Românii și restul lumii

Fotbaliștii noștri fruntași obișnuiesc să se plîngă că joacă prea mult și sînt plătiți prea puțin, ba și că nu-și iau banii la timp. Nu pretind că n-au dreptate, numai că statistica publicată ieri de Gazetă vine să demonstreze altceva. […]

Fotbaliștii noștri fruntași obișnuiesc să se plîngă că joacă prea mult și sînt plătiți prea puțin, ba și că nu-și iau banii la timp. Nu pretind că n-au dreptate, numai că statistica publicată ieri de Gazetă vine să demonstreze altceva.

Comparînd prestațiile vedetelor unor echipe europene de top, ea atestă că Bourceanu, căpitanul Stelei, a disputat 51 de meciuri pe anul în curs, 44 pentru club și 7 pentru “națională”, în vreme ce Neymar (Barcelona) a bifat 72, cu 40 la sută mai multe!, Matuidi (PSG) 60, Pogba (Juventus) 59, Özil (Arsenal) și Th. Müller (Bayern) cîte 57 etc. Rezultă că jucătorii români n-ar trebui să se mai lamenteze, ei nefiind de invidiat, dar nici de compătimit.

Deși băieții rezistă anevoie ritmului cu 2-3 partide pe săptămînă, iar uneori chiar nu rezistă, n-aș îndemna să le batem obrazul. Mai degrabă ar trebui să-i înțelegem și să ne declarăm solidari cu ei. Întrucît n-au fost învățați cu efortul în perioada junioratului, dar și din pricină că, inclusiv în Liga 1, sînt obligați vreo 3 luni pe sezon să înfrunte temperaturi scăzute și terenuri înghețate!  Să mă ierte Neymar, Özil și ceilalți, dar aș fi curios să văd cum s-ar descurca ei la minus 5 grade și pe gazoane ca betonul ori ca niște arături. Zilele trecute, la Istanbul, marele Juventus a clacat în condiții meteorologice vitrege.

Fără a face teoria chibritului și a pretinde că am descoperit apa caldă, apreciez că e mai greu să fii fotbalist în România decît în alte părți. Decît în Spania, în Franța, în Italia sau în Germania, oriunde în Occident. Mai greu, mult mai greu, infinit mai greu.

Sărind de la una la alta, mă voi referi în fugă la interviul pe care brazilianul Guilherme l-a acordat deunăzi ziarului “Adevărul”, dialog pe care v-aș recomanda să-l citiți. Deși a împlinit doar 23 de ani, fundașul sud-american legitimat la Petrolul din vara lui 2012 și aflat, se zvonește, pe lista de achiziții a Stelei e surprinzător de matur. Nu mai crede că tot ce zboară se mănîncă, dimpotrivă, gîndește ca un bărbat cu experiență, cu școala vieții. Măsurat și lipsit de stridențe, discursul său convinge că provine dintr-o familie de intelectuali, tatăl medic și mama profesoară.

La întrebarea “Îți plac jucătorii români?”, brazilianul a răspuns cu o sinceritate dezarmantă: “Da, sînt talentați, iar Maxim mi se pare cel mai bun, de departe. Și Tănase e tehnic, are calități, dar de multe ori parcă nu vrea să joace. De fapt, în România, am remarcat o problemă de mentalitate, o suficiență. Sînt foarte mulți fotbaliști buni care se mulțumesc cu puțin”.

Dac-ar intra în discuție numai fotbaliștii, ce a observat Guilherme sau ce a auzit s-ar putea schimba repede. S-ar putea corija, s-ar putea îndrepta. Asta e însă, fotografie mișcată, imaginea străinilor despre noi, obiecția lor că sîntem unii care nici nu vrem și nici nu încercăm mai mult! Din păcate, o spun cu regret și îmi cer iertare, în majoritatea cazurilor chiar au dreptate.