Benfiica nenorocului
Recunosc că mi-a fost antipatică Benfica, deși n-aș putea preciza de ce. Probabil din pricina senzației, valabilă și azi, că ar fi păcălit-o pe Craiova în cazul Stromberg. Nu s-a dovedit c-ar fi umblat cu cioara vopsită în 1983, dar […]
Recunosc că mi-a fost antipatică Benfica, deși n-aș putea preciza de ce. Probabil din pricina senzației, valabilă și azi, că ar fi păcălit-o pe Craiova în cazul Stromberg. Nu s-a dovedit c-ar fi umblat cu cioara vopsită în 1983, dar am rămas cu un dinte împotriva ei.
Practic, în afara unei explicații convingătoare, m-au bucurat eșecurile “vulturilor”. Am găsit însă scuze deoarece, cînd ești tînăr, iubești ori dușmănești cu întreaga ființă. Nu există jumătăți de măsură, iar sferturi, nici atît.
Îmi reamintesc că s-a mai petrecut ceva care mi-a alimentat aversiunea. Prezent la întîlnirea cu Craiova de la Lisabona, remiza albă la capătul căreia scriitorul Eugen Barbu i-a dedicat lui Cămătaru memorabilul articol “M-ai învins, Rodioane!”, am auzit că Benfica se va deplasa în România, zvon ce se va adeveri, cu un zbor charter asigurat de TAROM, nu de TAP Portugal, compania aviatică lusitană!
Șocat, căci nu se obișnuia în epoca res-pec-tivă ca un club occidental, chiar și fără renumele Benficăi, să apeleze la serviciile unei firme aeriene socialiste, mi-am propus să dezleg misterul. Am descoperit că TAP o dăduse în judecată pe Benfica, proces pe care un jurnalist local l-a comentat astfel: “Benfica e datoare în întreaga Portugalie! Are jucători de clasă, dar și avocați foarte buni, cărora nu le dă degeaba salarii mari!”. Un motiv în plus să-mi imaginez că ar fi putut s-o ducă de nas pe Craiova.
De-a lungul a 3 decenii, am fost cînd ostil, cînd indiferent față de Benfica. De miercuri seara însă, m-am schimbat. Impresionat de înfrîngerea ei nemeritată, am început s-o văd cu alți ochi și, n-o să credeți!, să sufăr alături de ea. Pentru că mi s-a părut nedrept, ca o lovitură sub centură, faptul că a pierdut Europa League în prelungiri după ce, cu 4 zile mai înainte, pierduse la fel, cu gol primit de la Porto în minutul 92, titlul de campioană a țării! Nici celui mai aprig vrăjmaș nu-i dorești atîta rău!
Nu intru în amănunte, că prima repriză a surclasat-o pe Chelsea în finala C2 și că, pe de altă parte, a dominat categoric sezonul intern etc. Repet doar că socotesc incorect și de nesuportat atîta ghinion. Atîta nenoroc. Atîta neșansă. Privindu-l pe Jorje Jesus, care sugera un dirijor de orchestră simfonică, nu un antrenor de fotbal, mi-am închipuit că așa ar trebui să arate, dacă ar sculpta-o cineva vreodată, statuia deznădejdii. A durerii fără seamăn și fără leac.
Nu știu ce blestem îi urmărește pe “vulturi”, al ungurului Bela Guttmann ori poate altul. Clar e însă că s-a stricat ceva la Benfica și nu se mai repară din moment ce n-a mai cucerit un trofeu continental din 1962 și a ratat 7 finale la rînd! În contrapartidă, a cîștigat simpatia multora, între care și pe a autorului acestor rînduri, ziarist care în 1983 a ajuns pînă la UEFA sperînd c-o va prinde pe Benfica pe picior greșit. N-a prins-o.