Steaua și Craiova în aceeași oală?!
Aparent, dosarul s-a închis în clipa în care, vineri, pe 29 martie, Steaua a virat către FCM Bacău 1,1 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru că Eugen Baciu, venit în Ghencea în 2004, a plecat gratis în 2011. […]
Aparent, dosarul s-a închis în clipa în care, vineri, pe 29 martie, Steaua a virat către FCM Bacău 1,1 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru că Eugen Baciu, venit în Ghencea în 2004, a plecat gratis în 2011. Incluzînd penalități și cheltuieli de judecată, suma a fost achitată ca urmare a hotărîrii Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, favorabilă clubului moldav. Dar și de teamă că UEFA s-ar putea ridica împotriva Stelei în eventualitatea nerespectării verdictului din Elveția. Deoarece exista chiar varianta excluderii din cupele europene, Gigi Becali a umblat la buzunar. A făcut foarte bine că n-a mai lungit-o. Altminteri, cu datorii la 31 martie, se expunea și pericolului de a nu lua licență pentru sezonul viitor.
Și totuși, la o privire mai atentă, dosarul nu s-a închis! Firește, cadrul s-a schimbat, însă problema e departe de a fi rezolvată din moment ce FC Steaua a acționat în judecată Federația la Curtea de Apel București, ba chiar în două dosare, 2191/2/2013 și 2192/2/2013! Pe Portalul instanțelor, Steaua figurează ca reclamant, iar FRF ca pîrît. Prima reproșează că, după ce comisiile federale i-au dat dreptate, FRF a întors-o și a cerut aplicarea deciziei de la Lausanne. Evident, atitudinea e considerată incorectă de către roș-albaștri.
Deoarece a apelat la o instanță civilă, manieră în care ar fi încălcat regulamentele interne și internaționale, Steaua a ajuns în postura în care s-a găsit Craiova în iulie 2011, cînd Comitetul Executiv a scos-o din fotbal abuziv și nejustificat, a desființat-o.
Deși nu-s identice, căci s-a dovedit că Universitatea l-a chemat în judecată numai pe Pițurcă, nu și Federația, situațiile se aseamănă. Ca atare, și Steaua riscă dezafilierea, ceea ce însă, pune cineva prinsoare?, nu se va întîmpla niciodată, indiferent de amploarea ori de gra-vitatea prezumtivelor ei abateri. Ar fi absurd, ilogic, să lovești în cea mai iubită formație din România, cu atît mai mult în momentul în care ea domină autoritar campionatul.
În rest însă, e dreptul oricui să întrebe de ce, dacă ai decapitat-o pe Craiova pentru că te-ar fi dat în judecată, cu toate că nu te-a dat, nu iei măsuri și împotriva Stelei?! Argumentul că Universitatea, spre deosebire de Steaua, n-a epuizat instanțele sportive pică atîta vreme cît acestea, inclusiv TAS, nu-s recunoscute de tribunalele noastre civile.
Nu dezvolt subiectul întrucît am convingerea că șefii Federației, în frunte cu Mircea Sandu, nu-și vor permite cu Steaua ce și-au permis cu Craiova. Și îndrăzneala lor de a bate din picior și de a forța nota, manieră în care au ras-o și pe Poli Timișoara, are o limită, are o măsură. Iar amănuntul că n-au reacționat față de demersul Stelei îi acuză și mai tare în raport cu Craiova, căreia Nașu’ și aco-liții lui i-au rupt gîtul în afara oricărei explicații plauzibile. Ca să-și umfle mușchii și să se răzbune pe Mititelu, să-i demonstreze acestuia și nouă, tuturor, că pentru ei contează ambițiile, orgoliile și interesele, nicidecum regulamentele. Trist e că respectivii nici măcar nu pricep cît sînt de vinovați și de penibili!