Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Farfuridi de la FRF

Joi, cînd s-a împlinit un an de la alegerea lui Răzvan Burleanu în fruntea Federa­ției, Gazeta Sporturilor și Adevărul au publicat ample interviuri cu președin­tele FRF. Burleanu s-a lăudat în ambele cît a pu­tut, folosind același limbaj de lemn, sforăitor […]

vineri, 6 martie 2015, 11:25

Joi, cînd s-a împlinit un an de la alegerea lui Răzvan Burleanu în fruntea Federa­ției, Gazeta Sporturilor și Adevărul au publicat ample interviuri cu președin­tele FRF. Burleanu s-a lăudat în ambele cît a pu­tut, folosind același limbaj de lemn, sforăitor și triumfalist, în stilul Ștefan Gheorghiu de altădată. Auziți: “Am învățat să dezvolt o echi­pă ex­celentă, să îmi canalizez toate resursele pen­tru înde­plinirea misiunii noastre”; “Am reu­șit să acțio­năm la nivelul cadrului normativ din fotbal”; “Ur­mărim implementarea celui mai ma­­re proiect competițional din istoria Federației”, bla, bla, bla.

De altfel, 3 zile după ce a cîștigat scrutinul, l-am invitat pe RB la Radio EuropaFM. În finalul Tribunei Zero, i-am spus “Domnule Burleanu, dumnea­voastră vorbiți mult și frumos, dar nu spuneți nimic!”. Deși a părut să înțeleagă re­pro­șul, nu s-a schimbat. A rămas aceeași moa­ră care macină cuvintele în gol.

Atît că nu-i misiunea lui să meșteșugească frazele. Nici să convingă cu ele, să impresioneze. Treaba sa era, și e, să conducă fotbalul în așa fel încît acesta să iasă din letargie și din a­matorism, să progreseze. În paralel, Federa­ția să depășeas­că impasul creat de ceea ce Burleanu însuși numea, în parte justificat, “greaua moștenire lăsată de Mircea Sandu”. Asta într-un context în care, pe lîngă greșeli și abuzuri, predecesorul actualului președinte a făcut și lu­cruri bune. Între ele, construirea sediului FRF, ridicarea baze­lor de la Mogoșoaia și Buftea, aducerea la Bucu­rești a turneelor euro­pene Under 21 în 1998 și Under 19 în 2011, a finalei Cupei UEFA în 2012, ob­ținerea găzduirii unor meciuri la Euro 2020 ș.a.

Părerea generală e că Burleanu a ratat primul an de mandat. În ideea în care, în afară de per­fecționarea sistemului de comunicare, dato­ra­tă lui Gabi Berceanu, FRF nu poate raporta un bilanț pozitiv. Îi e imposibil, din care pricină ziarele amintite i-au dat bile negre președinte­lui. Adevărul l-a caracterizat drept “un expert al vorbelor frumoase, avînd mult mai multe pro­misiuni neonorate și minusuri decît realizări”.

La rîndu-i, Gazeta a titrat “Un an în orb”, con­clu­zionînd că “un an cu Burleanu nu a adus nici o schimba­re în bine”.

În ciuda constatării că Burleanu n-a respectat nimic din ce a făgăduit în campania elec­to­­rală, de pildă, n-a redus taxele, a angajat pe ochi frumoși, a bălmăjit regulamentele, a aiurit comisiile, a pus pe butuci liga secundă, i-a permis lui Pițurcă să plece de la “națională” fără să achite despăgubirea prevăzută în contract, caz penal etc., RB se declară încîntat de ce-a înfăptuit! Practic, nu-i ajunge că e penibil, vrea să fie și comic. Să fie caraghios, ilar.

Bate cîmpii atunci cînd, trăind într-o realitate paralelă, afirmă că “nu cred că am eșuat în vreo zonă de activitate în ultimul an”. Ba și, ca să rîdem și mai tare, îndrăznește să acorde echipei sale o notă “ce se apropie de 10”. Autorul atîtor aberații mai mărturisește ceva:  “Cei care mă sună (n.a. pe celular) știu că răspund doar cînd sînt în mașină, în drum spre bi­rou sau cînd plec de la muncă”.

I-auzi, dacă ar mai trăi, Mircea Crișan ori Stroe și Vasilache chiar că l-ar invidia pe domnul Farfuridi de la Federație!

Comentarii (125)Adaugă comentariu

adi (26 comentarii)  •  6 martie 2015, 19:50

Mai penibil si mai hot decat cel care a fost inaintea lui, nu are cum sa fie.Ala de dinainte ,care era pretin cu matale si cu Militianul de la Liga ,a dus fotbalul romanesc in moarte clinica.Burleanu este doar un stagiar care vegheaza la capataiul celui in moarte clinica si ii mai pune o carpa umeda pe frunte si se lauda ca il readuce la viata.

