Băieți, e timpul să mai cîștigați și voi un meci!
Îmi place Marica și pentru că, spre deosebire de alți “tricolori”, spune ce gîndește. Unii nu vor sau nu pot. În schimb, Ciprian se simte ca peștele în apă la întîlnirile cu ziariștii. Iar uneori, glumesc doar pe jumătate, parcă […]
Îmi place Marica și pentru că, spre deosebire de alți “tricolori”, spune ce gîndește. Unii nu vor sau nu pot. În schimb, Ciprian se simte ca peștele în apă la întîlnirile cu ziariștii. Iar uneori, glumesc doar pe jumătate, parcă vorbește mai bine decît joacă! Inclusiv pe facebook, e un partener de dialog interesant, are păreri și nu se sfiește să le exprime.
Nu înseamnă însă că sînt totdeauna de acord cu el. De data asta, cînd le reproșează presei și selecționerului că pun presiune pe “națională”, chiar nu sînt. Conform lui, n-ar trebui să se întîmple așa deoarece meciul de la Tallinn, deși important, n-ar fi decisiv și pentru că “am putea recupera cu Turcia sau Olanda”! Nu-i utopică varianta că am putea recupera, dar ideal ar fi ca elevii lui Pițurcă să-i învingă pe estoni la ei acasă. Oricum am judeca, turcii și olandezii sînt mai puternici decît estonii, mai periculoși.
Și pentru că un drum lung începe cu primul pas, băieții noștri n-au voie să rateze victoria vineri seara chiar dacă obținerea ei presupune tensiune, agitație, stres. Ca unul ce evoluează în Bundesliga, Ciprian ar trebui să realizeze și să înțeleagă cum devine cazul cu stresul. Să mă scuze că-l întreb, dar ce și-ar dori el, să încaseze lunar 150.000 de euro, cît ia la Schalke, și să nu trăiască sub presiune?!
Surprinde la un tip inteligent ca Marica amănuntul că pare adesea, sau chiar e, deranjat de presă și de public, veșnic nemulțumit de ele!
Ambele “ar bate apa-n piuă”, adică ar umbla să tulbure apele, să strice atmosfera. Aici mergem pe străzi paralele și le-aș spune lui Ciprian și colegilor lui de generație că, înainte de-a avea “tricolorii” un dinte împotriva ziariștilor și a suporterilor, aceștia din urmă ar avea infinit mai multe motive să fie supărați pe fotbaliști.
Pe drept cuvînt, și dezamăgiți întrucît din cauza oamenilor din teren și de pe banca tehnică, “naționala” a ajuns să ocupe locul 57 în ierarhia FIFA, cea mai proastă clasare din istorie, ca și, ignorînd-o pe Andorra, cea mai slabă din grupa preliminară a Mondialelor 2014 Vă mai aduceți aminte ce mai rîdeam de unguri acum 10-15 ani și ce-i mai compătimeam?! Din păcate, rolurile s-au inversat, Ungaria se află pe poziția 37 într-un top în care pînă și Estonia a luat-o înaintea României, e pe 55!
Sigur, presa are bubele ei și publicul limitele lui, dar nu ele poartă răspunderea acestui recul vecin cu prăbușirea. Ca atare, primii vinovați trebuie căutați la echipă și la Casa Fotbalului, nu în altă parte!
În sfîrșit, pe baza ierarhiei de mai sus, Estonia s-ar putea considera favorită în duelul cu România. Evident că Marica nu-i de acord, declarînd că “sîntem peste estoni, nu există grad de comparație între noi și ei”. Poate că nu există, dar să vedem, Ciprian și coechipierii lui trebuie să demonstreze că au valoarea cu care se recomandă mereu și se laudă adesea.
A venit timpul, în măsura în care n-a trecut, ca “naționala” să se trezească din hibernare și să mai cîștige un meci. Pînă să ceară ceva, e datoare să dea.