Războiul cu fanii

Mulți au crezut că o dată cu aducerea pe bancă a lui Rădoi, care a ju-cat 9 ani pentru Steaua și a cucerit 3 titluri, conflictul dintre club și suporteri, dintre Gigi Becali și galerie, se va stinge

Ori măcar se va reduce. Din păcate, optimiștii s-au înșelat. Dovadă că la pri
mul meci al campioanei din actuala ediție a Ligii 1, la 0-0 cu Petrolul, au asistat doar 5.500 de oameni, dintre care și vreo 300 de ploieșteni! Încă mai trist, fanii statornici și entu
ziaști s-au transformat în niște spectatori mai degrabă neutri, placizi.

Marți seara, cînd Steaua a învins-o în Slovacia pe Trencin cu 2-0, au apărut noi mostre ale rupturii. S-au auzit încurajări la adresa roș-albaștrilor, însă rare, izolate. În schimb, au reți
nut atenția două bannere, unul cu textul “FCSB is not Steaua!”, altul cu “Fariseule, Steaua nu e a ta! Steaua e a noastră și a urmașilor noștri!”. Ultimul a vizat detaliul că Becali a ales să meargă la Muntele Athos, nu la partida din preliminariile Champions League de la Zilina.

Se știe de ce suporterii, mai ales ultrașii din Peluza Sud, sînt supărați și nervoși. Principalul motiv e acela că patronul a renunțat prea ușor la nume și la siglă. Că nu s-a agitat suficient, inclusiv în justiție, pentru a le recăpăta de la MApN și că a refuzat să negocieze cu generalii și să cadă la învoială cu aceștia.

Protestatarii au dreptate numai parțial. Asta deoarece oricui, nu doar unui tip trufaș și impulsiv ca Becali, i se ia să tot bată la o ușă zăvorîtă, ba și la una din spatele căreia e luat peste picior! Pînă la un punct, Gigi e de înțeles că nu vrea să se mai lase jecmănit. Sigur că n-ar da de la el, ci din banii primiți de echipă, dar ar da, n-ar lua.

Steliștii s-au mai supărat și din pricină că, părăsind stadionul din bulevardul Ghencea, Becali îi obligă să traverseze Bucureștiul ca să urmărească meciurile de etapă pe Arena Națională. Mutarea nu se justifică, indiferent dacă, deși mă îndoiesc, clubul iese pe plus, în cîștig. Totuși, dincolo de palmares și de anvergură, Steaua trebuie socotită o echipă de cartier. Iubită în întreaga țară, ea rămîne formația de suflet a locuitorilor din zonele Ghencea, Drumul Taberei, Rahova și Militari, favorita acestora. Care nu se vor împăca niciodată cu ideea că Gigi le-a furat un drept al lor.

În sfîrșit, numeroși sînt cei care-i impută finanțatorului, a se citi creditorului, că nu alocă atîția bani cît să facă din Steaua o forță de nivel continental, competitivă la vîrf. Că se zgîr
cește, cu toate că de ani buni echipa însăși produce o căruță de bani. Criticii în discuție au dreptate, iarăși însă parțial. Într-adevăr, Gigi ar putea fi mai generos, dar e de notat că, prin comparație cu patronii din fotbalul nostru, el investește cel mai mult, și nu de ieri, de azi. Numai în vara asta, transferîndu-i pe Tade, pe Muniru, pe Tudorie și pe Tahar, a plătit 1,2 milioane de euro, în vreme ce alții n-au umblat deloc la buzunare!
Vom mai vorbi despre asta. În general, despre un război care, ca orice război, dărîmă și pustiește, nu construiește.