Miti (69 comentarii)  •  6 martie 2015, 19:59

Bine, dar trebuia sa-l smotociti mai tare pe dandiul impostor. Nu e locul lui in fotbal.

Simple Man (3 comentarii)  •  6 martie 2015, 20:04

Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.

Alexbibirica1 (144 comentarii)  •  6 martie 2015, 20:15

burlanu asta va fi audiat si arestat de catre procurorii DNA ,iar justitia ii va arta exact ce a realizat el intr-un an de cand este la Frf (institutie corupta … datorita comisiilor jurisdictionale si a CCA-ului condus de hotul vassaras)

coco (401 comentarii)  •  6 martie 2015, 21:30

Este incredibil cum un politruc fara nici o legatura cu fenomenul..a ajuns intr o astfel de functie.
Dl Ioanitoaia il trateaza insa cu oarecare indulgenta si umor in acelasi timp..ne facem ca nu vedem..fotbalul romanesc este condus de de un impostor,adus parca cu tancurile sovietice…e condamnat sa invete la locul de munca si sa combata vezi doamne…
Un pacalici notoriu asta i celebrul burleanu…vorba aia…si dai si lupta…si dai si lupta…

Che Guevara (363 comentarii)  •  6 martie 2015, 21:34

Burleanu este un mare fake. De cat timp aveti nevoie ca sa va datiseama ca nu are ce sa caute acolo unde se afla. Nu zic ca Mircea Sandu e mai bun. Din contra, Nashul trebuie sa infunde puscaria. Dar Burleanu trebuie sa dispara la fel cum a aparut in fotbalul romanesc. Nu are nici pregatirea si nici echipa necesare sa faca reforma.

Gheorrrghe (34 comentarii)  •  6 martie 2015, 21:46

Nici Fafuridi, dar nici Branzovenescu… Si dumneataaaa…ca dumneata, bobocule, mai rar asa sa le știe pe toate! 🙂 ideal ar fi fost poate Gica Popescu, insa „marii impresari” l-au tarat in hazna…poate revine, sa ne arate ce poate. Toată stima, insa nu cred in Hagi șef FRF.

tud (12 comentarii)  •  6 martie 2015, 22:05

pai de la un neica nimeni va asteptati la schimbari/ pai saracia e lihnita de foame,el trebuie sa produca pentru familonul lui. i se rupe de fotbalul autohton

micu (84 comentarii)  •  6 martie 2015, 22:57

Foarte corect. Smecherul lui Base.

dani (1 comentarii)  •  6 martie 2015, 23:03

un singur om nu poate face nimic. nu ii mai puneti bete in roate. important este ca omul este curat nu a facut aranjamente si blaturi iar investitorii nu au de ce sa se teama sa investeasca in fotbalul romanesc care s-a curatit de mafioti. asta e important.

Niculae Moromete (13 comentarii)  •  6 martie 2015, 23:27

Aducere aminte: „Cel mai tipic imbecil din intreaga opera a lui Caragiale ni se pare a fi Take Farfurdi, personajul din O scrisoare pierduta. O concurenta ar putea veni din partea lui Agamita Dandanache, daca, in cazul acestuia din urma, imbecilitatea nu ar fi complicata cu ramolismentul. Farfuridi este insa imbecilul pur, pentru ca scriitorul – si odata cu dansul cititorii si spectatorii – au satisfactia si bucuria de a descoperi in el legi, fenomene, aspecte si tablouri de epoca imposibil de infatisat altfel. Personajul e o mostra edificatoare. „

amadeus (1 comentarii)  •  7 martie 2015, 9:17

Domnule Ioanitoaia!!!! Ti-ai aratat adevarata fata cu acest articol. Tu vrei schimbare intr-un an de zile???? Ce vina are RB ca Mircea Sandu si-a batut joc de fotbalul Romanesc??? Ce vina are RB ca 7 echipe au intrat in insolventa???? Mentalitate zero. Parerea mea este ca Romania va avea nevoie de ceva ani buni sa se refaca dupa era Mircea Sandu. Dar este umila mea parere!!!! Citind articolul tau imi reaminteste motivul pt care am plecat din Romania.Lasa-l sa isi duca mandatul la sfarsit, si pe urma criti. In Romania critica este la ea acasa: critic, critic, si critic. In urma cu ceve timp Piturca era criticat de majoritatea Romanilor (sa plece Piturca de la nationala). Am inteles ca Romania joaca un pic mai bine cu „Tata Puiu”. Uite o realizare: a scapat de Piturca!!! Dar din pacate majoritatea Romanilor vad numai partea negativa!!!!!! Niciodata nu iau in considerare partea positiva. Multumesc lui Dzeu ca am reusit sa ajung intr-o tara civilizata si mi-am schimbat mentalitatea Made In Romania. Domnule Ioanitoaia, ce a-ti realizat intr-un singur an pe unde ati fost sef??? Sunt tare curios…..in rest sanatate si numai bine

