Operațiile lui Chivu

Pe 5 mai 2013, Cristi Chivu a disputat ultimul meci oficial, Internazionale a pierdut la Napoli, 1-3. În vara aceluiași an, înfruntînd durerile insistente de la picior, care-l împiedicau să lovească mingea, dar și să calce, a luat parte la […]

Pe 5 mai 2013, Cristi Chivu a disputat ultimul meci oficial, Internazionale a pierdut la Napoli, 1-3. În vara aceluiași an, înfruntînd durerile insistente de la picior, care-l împiedicau să lovească mingea, dar și să calce, a luat parte la cantonamentul de vară al nerazzurrilor. În ciuda faptului că a strîns din dinți și a suferit, s-a văzut silit să se retragă la nici 33 de ani. Duminica asta, pe 26 octombrie, va împlini 34, felicitări!

Istoria celui desemnat fotbalistul român al anului în 2000, 2002, 2009 și 2010 e atît de cunoscută încît vă veți mira, logic, că mă întorc asupra ei într-un moment în care, ieșit definitiv de pe teren, Chivu pare să fi ales anonimatul. Hotărît să interpreteze, îl citez, “rolul de soț și de tată 24 de ore pe zi”. De ce reiau subiectul? Deoarece, prezent luni seara la EuropaFM, prima sa apariție publică după retragere, fostul căpitan al “naționalei”, pe care a condus-o în 50 de bătălii, a făcut cîteva afirmații interesante. Multe dintre ele inedite.

De pildă, a mărturisit că a suferit într-o carieră lungă de aproape două decenii, începută la Reșița și terminată la Milano, nu mai puțin de 15 intervenții chirurgicale. De aceea se poate spune că, deși fotbalul i-a adus glorie și avere, Chivu a fost mai degrabă ghinionist decît norocos.  Din pricina fracturii craniene provocate de ciocnirea cu Pellissier în întîlnirea Chievo Verona-Inter, traumatism operat și răsoperat, a trebuit să poarte, asemenea celebrului goalkeeper Petr Cech, cască de protecție. “Nu mă jena în mod special, însă transpiram ca în saună”.

Ulterior, necazurile s-au mutat la picior și i-au grăbit, repet, retragerea. Spre deosebire de ce-au aflat și au comentat ziariștii la vremea respectivă, nu un deget strivit l-a scos din joc, ci fascia plantară de la piciorul drept. Această structură de rezistență ce susține arcul medial longitudinal al tălpii, una care, de regulă, le dă bătăi de cap gimnastelor, a cedat. S-a rupt. N-a mai rezistat. A crăpat.

În ciuda strădaniilor chirurgilor italieni și americani, s-a refăcut anevoie și, din păcate, parțial. Chivu pășește azi normal, dar i se recomandă să nu alerge, să nu depună efort. Autocritic pînă la un punct, recunosc că fundașul milanez nu ne-a împins pe un drum greșit, dar nici nu ne-a tras de mînecă să nu mai mergem pe el. Fără să fie unica vinovată, tăcerea lui din anii aceia a fost complice.

În rest, Cristi le-a răspuns radioascultătorilor cu răbdare, ba și cu plăcere. Între-bat dacă e mulțumit de ce-a realizat în carieră, a surprins prin măsură, prin modestie, prin simplitate: “Am muncit din răsputeri pentru a exploata bruma de talent cu care m-am născut”. Replica l-a determinat pe George din Tîrgoviște să declare că “sînteți un exemplu de urmat pentru fotbaliști, dar și pentru toți ceilalți”. Frumos și adevărat, emoționant.