Reghecampf și aroganța

Afluență de public la ACS Poli-Steaua, vreo 25.000 de oameni, cum nu s-au mai adunat la Timișoara de 3 ani, tot de la o partidă cu Steaua terminată 0-0. Greu de precizat în ce măsură publicul a venit pentru echipa […]

Afluență de public la ACS Poli-Steaua, vreo 25.000 de oameni, cum nu s-au mai adunat la Timișoara de 3 ani, tot de la o partidă cu Steaua terminată 0-0. Greu de precizat în ce măsură publicul a venit pentru echipa oaspete. Posibil, deoarece Steaua face rețetă pe orice stadion din țară. Pe de altă parte însă, spectatorii s-au strîns și din simpatie pentru formația locală. Spre satisfacția lor, aceștia au sesizat la băieții lui Alexa, care s-au bătut cu îndîrjire, o altă stare de spirit, o altă atitudine.

La întoarcerea suporterilor a contribuit și numirea antrenorului Alexa, perceput ca un Lăcătuș de Bega, simbol al dîrzeniei și al mîndriei unui Banat care, în ciuda unor eșecuri, s-a vrut mereu fruncea. Sîmbătă, tehnicianul timișorean și, deopotrivă, băieții lui și-au făcut bine treaba. E drept că, dominată de un adversar mai valoros, ACS a rămas majoritatea timpului în propria-i jumătate de teren, dar nu și-a pierdut capul. S-a apărat atent și departe de poarta lui Nuno Claro, ba a și contraatacat uneori tăios.

Înțeleg că Timișoara, parcă urmînd exemplul nefericit al Craiovei, are de rezolvat o problemă delicată, de identitate și de suflet. Destui o consideră pe ACS urmașa lui AC Recaș și, ca atare, o copie, o clonă, în vreme ce marea lor iubire, ASU Politehnica, echipa agreată de galeria viola, evoluează în liga a 4-a! Multe ambiții ajută, însă orgoliile în exces strică.

În cazul în care se puncta ca la box, întrucît a controlat autoritar partida, cu precădere după minutul 60, Steaua merita victoria, afirmație care nu-i ajută însă la nimic. Din păcate pentru ei, roș-albaștrii n-au izbutit să înscrie pe “Dan Păltinișanu”, cum făcuseră în 31 de meciuri consecutive de Liga 1, de la 0-0 cu CFR la Cluj pe 28 aprilie 2013, acum aproape un an! Lipsit de Pintilii și Cr. Tănase, liderul a practicat un fotbal modest, fără imaginația, explozia și anvergura cu care ne obișnuise. În formula cu Piovaccari împins, la fel și în cea cu Iancu și, ulterior, cu Keșeru în spatele lui Chipciu avansat vîrf, Steaua n-a convins și, firește, nici n-a impresionat. N-a părut obosită, cît mai degrabă plictisită să continue un campionat pe care l-a și cîștigat!

La final, Reghecampf a răbufnit la adresa adversarului, reproșîndu-i că “n-a jucat fotbal și doar s-a apărat… Cei de la Poli au stat numai pe jos și nici mingile de pe margine nu mai veneau…”. Înțelegîndu-i supărarea, nu-i dau dreptate, ideea fiind că fiecare echipă ar trebui să știe ce și cît poate. În consecință, folosește armele de care dispune și nu se hazardează, nu se expune inutil. Dacă s-ar fi descoperit, Timișoara ar fi devenit o pradă ușoară, iată de ce apreciez că Alexa a ales cea mai bună strategie. Nu și-a propus să devină erou, ci să ia un punct.

Cît despre replica lui Reghecampf, “aroganța mă deranjează”, privitoare la faptul că arbitrul Avram n-ar fi comunicat suficient cu jucătorii, ea a amuzat tocmai pentru că a fost rostită de unul care, adesea superior și plin de el, i-a luat în balon pe toți cei din jur, de la Ienei la Pițurcă și de la Iordănescu la Negoiță, nu i-a scăpat nimeni!

Culmea e că aroganța a ajuns să-l irite chiar și pe unul dintre campionii ei! Numai acesta are voie să fie insolent, celorlalți le e strict interzis