Doctorul O Mie

Ușor de înțeles de ce oamenii din fotbal îi spun Doctorul. Pentru că Dan Ștefănescu e medic primar de boli infecțioase și inspector în cadrul Direcției de Sănătate Publică Teleorman. Aproape un deceniu, a condus DSPT, cu sediul la Alexandria, […]

Ușor de înțeles de ce oamenii din fotbal îi spun Doctorul. Pentru că Dan Ștefănescu e medic primar de boli infecțioase și inspector în cadrul Direcției de Sănătate Publică Teleorman. Aproape un deceniu, a condus DSPT, cu sediul la Alexandria, numai că publicul larg îl cunoaște mai ales, sau exclusiv, în calitate de crainic sportiv.

La el, hobby-ul a luat-o înaintea profesiei de bază. Sîmbătă, cu prilejul partidei dintre Rapid și Bistrița, Dan Ștefănescu a realizat transmisia directă cu numărul 1.000. A debutat pe 7 noiembrie 1970, la Dinamo-Liverpool, confruntare programată pe fostul 23 August pentru Cupa UEFA.

Deși s-au scurs de-atunci peste 4 decenii, nu încetează să fie mîndru că “m-a prezentat ascultătorilor însuși maestrul Ion Ghițulescu”. Îi păstrează acestuia un respect deosebit, ca și lui Dan Voicilă, lui Gheorghe Minoiu, lui Nicolae Soare și lui Ion Mureșanu, vocile inconfundabilei emisiuni Fotbal, minut cu minut, desființată prea repede.

Din păcate, ultimii trei au plecat în lumea umbrelor. Născut pe 11 octombrie 1948 la Roșiorii de Vede, adică teleormănean get-beget, Dan Ștefănescu a început facultatea la Iași și a terminat-o la București. S-a apucat întîmplător de treaba cu transmisiile. Era student la Medicină în anul 3 și crainic al stadionului din Copou cînd a mușcat momeala, fără să-și închipuie însă că vorbitul la radio va deveni pentru el a doua meserie, ba și a doua viață.

De-atunci s-a împărțit mereu între pacienți și fotbaliști. A trăit în viteză, a schimbat mașini, trenuri și chiar avioane ca să ajungă la timp la spital ori la stadion. Haideți să socotim: transmițînd o mie de meciuri, a acoperit etapă de etapă 30 de campionate!

Pentru că oamenii sînt curioși, iar ziariștii și mai și, l-am întrebat cu ce s-a ales din această goană neîntreruptă? A zîmbit: “Am întîlnit mulți oameni și am legat numeroase prietenii. Oricare meci, fie și de ligă secundă, a reprezentat pentru mine o sărbătoare, iată de ce nici nu m-am gîndit vreodată la bani”.

Firește că are ce povesti. De pildă, că a petrecut pu-ține dumi-nici cu gemenele Dana și Roxana, pe care le-a visat doctorițe, dar care nu l-au ascultat și au absolvit Farmacia. Despre cum, aflat în marginea gazonului la Petroșani, unde încă nu exista o cabină de transmisie, și-a scos căștile cît ai clipi și a fugit către centrul terenului spre a-i acorda îngrijiri unui jucător ce părea grav accidentat. Ar trebui să scrie o carte de amintiri care s-ar citi pe nerăsuflate, însă o tot amînă.

Ca unul care a suferit o operație pe cord deschis în 2003, a fost rugat de familie s-o lase mai moale. Deși a promis solemn, nu se ține însă de cuvînt, continuă să alerge ca în anii tinereții. Refuză să se oprească și explică: “Fără fotbal n-aș mai fi eu. Dacă nu l-am practicat, mi-a plăcut să-l comentez, dar nici azi nu-s sigur că am făcut-o bine”. În modestia lui, Dan Ștefănescu se înșală. N-a făcut-o și n-o face bine, ci foarte bine.