Cine rîde la urmă rîde mai bine

Victorie frumoasă a Vasluiului, obținută cu sudoare, dar și cu șansă. Pentru că Steaua a stăpînit prima repriză, dominînd-o uneori autoritar. Logic, ea a deschis scorul și putea să se desprindă la 2-0 în numai 5 minute, însă Chipciu a […]

Victorie frumoasă a Vasluiului, obținută cu sudoare, dar și cu șansă. Pentru că Steaua a stăpînit prima repriză, dominînd-o uneori autoritar. Logic, ea a deschis scorul și putea să se desprindă la 2-0 în numai 5 minute, însă Chipciu a greșit de puțin finalizarea, iar Coman a deviat în bară șutul lui Pintilii! După ce formația gazdă a egalat aproape din nimic, ca și cînd ploaia torențială din stadion s-ar fi pornit din senin, rolurile s-au inversat: FC Vaslui a preluat comanda și n-a mai cedat-o pînă la sfîrșit.

Moldovenii ar trebui să admită că norocul le-a surîs între golul lui Chipciu și ratarea lui Pintilii pomenită mai sus. Că fără el le-ar fi fost 
mai greu să întoarcă rezultatul, poate chiar imposibil de la 0-2. Atît că norocul mai e și cum 
și-l face fiecare. Totuși, grație presiunii pe care Vasluiul a exercitat-o în ultima jumătate de oră, consecință a unei rezistențe deosebite și 
a unui moral de fier, succesul echipei lui Porum
boiu n-a mai surprins. De fapt, a învins cine a avut finișul mai bun.

Întrucît D. Coman a primit în Gazetă nota 8, iar Stanca doar 2, lesne de dedus că portarii au hotărît soarta întîlnirii. Dacă goal-keeper-ul 
de gumilastic al Vasluiului s-a distins prin 4-5 intervenții providențiale, cel al Stelei a ieșit aiurea la golul 1 și încă mai prost, ca după fluturi, la golul 2! Sigur că nu numai Stanca, și el salvat de bară în două rînduri, e responsabil pentru înfrîngere, asta deoarece, exceptîndu-i pe Chiricheș și pe Chipciu, cel dintîi impecabil, 
restul steliștilor au rămas datori luni seara la Vaslui.  Fără să fie unicul vinovat, Stanca e însă principalul, cu bilanț zero!

Roș-albaștrii au pierdut și din cauză că Reghecampf n-a nimerit de data asta schimbările. Nici unul dintre cei introduși în repriza secundă n-a adus vreun plus. Dimpotrivă, scoaterea lui Ad. Popa a contrariat în condițiile în care 
acesta mai încercase cîte ceva și chiar mai reușise. Cu L. Filip, cu Nikolici și cu Rocha pe teren, Steaua a început să se bramburească de parcă ar fi încurcat drumul, l-ar fi rătăcit. 
S-a clătinat și a dispărut definitiv din joc.

În schimb, lui Șumudică i-a ieșit la fix exact atunci cînd, precum lui Sabău în derby-ul de sîmbătă cu CFR, apa părea să-i fi ajuns la gît. Simțind primejdia, Șumi a pariat pe cartea atacului, așa că a renunțat la mijlocașul de închidere Caue în favoarea lui N. Stanciu, mai avansat, mai ofensiv, mai tupeist.

A riscat și a cîștigat, mutările sale, inclusiv înlocuirea lui Varga cu Sburlea, dovedindu-se 
inspirate, oportune. Au contribuit și ele, pe lîngă efortul lui N’Doye, imaginația lui Sînmărtean și insistența lui M. Niculae, la realizarea unui succes ce părea compromis la un moment 
dat. Tocmai de aceea Șumudică și băieții lui merită lăudați.