Stradivarius de Buzău

… consideră că, înaintea oricui, promovarea Gloriei i se datorează veteranului Viorel Ion

Cînd se reuşeşte o performanţă de excepţie, obişnuim să zicem că principalul merit aparţine echipei. Pînă la un punct, formula i se potriveşte şi Gloriei Buzău, revenită […]

… consideră că, înaintea oricui, promovarea Gloriei i se datorează veteranului Viorel Ion

Cînd se reuşeşte o performanţă de excepţie, obişnuim să zicem că principalul merit aparţine echipei. Pînă la un punct, formula i se potriveşte şi Gloriei Buzău, revenită în Liga l după 20 de ani, dar cu observaţia că ascensiunea acesteia i se cuvine atribuită, chiar înaintea efortului colectiv, unei anume persoane, lui Viorel Ion. Celui supranumit “Vioară”. După ce, în 1984, a debutat în Divizia A sub culorile Buzăului natal la 17 ani, titularizat fiind de “profesorul” Constantin, Viorel Ion a trecut, începînd din 1991, pe la Oţelul Galaţi, în două rînduri, pe la Steaua, cu care a cucerit 3 titluri de campioană, pe la Bochum, în Germania, şi pe la Rapid, pentru ca exact după un deceniu să revină de unde plecase. Să închidă cercul. Deşi a găsit-o pe Gloria în C, lipsită de lot, de buget şi de perspectivă, părăsită de toţi, nu s-a speriat. Altul ar fi fugit rupînd pămîntul, nu însă şi Viorel Ion. Dornic să aplice ce învăţase la cluburile menţionate, inclusiv în undesliga, dar şi să demonstreze că omul sfinţeşte locul, s-a apucat îndată de treabă. Asumîndu-şi rolurile de antrenor şi de jucător, ba şi de maseur şi de magaziner, nu s-a simţit umilit, nu i-a căzut rangul. “Trebuia s-o luăm de la zero şi am luat-o, ce altceva să fi făcut?!”, îşi aminteşte acum de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic deosebit. Cînd Gloria a promovat, după un singur sezon, în Divizia B, buzoienii s-au declarat împăcaţi cu soarta. “Aici e de noi, atît putem şi n-are rost să visăm cai verzi pe pereţi”, afirmau ei, mulţumire de sine ce l-a îndîrjit şi mai tare pe “Vioară”, convins că într-o bună zi, cu el pe bancă şi în teren, Gloria va reapărea pe prima scenă. Şi iată că, împotriva scepticismului unora, dar şi cu sprijinul altora, impresionaţi de îndrăzneala şi de insistenţa lui Viorel Ion, ziua aceea a sosit. Întreg oraşul a sărbătorit sîmbătă, pînă tîrziu în noapte, reîntoarcerea în elita fotbalului românesc. Cum spuneam, după 20 de ani.

Nu-s puţini cei care-l compară, păstrînd proporţiile, pe Viorel Ion cu Dorinel Munteanu. Sînt din aceeaşi generaţie, atît că primul, născut pe 2 noiembrie 1967, are cu 8 luni mai mult decît recordmanul selecţiilor în “naţională”. În cazul în care nu se va retrage, el va deveni cel mai vîrstnic jucător din Liga l. Nu ştie dacă va continua, însă pare tentat s-o facă, gîndind că “ar fi păcat ca viaţa să-mi scoată în cale o ultimă  provocare, iar eu s-o refuz”. Normal ar fi s-o accepte, căci Viorel Ion nu-i, vorba unui fan buzoian, “o vioară ca oricare alta, ci chiar un Stradivarius”. Şi dacă socotim aprecierea exagerată, menită să-i nedreptăţească pe oficialii clubului din Crîng, bunăoară, pe managerul Dan Tulpan, trebuie să admitem că ea cuprinde o doză importantă de adevăr. Pentru că, sigur, Gloria n-ar fi fost ce e fără Viorel Ion.