v.a. (7 comentarii)  •  7 martie 2015, 10:01

Nici dupa un an nu inteleg doua lucruri: 1. de ce unii presedinti de cluburi s-au cramponat de o varianta exclusivista (Gica Popescu), cand era foarte evident ca tipul ar putea avea probleme, si nu au prevazut o varianta de rezerva si 2. cum a fost posibil ca un tip ca Burleanu – care nici ca aspect fizic (e un fel de semn mare de intrebare) nu corespunde ideii de sport si, cu atat mai putin, de conducator sportiv, sa fie ales presedinte al federatiei de fotbal.

Prof. Nica (125 comentarii)  •  7 martie 2015, 10:39

@amadeus #112. Nu stiu exact ce vrea Dl. Ioanitoaia insa e clar ca nu il iubeste pe RB. Are acest drept. Dar nici cu RB nu pot fi de acord cand se lauda fara rusine ca a facut ce nu a facut. Trebuia sa ceara timp, nu sa se umfle in pene cu realizarile imaginare ale unei echipe de prieteni de ai lui. Ea e platita regeste desi pana acum nu are rezultate. Din acest punct de vedere ma declar in tabara anti RB.

I. Vulcan (8 comentarii)  •  7 martie 2015, 10:48

Acest Burleanu imi e mai antipatic decat lui Ioanitoaia. Pe maestru il inteleg, dar nu si pe cei care considera acest articol ca un elogiu adus la Sandu.

MZM (390 comentarii)  •  7 martie 2015, 11:35

Domnule O. I. , cred ca presa ar trebui sa ceara FRF, lui Burleanu, o atitudine clara si serioasa in privinta insolventei echipelor. Adica modificarea regulamentelor Federatiei pentru stoparea intrarii in insolventa, prin masura de retrogradare a echipelor care nu se pot sustine financiar. Insolventa este cea care va distruge complet fotbalul romanesc. In prezent sunt 7 echipe declarate in insolventa, dar mai sunt si altele nedeclarate! Iata, Dinamo si Rapid au achizitionat cate 10-12 jucatori fiecare! Cum ii vor plati daca nu au nici bani sa-si plateasca utilitatile si impozitul la fisc? Acum vreo doua zile, UEFA, tot pentru a limita insolventa, a redus de la 90 la 30 numarul de zile dupa care un jucator devine automat liber de contract! Cum se vor descurca echipele respective cu aceasta noua regula?
O alta problema asupra careia trebuie sa-si indrepte atentia Federatia (si presa!) este finantarea, mai mult sau mai putin… ilegala, a unor echipe de fotbal de catre primarii, finantare care permite spalarea de bani si alte ilegalitati (ca la Primaria Ploiesti, de ex.) si faciliteaza aranjamente intre aceste echipe (o noua forma a Cooperativei?).

oliver (1 comentarii)  •  7 martie 2015, 12:48

Daca sunteti CEEA CE VA PRETINDETI,adica un gazetar echidistant,nu puteti pretinde unui individ [indiferent de numele sau] sa schimbe intr-un singur an ,lucruri petrecute gresit in 25 de ani de zile!Este nevoie de rabdare,pentru ca insanatosirea fotbalului romanesc inseamna schimbarea sa din temelii,ori asta nu se poate face peste noapte!
P.S.mircea sandu,pe care-l ridicati in slavi,a preluat in 1990,O MATERIE PRIMA DE CEA MAI BUNA CALITATE,realizata datorita unui concept sportiv concentrat la nivelul intregii populatii a tarii.[aduceti-va aminte cum era organizat fenomenul fotbalistic inainte de 1990,deci la ce fond de selectie te raportai].S-a vazut,ca dupa terminarea ”materialului” mircea sandu,nu a mai facut nimic.Asadar,daca aveti bune intentii,trebuie sa acceptati faptul ca este nevoie de munca ”de la zero”,si sa acceptati acordul de credit pentru schimbare in fotbalul romanesc.

putin (19 comentarii)  •  7 martie 2015, 13:39

Ca sa faci ceva trebuie sa ai cu ce face , instrumentele si conditiile … Bani nu , patroni nu ,investitori nu , echipe nu , jucatori nu … ce fotbal sa iasa in aceasta situatie ? Divizia A in insolventa , in B este pustiu , echipa nationala in mediocritate . Gata cu fotbalul la noi , peste 20 de ani daca mai este la moda poate mai miscam …

