Sfîrșit de poveste, început de legendă

După 27 de sezoane și 1.500 de meciuri petrecute pe banca lui Manchester United, pentru care a cucerit 38 de trofee, Alexander Chapman Ferguson a decis să se retragă. Sir Alex va ieși din teren ca să se instaleze în […]

După 27 de sezoane și 1.500 de meciuri petrecute pe banca lui Manchester United, pentru care a cucerit 38 de trofee, Alexander Chapman Ferguson a decis să se retragă. Sir Alex va ieși din teren ca să se instaleze în memoria balonului rotund, în istoria și în nemurirea acestuia. Simplificînd, lasă moștenire un stil, o atitudine și un palmares unice, alături de o impunătoare statuie amplasată la intrarea în stadionul Old Trafford, pe care și el l-a transformat, adunînd izbînzi peste izbînzi, în templul fotbalului. Nimeni nu-i egalul lui Ferguson și e greu de crezut că se va găsi curînd vreunul.

Altminteri, nu se știe ce l-a împins pe celebrul manager scoțian, înnobilat de Regină în 1999, să părăsească scena peste noapte, din senin. Poate vîrsta, a împlinit 71 de ani, poate starea sănătății, acuză dureri mari la un șold, lumea vorbește și ziarele scriu, însă lucrurile nu-s lămurite pe deplin. Cert e doar că a depășit recordul faimosului său predecesor Matt Busby, alt Sir, care a antrenat pe MU o viață, din 1945 în 1969.

La anunțul retragerii lui Ferguson, The Guardian a titrat “End of an era”, ușor de tradus, în vreme ce orgoliosul Cristiano Ronaldo, prezent pe Old Trafford între 2003 și 2009, n-a ezitat să facă o reverență. I-a mulțumit public “Șefului”!

S-a insistat pe tema longevității, a statorniciei, a priceperii, a pasiunii lui Ferguson. Fiind imposibil de descoperit drumuri noi, n-am să repet chestiuni îndeobște cunoscute. Mărturisesc însă că, analizînd inconfundabila carieră a lui Sir Alex, luminoasă în ciuda unor umbre, căci discutăm despre un om, nu despre un sfînt, m-a impresionat în mod special un amănunt. Răbdarea pe care i-a arătat-o clubul, înțelegerea, după ce Ferguson și-a luat postul în primire pe 6 noiembrie 1986.

În anul 1 al mandatului proaspătului tehnician, MU s-a situat abia pe locul 11. Pe 2 la finalul finalul stagiunilor 1987-1988 și 1991-1992. În 1989 a terminat din nou pe 11, iar în 1990 chiar pe 13, clasări care în alte părți, inclusiv în România, mai ales în România, l-ar fi băgat repede în șomaj!

Mai clar, ca să obțină primul său titlu de campion cu “diavolii roșii”, lui Sir Alex i-au trebuit 6 ani. Coincidență, de același timp a avut nevoie și Sir Matt, numit în 1945 și încoronat campion în 1952.

Nu-i momentul să dezvoltăm subiectul, deși la noi Liga 1 a schimbat pe parcursul actualei ediții 32 de tehnicieni!   Dar n-ar strica să învățăm ceva, cît de puțin, din încrederea și din respectul cu care sînt tratați antrenorii în țara care a inven–
tat fotbalul, acolo și nu numai. Scuze, nu cumva ne comparăm însă cu cine nu se cade?!

Cu asta, o dată cu plecarea lui Sir Alex la pensie, fotbalul devine mai sărac cu un personaj fără seamăn și, deopotrivă, cu o poveste captivantă. Din păcate însă, pînă și cea mai frumoasă dintre povești are un sfîrșit. În cazul de față, ea se termină ca să înceapă legenda.