Culegătorii de mango
Deși putem vorbi despre actuala ediție de CM în chipuri diferite, și chiar o facem, s-ar cuveni să cădem de acord asupra unei chestiuni, să considerăm Costa Rica marea revelație a competiției. În ideea că “naționala” acestui mic stat din […]
Deși putem vorbi despre actuala ediție de CM în chipuri diferite, și chiar o facem, s-ar cuveni să cădem de acord asupra unei chestiuni, să considerăm Costa Rica marea revelație a competiției. În ideea că “naționala” acestui mic stat din America Centrală, cu atîția locuitori, 4,5 milioane, cîți numără un cartier mai răsărit din New York, din Istanbul ori din Tokyo, a reușit să atingă en fanfare faza sferturilor de finală, ba și pentru întîia oară în istoria ei!
Nu doar atît. A impresionat parcursul strălucit, fără cusur, al unei echipe care n-a pierdut nici un meci din cele 4 disputate în Brazilia și a învins două ex-campioane ale lumii, pe Uruguay și pe Italia. Puțini și-au imaginat c-ar fi posibil așa ceva. Sincer, și-a imaginat cineva?
Probabil că nu, așa cum nimeni nu-i acordă șanse reale formației antrenate de columbianul Pinto în duelul din “sferturi” cu Olanda, programat sîmbătă la Salvador.
Calificarea la capătul prelungirilor și al penalty-urilor de departajare a stîrnit în capitala San José un entuziasm vecin cu delirul. Condusă de însuși președintele țării, chermeza populară s-a stins abia în zori. La rîndu-i, portarul Keylor Navas a salutat performanța cu cuvintele “Ne-am dat viața pe teren!”. O dovadă în plus că în Costa Rica, în stil mai degrabă sud-american, fotbalul nu-i doar un joc. E un mod de a iubi, de a trăi.
Cînd era de executat ultimul penalty contra grecilor, fundașul Michael Umaña i-a luat fața atacantului Brenes, a pus mingea la punctul cu var și, marcînd, a fericit un întreg popor. Invitat de Gazzetta dello Sport să comenteze momentul, tatăl lui Umaña și-a adus aminte că “fiind sărac, am umblat desculț pînă la 15 ani”, apoi a povestit o zi din adolescența lui Michael: dimineața aduna portocale, mandarine ori mango, după care se ducea la școală și, spre seară, la antrenament.
“Din cîte știu, mulți dintre coechipierii lui au crescut la fel de greu”, a încheiat Rodolfo Umaña, oferind astfel o explicație pentru seriozitatea fiului său și, în egală măsură, pentru miraculoasa ascensiune a “naționalei” costaricane.