Complexul de român

După ce Udinese l-a împrumutat la Granada, unde n-a rupt gura tîrgului, Gabi Torje a ajuns cu același statut la Español Barcelona. Firește că mişcarea l-a măgulit, drept pentru care a și afirmat, cu prilejul prezentării, că “n-am stat pe […]

După ce Udinese l-a împrumutat la Granada, unde n-a rupt gura tîrgului, Gabi Torje a ajuns cu același statut la Español Barcelona. Firește că mişcarea l-a măgulit, drept pentru care a și afirmat, cu prilejul prezentării, că “n-am stat pe gînduri nici o clipă cînd am primit oferta. Nu m-au interesat banii, ci doar să joc”.

Normal pînă acum, o declarație de bun-simț ce-l recomandă pe fotbalistul de buzunar, 1,67 m, ca pe un băiat serios, în banca lui. Mai departe însă, o spun cu părere de rău, mi-e teamă că Torje a greșit în momentul în care a simțit nevoia să adauge că “nu contează pe ce post mă va distribui antrenorul. O să intru și-n poartă dacă va fi nevoie!”

Sper că a glumit ori că și-a propus să fie amabil cu conducătorii și, mai ales, cu suporterii noii sale formații, sub culorile căreia au evoluat de-a lungul timpului, printre alții, Gâlcă, Fl. Răducioiu, Cl. Răducanu și C. Munteanu. Altminteri, dacă n-a glumit, Torje făcea mai bine să tacă, nu să se coboare, aș exagera zicînd că s-a umilit, în ochii celor din jur. La urma urmei, de ce-ar trece în poartă un atacant de nici 24 de ani, îi va împlini pe 22 noiembrie, care nu-i un no name în fotbalul internațional, de vreme ce a îmbrăcat de 30 de ori tricoul echipei reprezentative și a înscris pentru aceasta 9 goluri?!

Fără să mă pretind mai sensibil și mai patriot decît sînt, consider că întîmplarea cu pricina readuce în discuție un subiect pe cît de vechi, pe atît de delicat: ilustrează o dată în plus defectul nostru, al românilor, de a nu ști și de a nu reuși să ne vindem marfa cît am putea și s-ar cuveni. Ne comportăm uneori cu exagerată modestie, chiar apăsați de complexe, atitudine ce nu ne ajută. Dimpotrivă, ne trage în jos.

Prizonierii ei prin tradiție, ajungem să credem că străinii, cu precădere occidentalii, ne sînt superiori, un fel de frați mai mari și mai deștepți, ceea ce e adevărat uneori, însă nu totdeauna. Din păcate, ne grăbim să ridicăm excepția la rang de regulă.

În realitate, de multe ori rolurile se inversează și am avea motive să fim mai împăcați cu noi înșine, ceva mai mulțumiți și chiar mai mîndri. Implicit, n-ar trebui să ne lăsăm călcați pe coadă oricînd și de către oricine.