Psihoza Halep
Pentru fulminanta ascensiune din actualul sezon, cînd a urcat pe locul 3 în ierarhia mondială, Simona Halep merită o reverență, o plecăciune. Finalistă la Madrid și, deunăzi, la Roland Garros, constănțeanca de 22 de ani a dovedit talent, ambiție și […]
Pentru fulminanta ascensiune din actualul sezon, cînd a urcat pe locul 3 în ierarhia mondială, Simona Halep merită o reverență, o plecăciune. Finalistă la Madrid și, deunăzi, la Roland Garros, constănțeanca de 22 de ani a dovedit talent, ambiție și perseverență. A adunat din aceste concursuri de elită o căruță de puncte și o căciulă de bani, dar a reușit și altceva, să-l impresioneze pe foarte greu de impresionatul Ion Țiriac. Alături de legendarul Becker și de reputatul Wilander, Țiriac și-a manifestat public prețuirea pentru Simona, o adevărată campioană. Căreia se cuvine să-i mulțumim.
Pe de altă parte, analizînd lucrurile mai atent, constatăm că Halep a pierdut la Paris prima ei finală de Grand Slam. La mustață, după o bătălie lungă și frumoasă cu rusoaica Șarapova, dar a pierdut-o. Ca atare, în ciuda remarcabilului salt amintit mai sus, Simona n-a cîștigat pînă acum nici un trofeu important. Fiind înzestrată și, cum s-a văzut cu ochiul liber în week-end, pregătită să nu renunțe la luptă, se anticipează că va obține curînd una ori mai multe izbînzi răsunătoare. Asta-i numai o prezumție, nu o certitudine. Sigur e că pînă azi n-a cîștigat nici un superturneu.
Iată de ce mă tem, cu scuzele de rigoare, că exagerăm cînd scriem și vorbim la superlativul absolut despre Simona, bătută de Șarapova în toate cele 4 întîlniri directe. De acord, rusoaica a învins sîmbătă și pe mîna unui arbitru ce i-a permis să icnească precum un tăietor de lemne și să tragă șmecherește de timp, dar ea a cîștigat ca de fiecare dată, nu românca.
Detaliul că unii dintre noi au tratat înfrîngerea Simonei ca pe o victorie constituie, îmi cer încă o dată scuze, o mistificare, un fals. Cu precădere în sport, victoria și înfrîngerea se află la mare distanță una de cealaltă. Nu pot și nu trebuie sub nici o formă confundate fie și pentru că fanfara cîntă exclusiv în cinstea locului 1.
Printre cei care au vorbit la reîntoarcerea lui Halep în țară după dramatica încleștare de la Paris s-a numărat și George Cosac. Și el prizonierul unei excitații paroxistice, înfrățită cu psihoza, cu delirul, tînărul președinte al Federației de tenis s-a încumetat să declare că “am privilegiul să fiu contemporan cu acest minunat sportiv care este Simona Halep”! În ciuda amănuntului că și Cosac e constănțean, complimentul de mai sus trebuie socotit forțat, tras de păr, de-a dreptul deranjant. Dă rău, zgîrie urechea. Sigur că George Cosac avea doar 4 ani cînd Năstase învingea la Forest Hills în 1972 și împlinise 5 cînd Ilie triumfa la Roland Garros, dar mă întreb cum ar fi reacționat el fiind martor la izbînzile nepereche ale predecesorului său la conducerea FRT? S-ar fi aruncat în mare de fericire?!
Iată de ce consider că, pentru a suplini absența altor vedete de calibru, tot ne grăbim ridicîndu-i statuie Simonei, altminteri o jucătoare valoroasă, de primă mînă și de reală perspectivă. Respectul și simpatia față de ea se justifică, mai puțin însă, în opinia mea, și venerația, sentiment transformat parcă într-o obligație patriotică în sensul în care fără s-o admiri pe Simona riști să nu mai fii recunoscut ca bun român! E mult prea mult. Procedînd așa, greșim față de noi înșine și, mai grav, față de Simona.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele