„Turnirul” de pe Wembley

Începînd de azi intenţionez să povestesc, probabil în fiecare sîmbătă, întîmplări trăite pe parcursul a peste 4 decenii de gazetărie. Unele hazlii, altele triste, cum mi le mai aduc aminte. Deschid cu una petrecută în septembrie 1985, la sfîrşitul meciului […]

Începînd de azi intenţionez să povestesc, probabil în fiecare sîmbătă, întîmplări trăite pe parcursul a peste 4 decenii de gazetărie. Unele hazlii, altele triste, cum mi le mai aduc aminte. Deschid cu una petrecută în septembrie 1985, la sfîrşitul meciului de fotbal Anglia – România contînd pentru preliminariile Mondialelor din Mexic. Disputată pe Wembley, întîlnirea s-a încheiat 1-1, goluri marcate de Hoddle în minutul 25 şi de Cămătaru în 60.

La capătul unui duel care a umplut tribunele „templului fotbalului”, presa londoneză estimînd asistenţa la 80.000 de spectatori, antrenorul englez l-a invitat pe colegul său român la un pahar şi la o şuetă într-una din sălile de protocol ale stadionului. Datorită rezultatului, un egal greu de anticipat şi, tocmai de aceea, foarte preţios, Mircea Lucescu radia de bucurie. Dincolo de masă, Bobby Robson afişa un zîmbet deloc forţat, nestînjenit, de parcă tocmai ar fi cîştigat meciul! Întorcînd partida pe toate părţile, cei doi au disecat-o asemenea unor chirurgi. Indiferenţi la paharele cu şampanie din faţă, au vorbit cînd unul, cînd celălalt, cînd în acelaşi timp şi, fireşte, s-au întrecut în comentarii de fineţe.

În unul din rarele momente de tăcere, m-am băgat şi eu în discuţie ca musca-n lapte. Sub impresia scorului ce-i menţinea pe „tricolori” în cursa pentru Mexic 1986, aproape că m-am repezit la tehnicianul pe care Regina îl va ridica la rangul de Sir! Încins, i-am reproşat că, deşi trebuie să fi sesizat că prestaţia liniară a echipei sale, cu mingi aruncate obsesiv către Lineker şi Hoddle, a fost ghicită de apărarea condusă impecabil de Costică Ştefănescu, el şi secunzii săi au întîrziat să intervină ca să schimbe! Ca să modifice din mers, ca să învioreze.

Deşi m-am temut că se va supăra Robson, ba şi Lucescu, primul chiar a rîs, lăsînd senzaţia că pregătise din timp răspunsul. L-am auzit: „Sigur că am observat că nu reuşim cu o ploaie de centrări, dar dumneata ignori esenţialul, anume că publicul britanic vine la meciuri ca să vadă bărbăţie, încleştare, turnir. Nici Robson şi nici vreun alt tehnician, nimeni niciodată, nu va putea schimba această atitudine, această aşteptare. Noi am inventat soccerul, îl jucăm aşa de o sută de ani şi-l vom juca la fel şi în viitorii o mie! Asta ştim, asta facem, doar că ne propunem s-o facem cît mai bine”.

A trebuit să treacă ceva apă pe Dîmboviţa, ca şi pe Tamisa, pentru a înţelege pe deplin ce-a vrut să spună Bobby Robson în seara aceea de toamnă. Implicit, pentru a-i da dreptate, deşi azi situaţia nu mai e aceeaşi, s-a mai „europenizat” şi fotbalul de dincolo de Canalul Mînecii. În final vă reamintesc că „naţionala” Angliei a ajuns în Mexic şi a ieşit din „sferturi”, învinsă cu 2-1 de Argentina, viitoarea campioană a lumii, prin golul înscris „cu mîna lui Dumnezeu” de Maradona. Din păcate, după ghinionistul 0-1 cu Irlanda de Nord de la Bucureşti, echipa României n-a mai trecut Oceanul. În ciuda memorabilului draw de pe Wembley, a rămas acasă.