Jumătatea plină

Recentele meciuri din cupele continentale le-au oferit suporterilor dinamovişti şi stelişti un nou prilej să se ia la harţă pe blogurile Gazetei, reprezentanţii fiecărei tabere grăbindu-se să afirme că echipa rivală a dezamăgit mai tare. De data asta, toţi au […]

Recentele meciuri din cupele continentale le-au oferit suporterilor dinamovişti şi stelişti un nou prilej să se ia la harţă pe blogurile Gazetei, reprezentanţii fiecărei tabere grăbindu-se să afirme că echipa rivală a dezamăgit mai tare. De data asta, toţi au avut dreptate deoarece, cronologic vorbind, Dinamo şi Steaua au evoluat sub aşteptări, şters. Salvaţi de talentul lui Lobonţ, campionii au comis la Roma numeroase erori, în vreme ce roş-albaştrii s-au trezit abia după ce au fost conduşi în Belarus de un adversar, îl contrazic pe Hagi, modest, de duzină. Ca să se lase apoi, cînd părea că în sfîrşit s-au desprins în cîştigători, egalaţi în ultimul minut. Desigur, Mircea Rednic şi Gigă Hagi n-au beneficiat de serviciile cîtorva titulari. Pe primul l-a urmărit ghinionul şi în ideea că marţi i-a pierdut repede pe Zicu şi pe V. Năstase, accidentări care au dat peste cap mecanismul roş-alb. Dacă absenţele respective ar putea fi explicaţii, ele nu ţin loc şi de scuze. Deşi Lazio, fără meciuri oficiale în picioare, n-a sedus, excelînd mai ales prin durităţi, lui Dinamo i-a lipsit curajul să insiste, să forţeze. Echipa s-a lungit, iar pasele greşite, unele de numai 3-4 metri, au abundat. În plus, cum Cl. Niculescu a stat ascuns, «cîinii» parcă s-au temut să sară, să muşte. În măsura în care Rednic e obligat să acorde o atenţie specială omogenizării, acelaşi lucru trebuie spus şi despre Hagi, chit că Steaua n-a cunoscut înfrîngerea cu el pe bancă. Din păcate, la Croitoru se împotmolesc multe mingi. Neaga nu se simte în largul lui ca vîrf stînga şi sugerează de la meci la meci că poziţia lui nu-i acolo. Nicoliţă se zbate, însă ca peştele pe uscat, centrările lui atingîndu-şi ţinta din ce în ce mai rar. În atare condiţii, greul a căzut în sarcina fundaşilor, a mijlocaşilor şi a lui Dică. Defensiva mai cedează, linia mediană nu prea are pe cine servi, pe cînd Dică, oricît ar vrea, nu se poate descurca de unul singur. De aici concluzia, valabilă şi pentru Dinamo, că drumul pînă departe, la performanţa de rang european, rămîne lung.

Întrucît Steaua a făcut totuşi un pas important către grupe, iar Dinamo, în ciuda renumelui lui Lazio, şi-a sporit şansele de a continua cursa, e logic să privim şi la jumătatea plină a paharului. Implicit, să nu neglijăm faptul că amîndouă au ieşit bine din partidele tur. Înaintea oricăror alte aspecte, acesta merită reţinut, el e cel mai important în fotbalul actual, în care, ne place ori nu, rezultatul primează, nu showul. Dacă jocul echipelor în discuţie poate creşte pe parcurs, şi prin reintrarea unora dintre titulari, calificarea nu suferă amînare. Indiferent de preţ, ea trebuie obţinută. Judecînd aşa, fanii au dreptul să critice, dar şi datoria să fie încrezători.