Ne-am grăbit cu laudele!
Să recunoaștem că ne-am ambalat, inclusiv subsemnatul, după ce “naționala” Under 21 a reușit deunăzi să întoarcă rezultatul cu Muntenegru de la 1-3 la 4-3. Deși personal am avertizat că echipa pregătită de Viorel Moldovan “are puține șanse de calificare” […]
Să recunoaștem că ne-am ambalat, inclusiv subsemnatul, după ce “naționala” Under 21 a reușit deunăzi să întoarcă rezultatul cu Muntenegru de la 1-3 la 4-3. Deși personal am avertizat că echipa pregătită de Viorel Moldovan “are puține șanse de calificare” în play-off-ul Europenelor din 2015, i-am felicitat pe componenții ei, în frunte cu Bumba și cu Pușcaș. Pentru dăruire. Pentru perseverență. Pentru atitudine.
Chiar aveam motive din moment ce U21 a devenit prima reprezentativă română din istorie care a cîștigat un meci oficial în care a fost condusă la pauză cu două goluri. Indiferent de ce se putea întîmpla la ultima partidă cu Germania, ea realizase o premieră și deschisese un drum.
Din păcate, tinerii noștri s-au făcut de rîsul curcilor la Magdeburg, unde au pierdut cu 0-8, înfrîngere umilitoare, rușinoasă, impardonabilă. Nemților le-au trebuit numai 24 de secunde pentru a marca, apoi s-au distanțat la 3-0 într-un sfert de oră și, pe lîngă alte 5 goluri, au mai irosit cîteva ocazii imense. Au avut și două bare în fața unui adversar din rîndul căruia n-au lipsit vestiții titulari G. Iancu, D. Rotariu, Bumba și Pușcaș, pasămite, viitorul de aur al fotbalului dîmbovițean.
Ca și contra Muntenegrului, Gabi Iancu n-a terminat meciul pe teren deoarece Moldovan, amendîndu-i apatia, l-a schimbat în minutul 55. Exemplu de lasă-mă să te las, adesea simbolizînd neimplicarea și uneori nesimțirea, jucătorul Stelei riscă să se alăture faliților ce s-au născut talente și au murit speranțe. Iancu a intrat în pas forțat, periculos de devreme, pe lista risipitorilor care nu se iau în serios și își bat joc de ei înșiși.
Acest 0-8 din Germania și, legat de el, eșecul trăit de Muntenegru în Insulele Feroe, 0-1, pun într-o lumină proastă, sumbră, succesul cadeților noștri în fața colegilor din Podgorica. Concomitent, umplu de ridicol atît declarațiile entuziaste ale antrenorului Moldovan, “vrem să demonstrăm că nu există imposibil!”, cît și cele ale președintelui Burleanu despre “spiritul de luptători”. La fel, în sens autocritic, și articolele exagerat de laudative. Cu ele trebuia să mai fi așteptat, ne-am grăbit!
În evoluția lamentabilă a “tricolorilor” mici a contat și faptul că, la ora întîlnirii din Germania, aceștia pierduseră orice șansă de calificare. Dacă amănuntul mai poate explica eșecul, el nu scuză și dimensiunile lui de catastrofă. De care, indiscutabil, marii reponsabili sînt jucătorii și tehnicienii, însă numai ei?
Nu cumva și întreaga atmosferă de la noi, mai exact mentalitatea unei generații obișnuite să creadă, chiar încurajată în această direcție, că nu va da niciodată socoteală. Că merge oricum, că orice înfrîngere, fie ea dezastruoasă precum cea de la Magdeburg, se uită și se clasează cît ai zice pește. În măsura în care e vina promoției respective, e și vina noastră, a tuturor.
Am greșit cînd i-am lăudat prea repede și prea tare pe Bumba et Comp. Mi-e teamă că am greși la fel în cazul în care i-am face acum cu ou și cu oțet, dacă i-am lua la șuturi. Asta în ideea că ei sînt produsele unui fotbal suferind, ba și tratat de către medici nepricepuți și cu medicamente expirate.