Dialog cu Iulian Chiriţă despre Messi şi despre cămătari

Născut pe 2 februarie 1967 la Tîrgovişte, Iulian Chiriţă a început să joace fotbal în oraşul natal şi s-a retras din activitate tot acolo. Între 1985 şi 1999, a strîns 262 de meciuri în primul eşalon, cele mai multe, 132, […]

Născut pe 2 februarie 1967 la Tîrgovişte, Iulian Chiriţă a început să joace fotbal în oraşul natal şi s-a retras din activitate tot acolo. Între 1985 şi 1999, a strîns 262 de meciuri în primul eşalon, cele mai multe, 132, în tricoul Rapidului, club pentru care a înscris 40 de goluri. A mai evoluat în Liga 1 la Dinamo Bucureşti, Flacăra Moreni, FC Braşov şi FC Argeş. Are 3 prezenţe în echipa naţională.

A plecat din ţară de ruşine

– Aşa, Iuliane, spune că doar tu m-ai sunat!
– Eu, nea Ovidiu, pentru că vreau să lămuresc nişte lucruri. Să le închid gura celor care mă vorbesc de rău, care susţin c-aş fi avut şi aş avea probleme cu cămătarii, cu interlopii, cu mafioţii!

– Şi…
– N-am cerut nimic la nimeni şi nici n-am rămas dator la nimeni! Nu m-am ascuns, pur şi simplu, am plecat din ţară de ruşine. Pentru c-am pierdut tot, inclusiv ce investisem în fotbal, la Tîrgovişte şi la Fieni. Prostu’ de mine, în loc să stau la Bucureşti, mi-am închipuit că se poate face avere la Tîrgovişte! M-am păcălit, oraşul era mort.

– De ce ţi-a fost ruşine?
– Pentru că am făcut afaceri proaste şi am dat faliment. M-am înţepat cu o cantitate mare de motorină şi, ca să n-o mai lungesc, am ajuns pe zero. Cu buzunarele goale. Am închis restaurantul din Tîrgovişte, căruia lumea îi zicea La Chiru, am vîndut tot şi, în 2007, m-am mutat cu nevasta în Spania. După 4 luni i-am adus şi pe cei doi băieţi. Cristi a împlinit 25 de ani, iar Tudor 11, e elev aici.

– Unde aici?
– Nu ne-a fost greu, ci foarte greu. De la vedeta care eram în România am ajuns nimeni în Spania! De unde obişnuiam să schimb jeepurile ca pe cămăşi, am umblat aici cu autobuzul, cu trenul şi chiar pe jos! Încet-încet însă, ne-am revenit. Ne intră în casă vreo 2.500 de euro şi ne descurcăm. Am luat un Citroen, probabil că vom mai cumpăra o maşină, sănătoşi să fim!

„Aici îţi trebuie minte şi răbdare”

– 2.500 nu-s bani mulţi, dar nici puţini. Ce lucrezi?
– Ca electrician, dar nu de-ăla care schimbă un bec ori o siguranţă, nu, m-am specializat în centrale de mii de volţi. Colaborez şi cu o firmă de impresariat pe zona Catalunya. Nevastă-mea e angajată la o firmă, iar Cristian la o pizzerie, s-a calificat, are diplomă. Nu sîntem bogaţi, dar ne descurcăm. Trăim normal.

– Nu consideri…
– Ca să reuşeşti aici îţi trebuie minte şi răbdare. Mă gîndesc că ne-o ajuta Dumnezeu şi că am ieşit din furtună. Totuşi, pe lîngă minte şi răbdare nu-ţi strică şi un dram de noroc.

– Te întreb iar ce înţelegi prin aici? Spania e întinsă…
– Locuim la Castelldefels, la Mediterană, vreo 20 de kilometri de Barcelona. Avem 3 camere la un bloc pentru care achităm rate.

– În Castelldefels nu stă şi Messi?!

Vecin cu Messi şi cu Alexis

– Sînt vecin cu Messi şi cu Alexis Sanchez. Evident, e un fel de-a zice vecin pentru că Messi locuieşte la vilă. Casa lui nu sare însă în ochi, e ca toate celelalte dintr-un cartier de oameni aranjaţi. Destui dintre ei milionari.

– Cîte persoane păzesc vila lui Messi?
– Glumeşti, nea Ovidiu?! N-are pază. Messi nu-i un tip fiţos, l-am întîlnit de cîteva ori la supermarket, umbla singur, ce bodyguarzi?! Dacă-l saluţi, nu există să nu-ţi răspundă.

– Încheiem?
– V-am deranjat ca să afle cei de-acasă că n-am legături cu interlopii şi că nu mă vînează cămătarii. Că astea sînt prostii pe care le-ar fi lansat Nae Stanciu la televizor şi le-au preluat ziarele. Fostul meu coechipier de la Rapid nu pretindea însă c-ar şti el ceva sigur, ci doar că a auzit. Un fel de telefonul fără fir. A auzit pe dracu’!

– Apropo de Rapid, eşti la curent cu ce se întîmplă în Giuleşti?
– Citesc presa din România pe Internet, mai ales cea de sport. Deşi nu mă bucur, constat că timpul mi-a dat dreptate în sensul în care eu m-am certat la cuţite cu Copos şi i-a reproşat cel dintîi că nenoroceşte Rapidul! Poate că încă n-a făcut-o, dar e pe aproape!

– Iuliane, prin 2006 nu antrenai în Italia?

„Nu i-am cerut un euro lui Chivu!”

– Da, şi aici e ceva de clarificat. Pentru că unii au răspîndit zvonul că, fiind la Pomezia, lîngă Roma, unde am pregătit 6 luni o grupă de copii, m-aş fi împrumutat de la Chivu şi de la Mutu fără să le mai dau vreodată banii înapoi! Altă invenţie, altă jignire.

– Vrei să…
– Amîndoi jucau în Italia şi mi-au promis că vor asista la un antrenament al puştilor mei. Chivu chiar s-a ţinut de cuvînt. Îi mulţumesc şi acum pentru că a stat jumătate de zi la Pomezia şi cred că s-a simţit bine. Dar nu i-am cerut un euro, din contră, eu am plătit masa de protocol. Îl cunoaşteţi pe Chivu, vă rog să-l întrebaţi care-i adevărul!

– Am să-l întreb. În rest, cum ţi se pare fotbalul românesc văzut de la distanţă?
– Hm, ce să zic?, agitat şi tulbure. Echipa finului meu e unica surpriză plăcută. Deşi, ca unul care am jucat la Rapid şi la Dinamo, n-am iubit-o niciodată pe Steaua, îi doresc să elimine pe Ajax. Sincer, cred că şi poate.

Naşul lui Reghe crede în Steaua

– La ce fin te referi?
– L-am cununat pe Reghecampf cu prima soţie şi am botezat-o pe Analisa, fetiţa care, din păcate, s-a prăpădit. Viaţa însă ne-a despărţit. El a urcat, eu am coborît, dar îi urez lui Reghe să urce şi mai sus. Are calităţile necesare.

– Iuliane, o să te coste convorbirea o avere!
– Haideţi, că nu sărăcesc eu dintr-atît! Oricum, vă rog să le transmiteţi celor de-acasă să nu mai plece urechea la cei care mint pe seama mea. Şi să nu uite că Iulian Chiriţă a părăsit ţara de ruşine, nu de frică. Numai bine, nea Ovidiu.

– O clipă, o clipă, sincer, ai de gînd să te mai întorci în România?
– Tot sincer, nu ştiu. Acum nu, dar e posibil ca peste 4-5 ani să gîndesc altfel.