Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Posesia e o iluzie, tiki-taka o amintire

Cum s-au calificat după izbînzi clare obținute în deplasare, garniturile madrilene Real și Atletico au demonstrat că mult trîmbițatul avantaj al terenului contează din ce în ce mai puțin. Într-adevăr, publicul te împinge spre victorie, dar nu ți-o asigură, proverbul […]

joi, 1 mai 2014, 3:17

Cum s-au calificat după izbînzi clare obținute în deplasare, garniturile madrilene Real și Atletico au demonstrat că mult trîmbițatul avantaj al terenului contează din ce în ce mai puțin. Într-adevăr, publicul te împinge spre victorie, dar nu ți-o asigură, proverbul cu Dumnezeu și traista se păstrează în actualitate.

Real și Atletico au mai demonstrat că posesia balonului nu mai constituie elementul menit să încline decisiv balanța. Atît Bayern, cu 64 la sută, cît și Chelsea, cu 52, au fost superioare la acest capitol, prima s-a detașat net, ceea ce nu le-a folosit. Pentru că nu-i suficient să ai mingea, trebuie să știi și ce să faci cu ea. Un ziarist de la cotidianul spaniol Marca scria, altminteri frumos, că posesia ar fi o minciună. Cred că mai degrabă e o iluzie. O fata morgana.

Ar mai fi de discutat după neverosimilul Bayern-Real, 0-4, dacă tiki-taka lui Guardiola, cu care a călcat totul în picioare cu Barcelona, a murit ori ba. Dacă și-a trăit traiul și și-a mîncat mălaiul. Ca unul care, fan Real, n-am iubit niciodată stilul respectiv, considerîndu-l un fel de handbal cu piciorul, de regulă și mai plictisitor, n-aș zice că a murit. Pe ici, pe colo, mai ține. Sigur însă că, de cînd nu mai constituie o noutate și, logic, nici o surpriză, abundența de pase plimbate în marginea careului s-a uzat și s-a demodat. Nu prea mai are viață în ea.

În măsura în care Guardiola și-a propus să-i învețe tiki-taka pe nemți, atunci a greșit adresa. Numai și pentru că, spre deosebire de ce a avut pe Camp Nou, Pep a găsit pe Allianz Arena un lot de cîrcași, nu de artiști, în care mingicarii Robben și Ribery sînt din ce în ce mai rar soliști și din ce în ce mai des coriști! Firește, pot fi contrazis, însă n-ar strica să acceptați că le e foarte greu, cumva imposibil, unora obișnuiți să asculte Wagner și Bach să se îndrăgostească peste noapte de Manuel de Falla! Inclusiv cînd a cucerit Champions League, Bayern a însemnat o echipă dispusă să transpire pînă la epuizare, dar incapabilă să vrăjească. Pînă la un punct, și Chelsea aparține aceleași categorii.

Apreciez că Mourinho a zbîrcit-o mai rău, în ideea în care, amintiți-vă de meciul tur de pe Vicente Calderon, nul la propriu și la figurat, și-a propus să trișeze fotbalul, chiar să-l ucidă. Nu pretind că Mou nu-i The Special One, statuia lui e solidă. Îl simpatizez și pentru că mă număr printre privilegiații cărora le-a oferit un interviu. Totodată însă, realizez că, asemenea lui Guardiola, nu are pe cine se baza la Chelsea în afara fîșnețului Hazard. Acesta trebuie să fie motivul care l-a determinat să încerce să scoată mult cu puțin, să scoată maximum! Pare o minune că i-a dus pe londonezi pînă în semifinale, dar era normal, în logica lucrurilor, să i se înfunde. Cît de arătos, ulciorul nu merge mereu la apă. Se mai și sparge .

Dacă stelele lui Pep și Mourinho au ostenit și coboară, cea a lui Simeone e în vertiginoasă creștere. Ca și a lui Ancelotti, se apropie de apogeu. Al doilea Diego argentinian de succes după unicul Maradona, antrenorul sud-american a transformat o trupă anonimă într-una de top, care va aborda finala din postura singurei echipe neînvinse în actuala ediție de UEFA Champions League, cu 9 victorii și 3 egaluri. Practic, Simeone a inventat-o pe Atletico, i-a dat consistență și anvergură. Și pentru că le-a inoculat mentalitatea de învingători lui Godin și celorlalți, deprinși să nu viseze cu ochii deschiși, el merită, umăr la umăr cu Ancelotti, laude, numai laude. Despre cei doi va mai fi însă vorba aici.

Care-ar fi, simplificînd, concluzia semifinalelor de C1? Într-o frază, că fotbalul a ajuns să-i răsplătească pe cei care îl joacă și să le întoarcă spatele celor care umblă să-l mimeze ori chiar să-l păcălească. Altfel spus, s-a făcut dreptate. Cine nu respectă nu cîștigă.

