Oaspetele lui Stalin

În 1969, cînd tocmai mă angajasem la Sportul și mă ocupam de juniori, căci pe vremea respectivă gazetăria se lua de jos, iar despre echipa națională scriai abia după 4-5 ani de ucenicie, în iarna anului menționat, am însoțit selecționata […]

În 1969, cînd tocmai mă angajasem la Sportul și mă ocupam de juniori, căci pe vremea respectivă gazetăria se lua de jos, iar despre echipa națională scriai abia după 4-5 ani de ucenicie, în iarna anului menționat, am însoțit selecționata noastră Under 18 la Gori, pentru întîlnirea oficială cu URSS din preliminariile UEFA.

Meciul s-a încheiat cu o remiză albă, iar regretatul Gheorghe Ola și secundul său, Nicolae Gorgorin, desco-peritorul de talente care i-a lansat din Parcul cu Platani, printre alții, pe Dudu Georgescu și pe Aurel Beldeanu, au aliniat o garnitură, reproduc din ziarul apărut pe 30 noiembrie 1969, alcătuită din Purcaru – Dobrău, Deheleanu, Sătmăreanu II, Hajnal, Sandu Gabriel, Sameș, Ghergheli, Helvei, Gligorie, Atodiresei (vezi facsimil). Observați că jucătorii nu se înșirau în funcție de poziția în teren ca astăzi, cînd sînt rînduiți pe compartimente ce se separă prin linioare.

Situat pe rîul Kura, la circa 70 de kilometri de Tbilisi, capitala Georgiei, Gori ar număra acum peste 50.000 de locuitori, aș zice că dublu față de 1969. Mi-aduc aminte de un tîrg posomorît și șleampăt, lipsit de farmec, dominat de imensa statuie a celui ce, născut acolo în 1879 cu numele de Djugașvili, va deveni ulterior, ca Iosif Vissarionovici Stalin, unul dintre marii criminali ai istoriei moderne, dispărut abia în 1953.

Am citit că, ridicată în fața Primăriei din Gori, statuia cu pricina, monument faraonic, a ajuns la periferie o dată cu independența Georgiei, dar au readus-o în centru spre finele lui 2012. La fel ar fi stat lucrurile și cu izba lui Stalin. Uitată un timp, ea a fost transformată în casă memorială și, așa am găsit-o, adăpostită sub un uriaș clopot de sticlă!

Altfel, localnicii păreau mîndri că Stalin e unul de-ai lor și luau foc dacă puneai la îndoială bunele intenții ale generalissimului, socotit liderul comunismului mondial și, ironia destinului, părintele popoarelor libere! Îmi mai amintesc că, îndrumați de un ghid autohton care stîlcea rău limba română, am înotat prin troiene pînă la o prăvălie mărginașă, de unde am cumpărat fîșuri, marfă la modă, însă greu de găsit la București. În 1969 a nins atît în zonă încît aeroportul din Tbilisi s-a închis și ne-a întîrziat întoarcerea cu o săptămînă.

Dar nu pentru a-l pomeni pe dictatorul Stalin m-am apucat de aceste rînduri, ci pentru că la meciul cu URSS am trăit o experiență fără egal: Knut Andersen a arbitrat purtînd ochelari de vedere! Cum partida a început pe ploaie și s-a terminat pe lapoviță, “centralul” și-a scos ochelarii din minut în minut ca să-și șteargă lentilele și s-a consultat cu tușierii aproape la fiecare fază! Numai că asistenții, ambii din Tbilisi, nu înțelegeau o boabă din ce-i întreba norvegianul, din care cauză puținii spectatori, deși muiați pînă la piele, se amuzau de mama focului. Nu și noi, Andersen refuzîndu-i lui Hajnal un gol perfect valabil.

Despre o altă întîmplare petrecută la Gori voi povesti sîmbăta viitoare.