărat că echipa juca închis și nespecta-culos pe timpul lui . Numai că evoluînd așa, adesea plictisitor, a bătut Turcia, Belgia, Ungaria ori Grecia și n-a pierdut cu Argentina, Italia sau Franța! În măsura în care s-ar fi putut mai mult, să admitem că un antrenor cu palmaresul lui Pițurcă merită un cuvînt de mulțumire și o amintire frumoasă. Nu, ca și apărătorii lui, reproșuri și jigniri.

Comentarii (51)Adaugă comentariu

mark (30 comentarii)  •  25 iulie 2015, 11:06

Preferam sa fim pe 20 mondial dar sa jucam fotbal adevarat , fiind poate lipsiti de noroc la trageri la sorti etc. Nu sa ajungem mai sus pe usa din dos si sa nu ne foloseasca, de fapt, la nimic. As fi preferat sa le tzatzaie fundul granzilor din urna 1 la gandul ca ar putea pica in grupa cu noi. Piturca nu a stiut sa profite de o generatie cu potential net mai bun decat ceea ce a realizat sub „bagheta” lui.

Comentează