Va plînge Steaua după Reghecampf?
Destui zic că Reghecampf s-a grăbit cînd a semnat cu Al-Hilal din Arabia Saudită. Că era dator să mai stea, să mai dovedească. Întrucît nu împărtăşesc această opinie, consider că, luînd două titluri la rînd, Reghe a demonstrat ce avea […]
Destui zic că Reghecampf s-a grăbit cînd a semnat cu Al-Hilal din Arabia Saudită. Că era dator să mai stea, să mai dovedească. Întrucît nu împărtăşesc această opinie, consider că, luînd două titluri la rînd, Reghe a demonstrat ce avea de demonstrat. Plus că o ofertă tentantă precum cea venită de la Riad nu apare în fiecare zi. Iar cînd apare, se recomandă să nu-i întorci spatele. Ce-i în mînă nu-i minciună.
Calculînd că Reghe va încasa într-o lună la Riad salariul de la Bucureşti pe jumătate de an, merită presupus că banii l-au pus în mişcare pe antrenorul care, fără să fie un sărac, are totuşi 4 copii de crescut. Posibil ca argumentul să nu fi înclinat hotărîtor balanţa, dar fără dubii că a cîntărit şi el.
Ipocriţi sau superficiali, parcă ne mirăm de cîte ori cineva pare dominat de bani, robul lor. L-am vrea pe respectivul mai sentimental, ataşat unor idealuri înalte, mai puţin materialist. Judecăm astfel numai cînd ne referim la ceilalţi. Dacă e vorba despre noi înşine, optica se răsuceşte şi ajungem repede la concluzia că numai fraierii neglijează valoarea banilor, naivii şi boemii!
Nu-i exclus ca Reghe să fi semnat cu arabii deoarece a simţit că, în loc să se consolideze, Steaua e în pericol să slăbească. Sînt confirmate plecările lui Tătăruşanu, Georgievski şi Kapetanos, iar situaţia lui Piovaccari e în ceaţă, Sampdoria codindu-se să-i mai plătească 40.000 de euro pe lună! În timp ce Latovlevici e curtat de Dinamo Zagreb şi Gardoş de AS Roma, se zvoneşte că Reghe ar insista să-l ia cu el la Riad pe Pintilii. Concomitent, Gigi Becali ar ţine morţiş să-l vîndă pe Cr. Tănase începînd cu 1 iulie, zi după care, încetînd coproprietatea lui FC Argeş, întreaga sumă de pe urma lui Dodel ar intra în contul ex-parlamentarului.
Nu pretinde nimeni că Steaua nu va mai aduce jucători. Va mai aduce. Toşca a şi sosit de la Viitorul, în timp ce lista prezumtivelor achiziţii îi mai cuprinde, la prima strigare, pe atacanţii Antal şi Ţucudean. Sigur că se vor mai face transferuri în Ghencea, problema e însă ce transferuri?!
Probabil că tocmai teama că trupa roş-albastră va ieşi în minus pe parcursul verii, în pierdere, l-a determinat pe Reghecampf să cadă la pace cît ai zice peşte cu emisarii şeicului Abdulrahman bin Musa. Logic, i-a fost frică şi că, dacă va repeta eşecul din finala Cupei României, patronul se va enerva şi-i va arăta uşa!
Îl va regreta Steaua pe Reghe? Va plînge după el? Dincolo de aroganţele şi trufiile celui în cauză, răspund ferm cu da măcar din două motive. Prin prisma succeselor înregistrate în ultimii ani, dar şi pentru că va fi greu, extrem de greu, să i se găsească succesor pe măsură unuia care, în absenţele lui Gigi Becali şi Mihai Stoica, a pregătit bine echipa şi a gestionat-o la fel. Reghe a fost mai mult decît antrenor, a fost şi conducător, dar despre asta în ediţia de mîine a ziarului.