Demisie deghizată
Chiar dacă s-a retras de pe gazon în 2004, greu de spus dacă Vasile Miriuță e un antrenor tînăr la 46 de ani împliniți recent, pe 19 octombrie. Mai degrabă nu. Totuși, e nou în meserie din moment ce a […]
Chiar dacă s-a retras de pe gazon în 2004, greu de spus dacă Vasile Miriuță e un antrenor tînăr la 46 de ani împliniți recent, pe 19 octombrie. Mai degrabă nu. Totuși, e nou în meserie din moment ce a devenit principal abia în 2013, cînd a început lucrul la Ceahlăul.
A condus formația nemțeană în 19 meciuri de campionat și unul de Cupă. În decembrie 2013, a semnat cu CFR Cluj, de unde a plecat ieri după 32 de partide, dintre care 30 în Liga 1.
Așa cum a apărut la Piatra Neamț din Ungaria, unde mijlocașul ofensiv născut în Baia Mare a jucat la Györ, Videoton, Ferencvaros și Ujpest, dar și de 9 ori în echipa națională, la fel de surprinzător a decis să se întoarcă la Györi ETO, al cărui tricou l-a îmbrăcat în 3 rînduri, în 1992-1993, 1994-1995 și 2003, bifînd 77 de întîlniri.
N-ar trebui să mire foarte tare come-back-ul lui, fie el și executat la mijlocul stagiunii. Prima iubire se uită greu ori niciodată. Pe de altă parte însă, e neobișnuit, chiar șocant, ca un tehnician să prefere o echipă de pe locul 9, poziția ocupată de Györ la finalul turului, uneia ce se află, cazul CFR-ului, pe locul 2, gruparea clujeană fiind la 5 puncte de liderul Steaua, iar Gyor la 16 de Fehervar! Cît de puternică, nostalgia presupune și ea anumite limite, anumite bariere.
Și-atunci, de ce CFR și Miriuță au reziliat contractul de comun acord și, încă mai mult, s-au despărțit cu zîmbetul pe buze, complimentîndu-se? Cu scuzele de rigoare, întrebarea n-are rost întrucît, de fapt, Miriuță a demisionat.
Degeaba s-a plîns Iuliu Mureșan că “m-a durut pixul cînd am semnat rezilierea”, declarația lui n-a reușit să ascundă adevărul. Cum n-a reușit nici relaxarea lui Miriuță, care a evitat să agite apele. Refuzînd să mai toarne gaz peste foc, a lăsat loc de bună ziua.
Acum s-a oficializat divorțul, dar ruptura s-a produs mai demult, la începutul lunii noiembrie, cînd Miriuță a simțit că s-a umplut paharul. Agasat de amînarea la nesfîrșit a plății salariilor, el a avertizat că “trebuie să ni se dea banii!”, vorbe la auzul cărora Mureșan a luat foc și s-a repezit să-l tragă de urechi pe antrenor, deși știa că acesta are dreptate. “Să fie atent ce spune, n-are voie să aibă asemenea discurs!”, l-a muștruluit Mureșan, convins că Miriuță va înghiți în sec și va sta cuminte în banca lui.
Nu susțin că doctorul Mureșan e un președinte de duzină și că din pricina lui a ajuns CFR în sapă de lemn. Dimpotrivă, ascensiunea echipei din Gruia, triplă campioană din 2008 încoace, i se datorează în mare măsură. De data asta însă a scăpat caii și fluieră a pagubă. Plătește cu pierderea unui tehnician valoros propria-i lipsa de tact și propria-i aroganță. Din păcate, în stilul aproape feudal al conducătorilor din fotbalul nostru, deprinși să taie și să spînzure, Iuliu Mureșan nu și-a imaginat că mai există antrenori cu coloană vertebrală, cu personalitate. Aceștia nu acceptă să fie tratați ca niște marionete, ca niște fantoșe. Cu atît mai puțin, să fie jigniți, să fie umiliți.
Practic, făcîndu-le bezele la despărțire, antrenorul le-a servit președintelui și clubului o veritabilă lecție de eleganță. Încă mai important, și de demnitate.