Neagu (17 comentarii)  •  7 martie 2015, 15:34

@Oliver #117. Nici tu nu intelegi sensul corect al articolului. Pe Dn Ioanitoaia nu l-a enervat ca Burleanu si ai lui nu au rasturnat fotbalul ci ca Burleanu desi nu a facut nimic a inceput sa se laude si si-a dat nota 1O. Aici Dn Ioanitoaia are totala dreptate. Nu a facut ca nu a avut timp dar macar sa tacai, nu sa prosteasca lumea.

nica fara frica (297 comentarii)  •  7 martie 2015, 21:24

„Dacă Barcelona va cîştiga mîine meciul cu Rayo Vallecano, atunci catalanii vor trece pe primul loc cu un punct peste madrileni. Echipa lui Carlo Ancelotti mai are însă de disputat o restanţă.”…Real Madrid a disputat restanta acum 2 saptamani !!!…Unde-i gasiti domne pe dezinformatii astia de-i faceti jurnalisti de sport !!!????…..Halal gazeta !!!

birlic (38 comentarii)  •  8 martie 2015, 9:43

Nea Ovi. cum sa-ti zic,nostalgic ,ca desi Ceasca a facut Transfagarasanul,Metroul ,Canalul … Revolutia a sters tot si toti cei care au facut revolutia se bucura de binefacerile democratiei ,matale de ce ne aduci aminte de Nasu cu realizarile lui imobile dupa doar un an ,cand nici dupa 25 de ani n-am parcurs destul pentru a ajunge la „luminita din capatul tunelului”

Luis (31 comentarii)  •  8 martie 2015, 12:16

Birlice, articolul asta e despre Burleanu, nu despre Sandu, pe care Dl. Ioanitoaia l-a injurat rau cat a fost presedinte. Ia nu mai mutati voi mortul pe Academiei.

un roman onest (15 comentarii)  •  8 martie 2015, 19:45

D-le Ioanitoaia, dupa cum sigur stiti sau va aduceti aminte lui Mircea Sandu i-au trebuit vreo patru ani sa se convinga ce este FRF. El, adica M.S., a pornit din start cu doua avantaje: 1 – a avut timp de mai bine de doi ani sprijinul nemijlocit al fostului presedinte Mircea Angelescu. Deci nu l-a sapat si bruiat nimeni din interior sau (mai ales) presa; 2.- atunci era un regim de disciplina care nici in ruptul capului nu-l mai regasim pe holurile federatiei. D-le Ioanitoaia, la orice om de o anumita varsta, de la 50 de ani in sus, nu-i place sau gaseste un defect la un tanar, un fel de nod in papura. D-ta ti-a placut M.S. ca jucator dar sunt convis ca daca te-ai straduii ai recunoaste ca fotbalul mioritic este la pamant (si) din cauza Nashului, aici o contributie insemnata avand si Mitica Corleone. M.Sandu nu avea spioni, zi de zi, prin birorile sale. Eftimie Ionescu, C-tin Alexe,Urziceanu, etc. nu-l tocau pe Nashu cum o face presa astazi cu R.Burleanu. Lasati omul sa-si faca treaba iar la doi ani, de la alegeri, ii faceti analiza.

impartial (58 comentarii)  •  8 martie 2015, 20:26

Domnule Ioanitoaia,
Sunt un fan declarat al articolelor d-vstra,pe care le citesc cu drag.Inca n-am citit un articol scris de d-vstra,care sa nu-mi placa,nu e niciun secret ca aveti atatia cititori care va astepta articolele cu interes dar si cu respectul cuvenit unui maestru al scrisului.Din pacate ,nu acelasi lucru pot spune despre colega d-vstra ,Maria Andries.Cind mi-a placut am laudat-o,cind nu mi-a placut mi-am exprimat regretul.Drept urmare,doamna Maria Andries,mi-a blocat orice postare a mea,vis-a-vis de articolele domniei sale.Vi se pare corect?,pentru mine pare mai degraba o discriminare .

corect (58 comentarii)  •  8 martie 2015, 20:52

O radiografie perfecta a micului activist de la federatie.A-ti uitat d-le Ioanitoaia,sa spuneti si de cei 6 milioane de euro lasati de Sandu fatalaului. Fiul hotului de biciclete a cheltuit tot,e chiar pe minus.Daca nu va fi debarcat de la federatie ,fotbalul romanesc va sucomba curind. Acest Burleanu s-a certat cu Prodan,l-a jignit pe Hagi,n-are absolut nicio realizare. Pai cite secole i-ar trebui lui sa faca macar 5% din ce a facut Mircea Sandu: un sediu nou de federatie,baze sportive,camionate europene in Romania,finala de cupa europeana la Bucuresti,etc. In loc sa -l ajute pe Sandu sa ajunga vice presedinte la UEFA,acest incostient l-a sapat si astfel Romania a pierdut un post cheie la forul suprem al fotbalului.Dati-l afara urgent,sa vina cineva care cunoaste fenomenul…

Comentează