Comentarii (74)Adaugă comentariu

George (17 comentarii)  •  2 mai 2014, 0:30

@ Zurzu-zurzu: Eu ii respect pe Jenei si Ioredanescu. Am vrut numai sa dau exemplu de antrenori de succes si relatia lor cu jucatorii. A nu se intelege gresit … 🙁

Colombo (29 comentarii)  •  2 mai 2014, 0:41

Are dreptate maestrul ca tiki taka a fost citit de adversari si de atunci nu a mai speriat pe nimeni. Prabusirea Barcelonei si esecul lui Bayern la scor sustin aceasta idee.

Fred (13 comentarii)  •  2 mai 2014, 0:45

Rummenigge si Beckembauer nu s-au luat de Guardiola pentru ca nu se pricep. Ei au gandit ca si Ioanitoaia ca Guardiola e o gogoasa.

motanul incaltat (603 comentarii)  •  2 mai 2014, 1:42

Cu o echipa de pitici—-Barcelona —–tiki-taka era Solutia perfecta si inca mai este…. Dar nu la Bayern… Sunt supporter Bayern si al nationalei Germaniei.Pt. ca mine imi place determinarea nemtilor. Altfel tineam cu Brazilia ca jumatate din Planeta. Guardiola e un antrenor mare dar cu Bayern a gresit-o. Trebuia sa mearga pe stilul lor nu sa-si impuna el stilul… O sa-i fie greu acum si selectionerului Germaniei, fiind obligat sa-i readuca pe jucatorii lui Bayern la stilul nemtesc pt a cistiga Cupa Mondiala….Se pare ca indifferent de valoarea unei echipe —antrenorul conteaza extreme de mult. Cu un Real zic eu mai inferior decit anul trecut prin pierderea lui Mesut Ozil si Sami Kedira -accidentat, ajunge in finala spulberind Bayern-ul. Ancelotti e chiar un MARE ANTRENOR.
Am ramas susprins ca nu a-ti comentat decesul lui Vilanova. Nici alti jurnalisti n-au facut-o…. Si merita un editorial, in locul unor povestioare de pe timpul comunismului……care ii intereseaza doar pe unii nostalgici ai acelor timpuri.

Moromete (8 comentarii)  •  2 mai 2014, 3:16

@ Acciduzzu: Laudabila incercarea insa tare mi-e teama ca n-ai cu cine nici la nivel de autor (jurnalist sportiv ar fi prea mult spus) nici la nivel de cititori.

m s (1 comentarii)  •  2 mai 2014, 5:01

articolul asta era interesant daca era scris inainte de meciuri… asa, dupa razboi multi viteji se arata…

autorul scrie de fotbal de 50 de ani dar fara sa invete mare lucru…

doru (127 comentarii)  •  2 mai 2014, 6:12

Bravo, nea Ovi! Spune-i si mentorului tau, Stra Luce Nthory de Nord, ca trebuie sa invete atacul si constructia, nu antijocul, posesia si jocul de-a latul!

california (349 comentarii)  •  2 mai 2014, 6:13

#acciduzzu
intr-adevar, un articol bun, documentat.

Un nimeni (2 comentarii)  •  2 mai 2014, 7:14

Si acum iti dai seama?

Titi (1 comentarii)  •  2 mai 2014, 8:55

Salutare! Știți cumva, ce acte sunt necesare la Programul Rabla 2014?

fan barca (4 comentarii)  •  2 mai 2014, 8:58

O gramada de experti in tactica pe aici…dar asa-i romanul…se pricepe la tot.

Vissu (88 comentarii)  •  2 mai 2014, 9:20

Moromete, tu esti altul de rasul curcilor. Tu il inveti pe taica tau sa faca copii.

tribunul (1 comentarii)  •  2 mai 2014, 9:36

@doru #57. Alt frustrat care ii plange de mila lui Mircea Lucescu cand ar trebui sa se planga pe el. Beeei, Lucescu a facut la viata lui un nume si o avere iar tu esti ce ai fost intotdeauna, o musca. Vezi de tine si lasa-i pe Lucescu si pe Ioanitoaia ca nu le trebuie parerea ta.

17 N T (871 comentarii)  •  2 mai 2014, 10:55

concluzii pripite

Bayern a cistigat de o luna campionatul, a intrat intr-o relaxare din care n-a iesit. Parca a jucat cu incetinitorul. Aviz Steaua, caci Mutu si Muce vor sa arate ca sint mai buni, iar Astra o sa va rupa iar. Bayern nu are lot de Guardiola. Au trecut anii peste vedetele saturate. Oricum Robben si Ribery sint prea cazuti din roaba ca sa inteleaga un sistem, ei le au pe ale lor, cunoscute de toti. Guardiola a gresit doar jucind cu un virf, numarul 100 mondial, in loc sa joace cu un jucator tehnic, inteligent si combinativ ca Götze. Probabil a ascultat de taranii din club.

Barca a avut ocazia sa elimine Atletico, au ratat mult. Daca juca si Messi, ori jucau macar in 11, cine stie ce mai scriati azi. In 11 chiar au batut Realul la Madrid, singurul meci din ultimele 10 in care Messi a fost existent. Trebuie sa recunoasteti ca au jucat de fapt in 10, le-a lipsit portarul si cel putin cite un fundas centreal. In conditii normale, probabil azi vorbeam altfel.

Iar la Londra a gresit clar Mourinho, a vrut sa iasa in evidenta, echipa si tactica n-a vrut-o nimeni din Londra. Trebuie sapat. Poate gasim rude indepartate cu PiTurca al nostru. Poate daca PiTi al nostru traia si el in civilizatie, invata si el sa vorbeasca si ajungea la fel de mare ca Mou. Oricum in Spania, tactica si antrenorul, care se stie ca nu joaca, ies mai putin in evidenta. Cred ca 3 echipe spaniole joaca finale cu Benfica, o echipa omogena la care chiar sa vrei n-ai ce tactica sa faci, ca ei joaca toti mereu la fel. Un fel de CFR de pe vremuri, care jucau tactic doar cu U Cluj.

PS in concluzie, Il Luce e dorit peste tot, de Barca, Chelsea, Bayern, …, toti trag de el, dar el doreste sa ramina in orasul visurilor lui, Duoniescc, c ca contractul si oamenii muncii din oras, si-au aratat devotamentul si de 1 MAI si i-au planificat inca multe victorii in acest cincinal.

undo (4 comentarii)  •  2 mai 2014, 11:21

uitati domnu’ ioanitoaia un coleg cu un articol pertinent:
http://blogsport.gsp.ro/opinii/2014/05/02/cad-mituri/

jean (4 comentarii)  •  2 mai 2014, 14:02

Barcelona nu a mai avut siguranta pe care ti-o da apararea. Si aceasta lipsa persista inca din semifinala de CL de anul trecut. Tiki-taka nu o pot face orice jucatori. Numai jucatori exponentiali in ce priveste tehnica lovirii balonului si in plus sa fi jucat impreuna mult timp. Tiki-taka presupune si o unitate spirituala sensibila la suferintza celor apropiatzi. Sa ne amintim doar lupta pt viata pe care o ducea Tito Villanova in tot acest ultim an. Peste asta trebuiau sa treaca intai cei de la Barca. Faptul ca nu au reusit, demonstreaza ce mult il iubeau jucatorii sai. Asta lasa urme domnule Ioanitoaia. (Dv. fan M. Lucescu, ar trebui sa stiti ca succesele sale se datoreaza in primul rand relatiei sale cu fiecare jucator.) Timpul va vindeca sufletul celor de la Barca. Si daca isi vor pune la punct apararea, sunt sigur ca la anul pe vremea asta, veti spune ca tiki-taka
a renascut. Nu tiki-taka a fost de vina. Sa se refaca o aparare ca pe vremea lui Puyol si sa revina Pepp la echipa.
Atunci doar Real ar putea, cu greu, sa-i reziste. Cea mai mare pacaleala in fotbal nu a adus-o Mou ci Helenio Herrera al INTER-ului adevarat. Acesta avea cei mai valorosi si subtili atacanti si se prefacea ca se apara. Dar acea echipa putea sa te sufoce si pe atac. Si se vedea asta, cand era necesar. Nu va face cinste ca ati omis macar un rand despre Vilanova preferand in schimb sa-i criticati sistemul de joc de care era atasat. E urat si nu va putezi ascunde dupa o analiza savanta a sistemului de joc.

suru (108 comentarii)  •  2 mai 2014, 17:42

Cine nu o haleste pe Barca, nu il haleste nici pe Guardiola, cazul domnului Ioanitoaia. Asa cum ar zice dansul, fiecare cu opinia lui care trebuie respectata.

Alex (144 comentarii)  •  2 mai 2014, 17:49

@jean#66. Dumnezeu sa il ierte pe Vilanova ca s-a prapadit in floarea varstei, dar sa nu amestecam lucrurile. Ar fi putut deveni cu timpul un mare antrenor, dar nu a devenit. Asa ca nu trebuie bagat un secund, cat de dotat, in aceeasi oala cu Mourinho. Despre morti numai de bine insa cu masura.

Andu (56 comentarii)  •  2 mai 2014, 17:51

A propos de Real, favorita lui Nea Ovi, colorata maine e gata, ati priceput?

Cheetah (2118 comentarii)  •  2 mai 2014, 19:32

Asa e si la tenis probabil la alte sporturi similar. Doar rugby-ul pare ca pastreaza prin conservatorism, far.ecul de altadata.

marc (21 comentarii)  •  2 mai 2014, 19:56

Jean#66. Si ce mai ai tu sa il inveti pe Ioanitoaia, spune, nu te sfii!

io (1 comentarii)  •  3 mai 2014, 15:21

Eu personal nu cred ca Tiki-Taka-ul i-a eliminat pe Bayern ci mai degraba iesirea din forma dupa castigarea campionatului si lipsa de motivatie…Bayern a jucat fara vlaga…Real ca o hiena a stat la pinda si rezultatul il cunoastem…
La anul Bayern o sa revina si mai puternica!

Al Bundy (1 comentarii)  •  3 mai 2014, 23:49

nea ovi, ce au in comun mircica”mourihno”sandu, mitica”guardiola”dragomir sau miki „be em dublu v” alexandrescu?…nea ovi, pana si sir alex ferguson…

soriniz (16 comentarii)  •  4 mai 2014, 10:32

Perfect de cord cu adi(19).

Comentează