Scandal cu Lucescu: ce e permis lui Messi e interzis lui Adriano!
Într-adevăr, condamnabil gestul brazilianului Luiz Adriano, pe care însuși Mircea Lucescu l-a regretat ca fiind “o eroare”. La Copenhaga, cînd tabela arăta 1-0 pentru Nordsjaelland, în loc să returneze mingea danezilor deoarece jocul fusese oprit din pricina accidentării unuia dintre […]
Într-adevăr, condamnabil gestul brazilianului Luiz Adriano, pe care însuși Mircea Lucescu l-a regretat ca fiind “o eroare”. La Copenhaga, cînd tabela arăta 1-0 pentru Nordsjaelland, în loc să returneze mingea danezilor deoarece jocul fusese oprit din pricina accidentării unuia dintre aceștia, vîrful lui Șahtior a driblat portarul și a înscris pentru 1-1! Drept urmare, UEFA intenționează să-l tragă la răspundere pentru atitudine nesportivă, pentru lipsă de fair-play.
Unii îl socotesc vinovat și pe antrenorul român. Deși Lucescu susține că le-a cerut băieților lui să le permită gazdelor să marcheze imediat, trebuia să fie mai explicit, mai ferm. Cert e însă că, lăsați de cîțiva “mineri” și de unii nu, cei de la Nordsjaelland au preluat conducerea în 3 minute, dar n-au reușit să țină de ea. De la 2-1 pentru nordici, meciul se va încheia 2-5, finalul consfințind calificarea oaspeților în “optimile” Champions League.
Golul brazilianului a stîrnit scandal în întreaga Europă! Vehemența presei daneze pare de înțeles, dar nu se poate spune la fel despre răutatea celei spaniole, care a acuzat echipa din Donețk că “joacă murdar” (Marca) și că “și-a pierdut onoarea” (As). Ce-a mai preocupat la Madrid duelul dintre o formație daneză și una ucraineană!
Să admitem că Adriano a comis-o. Că Lucescu trebuia să intervină mai energic, deși n-ar fi fost nici în litera, nici în spiritul regulamentului să-și fi îndemnat băieții să se dea la o parte.
Nu neapărat pentru că sîntem români, e logic însă să ne întrebăm de ce presa internațională n-a suflat nici un cuvințel în 2008, cînd Messi a procedat exact ca Adriano chiar într-o confruntare cu Șahtiorul, argentinianul înscriind șmecherește la 0-1, ba și în minutul 87, pentru ca Barça să învingă în prelungiri?! Surprinzător, Messi n-a fost hoț ca Adriano și nici Guardiola ipocrit ca Lucescu!
Greu de acceptat că sensibilii ziariști iberici țipă acum, dar s-au făcut că plouă cînd Messi și, prin el, Barcelona au trișat! Barcelona care, tot în 2008, a deschis aspersoarele pe Camp Nou după meci pentru a-i opri pe jucătorii lui Inter să se bucure de calificarea în finala C1. Fără să-l apăr pe vîrful Șahtiorului, mă mir că UEFA n-a mișcat un deget împotriva lui Messi, dar umblă să-l ardă pe Adriano! Ce se petrece, există la Nyon o măsură pentru unii și o măsură pentru alții, a murit egalitatea de șanse și noi n-am aflat?!
În sfîrșit, dacă discutăm despre fair-play, iar tabloidul englez Daily Mail trage în “hoții lui Lucescu”, cum ar trebui interpretat faptul că Manchester United a aliniat garnitura de rezerve la Istanbul, la recentul 0-1 cu Galata? Nu cumva, pe lîngă că a desconsiderat competiția, i-a creat un avantaj important contracandidatei lui CFR Cluj? Evident, răspunsul e da, atît că, referindu-ne la echipele cu nume, trebuie să ne împăcăm cu gîndul că ele sînt protejate, socotite infailibile ca Papa de la Roma. Ne place, nu ne place, asta-i situația.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele