Retragerea campioanelor

Una fiind înotătoare, alta judoka, ai zice că nu există nici o legătură între Camelia Potec și Alina Dumitru. Fals, există chiar mai multe. Ambele s-au născut în 1982, prima la Brăila, cealaltă la București, ambele au triumfat la Jocurile […]

Una fiind înotătoare, alta judoka, ai zice că nu există nici o legătură între Camelia Potec și Alina Dumitru. Fals, există chiar mai multe. Ambele s-au născut în 1982, prima la Brăila, cealaltă la București, ambele au triumfat la Jocurile Olimpice și, ultima coincidență, ambele au hotărît să se retragă la sfîrșitul anului în curs, cel mai tîrziu pînă la 31 decembrie. The end.

Au descoperit sportul împreună cu 20 de ani în urmă și-l abandonează la fel, nu înainte de a fi cîș-tigat o sumedenie de bătălii importante. Trebuie că traseul parcurs, udat cu lacrimi de bucurie, dar și de necaz, a fost lung, anevoios și presărat cu sacrificii. Cu siguranță însă că lor li s-a părut scurt. De-ar fi posibil să întoarcă timpul înapoi, l-ar întoarce și nu mă îndoiesc că ar alege aceeași stradă. Din păcate sau din fericire, nu e posibil.

Deținătoare a peste 200 de titluri naționale și multiplă recordmană a țării, Camelia a cucerit la JO de la Atena 2004 aur în proba de 200 m liber. În plus, a strîns 6 medalii la CM și CE. La rîndu-i, bătînd-o în finala categoriei 48 kg de la Beijing 2008 pe celebra japoneză Ryoko Tani, neînvinsă într-o competiție oficială vreme de 12 ani!, Alina a devenit cea dintîi campioană olimpică din istoria judo-ului românesc.

Vicecampioană la Londra 2012 și de 8 ori laureată europeană, ea pleacă din sală cu regretul că a tot ratat aurul la Mondiale.  A luat și de-acolo 3 medalii, dar de bronz.

Am avut plăcerea, aș numi-o privilegiu, de a le cu-noaște pe amîndouă. Ca atare, pot afirma că s-au frămîntat dacă să înfrunte anii și să ignore accidentările ori să se lase. După nopți nedormite, au decis să renunțe, considerînd că și-au îndeplinit misiunea și că le-ajunge. Că n-ar strica să mai trăiască și pentru ele, să-și întemeieze familii și să aibă copii.

Le dau dreptate, în ciuda convingerii că ar fi putut continua fără să se facă de rîs. Doar că atunci cînd ai fost numărul 1, te deranjează să fii chiar și numărul 2. Te doare, te ustură. Cine a urcat în vîrful muntelui înțelege că senzația aceea e unică și inconfundabilă, nepereche. Că după ce-ai încercat-o, nu te vei mai simți niciodată în apele tale la poalele muntelui ori la jumătatea urcușului.

Camelia și Alina nu vor mai concura, însă vor rămîne aproape de disciplinele care le-au consacrat. Potec în cadrul federației de natație, pe post de consilieră a președintelui Viorel Păunescu. Dumitru antrenoare la clubul Steaua, ale cărui culori le-a reprezentat cu onoare și cu glorie.

Tocmai pentru că sportul va fi mai stingher fără ele, mai sărac, e de datoria noastră să le mulțumim pentru nenumăratele bucurii pe care ni le-au oferit și să le felicităm. Să le spunem sărut mîna Cameliei și Alinei, Alinei și Cameliei, într-un moment în care au ieșit din bazin și, respectiv, de pe tatami ca să-și ocupe locurile arvunite în istoria sportului românesc. Deopotrivă, și în legenda acestuia.