Destinul unui fotbalist: Pavca
A încetat din viață, cu 3 luni înainte de a împlini vîrsta de 70 de ani, Cornel Pavlovici, 134 de partide și 57 de goluri în Divizia A, golgeter al campionatului 1964, 7 selecții în echipa reprezentativă și, printre altele, […]
A încetat din viață, cu 3 luni înainte de a împlini vîrsta de 70 de ani, Cornel Pavlovici, 134 de partide și 57 de goluri în Divizia A, golgeter al campionatului 1964, 7 selecții în echipa reprezentativă și, printre altele, participant la turneul final al JO de la Tokyo. Victima unui atac cerebral, s-a prăpădit pe patul unui spital din București în ziua de 8 ianuarie 2013.
Vîrf impetuos, cel căruia apropiații îi spuneau Pavca a fost chiar mai mult. Un tip original, un personaj pe care Emeric Ienei, coechipierul său de la Steaua și de la “națională”, îl caracteriza ca fiind “talentat și sufletist, dar pus mereu pe glume, hazliu”.
Imi Ienei evocă o întîmplare din 1964: “Aflați în Vietnam la întrunirea formațiilor militare din țările socialiste, ne-am strîns într-o sală să ne relaxăm între meciuri. Noi am adus țuica, ungurii pălinca, cehii șlibovița și ne-am întins la taclale. La un moment dat, Vasile Zavoda l-a rugat pe Pavca să coboare în restaurantul hotelului unde eram toți cazați și să ia niște bere. Făcînd ochii mari, Pavca a întrebat cu ce bani să ia și în ce limbă să comande?! Hai că ești tînăr și deștept, te descurci tu!, l-a încurajat Zavoda. După 5 minute, Pavca a apărut cu o ladă de bere și ne-a anunțat radios că a semnat pentru ea în… contul albanezilor!”.
Retras de pe teren, n-a avut noroc nici ca antrenor, nici ca soț. Recomandat de Mircea Lucescu, a lucrat o vreme la Brescia, dar la copii și la îngrijirea bazei sportive. Luce a continuat să-l ajute “în amintirea copilăriei trăite de amîndoi în sărăcia din Apărătorii Patriei”. Pavca i-a rămas recunoscător și astfel a devenit “unul dintre steliștii care țin și cu Dinamo!”.
Vorbea de nu se mai oprea, turuia ca o moară stricată. Te apuca de rever ca să-l asculți și nu refuza nici o invitație. Se făcea repede simpatic. Îi plăcea vinul, dar mai degrabă ca să-l descînte decît să-l bea. Îl ispitea șueta, nu paharul și obișnuia să spună “n-am știut altceva în afară de fotbal. Cu el m-am trezit, cu el m-am culcat și cu el am să și mor”. Faptul că nu i s-a găsit niciodată un post în Ghencea, fie și la juniori, l-a marcat și l-a rănit. Deschizînd subiectul, își stăpînea cu greu lacrimile. Ofta. Se enerva. Înjura.
La înmormîntarea lui n-a apărut nimeni nici de la Steaua, nici de la FRF, nici de la Ligă. Au trimis cîte o coroană și atît. Pavca a sfîrșit în anonimatul în care, operat de flebită pe banii lui Lucescu, și-a petrecut ultimii ani. Departe de lume, părăsit de a treia nevastă, învins.
Sînt sigur că nu l-ar fi deranjat să ne descrețească frunțile cu o povestire de demult. Tocmai fusese angajat la FC Olt cînd, cu ocazia unui stagiu de pregătire, Take Macri l-a pus să se urce într-un copac ca să-i urmărească pe jucători dacă și cum aleargă. S-a conformat, numai că, după cîteva clipe, a căzut ca pietroiul la pămînt!
Speriat, Macri s-a apropiat în fugă, însă secundul său nu pățise nimic, era viu și nevătămat. “Matale ești de vină, a sărit cu gura în timp ce se scutura de praf, că m-ai obligat să fac 3 chestii în paralel, să mă țin de crengi, să mă uit după băieți și să-ți comunic ce văd! Privește-mă atent și o să înțelegi unde ai greșit. Pe mine mă cheamă Pavlovici, nu Napoleon!”.
Doamne, acolo, sus, ai grijă de Pavca pentru că a fost un om bun și nefericit! Din păcate, n-a învățat să adune, a știut numai să risipească.