Țucudean – excepția de la regulă?
Înaintea întîlnirii dintre Dinamo și Iași, care avea să se termine 5-2, antrenorul echipei moldovene trăgea nădejde că vîrful “cîinilor”, Țucudean, arădean ca și el, nu va marca nici un gol. “În cazul în care totuși va îndrăzni, îl voi […]
Înaintea întîlnirii dintre Dinamo și Iași, care avea să se termine 5-2, antrenorul echipei moldovene trăgea nădejde că vîrful “cîinilor”, Țucudean, arădean ca și el, nu va marca nici un gol. “În cazul în care totuși va îndrăzni, îl voi reclama tatălui său, lui Marius, care mi-a fost jucător la UTA”, a încercat să zîmbească Ionuț Popa. Dar nu era zîmbetul său.Titular după plecarea lui Marius Niculae la Vaslui, George Țucudean, 21 de ani împliniți pe 30 aprilie, n-a marcat un gol duminică seara, ci a marcat patru!, ispravă grație căreia s-a instalat în topul golgeterilor Ligii 1. Internaționalul trecut pe la loturile reprezentative Under 17 și 19 i-a depășit astfel pe Buga de la Brașov și pe Hamza de la Petrolul, ambii cu cîte 3 goluri.
Iată că, declarat MVP-ul Supercupei cu CFR Cluj, cînd a realizat o “dublă”, dar a ratat unul dintre penalty-urile de departajare, Țucudean face să se vorbească din nou elogios despre el, la superlativ. Normal că se vorbește așa, nu-i o surpriză, deoarece rareori se întîmplă ca un fotbalist să înscrie de 4 ori într-o singură partidă.
În campionatul nostru, ultima performanță de acest gen îi aparținea lui Claudiu Niculescu din meciul Rapid-Dinamo 1-4 și se înregistrase pe 22 aprilie 2007.
Ascensiunea tînărului în discuție stîrnește interes și prin prisma faptului că el e, să mă scuze, un băiat de bani gata. Provine dintr-o familie foarte bogată, cu beneficii de milioane de euro obținute din exportul de mobilă. Bunicul lui George dinspre mamă, Gheorghe Cosma, a pornit prin 1992-1993 afacerea, iar ginerele a extins-o, respectivii conducînd astăzi 5 fabrici în Arad și în împrejurimi. La cea de la Sebiș, dinamovistul figurează în acte ca director.
Firește că părinții au întreprins totul ca atît lui George, cît și surorii lui mai mici, lui Miriam, să nu le lipsească nimic. Ca atare, devenit major, băiatul a primit cadou o mașină scumpă, apoi una și încă una, astfel încît parcul său auto, un BMW X6, un Ferrari 458, un Porsche Panamera etc., ar valora cam un milion de euro!
Cu toate astea, coechipierii și cei care-l știu îl caracterizează pe Țucudean ca fiind un tip cu mult bun-simț, educat și respectuos, fără ifose. Care trebuie crezut cînd declară că “nu fac nimic la mișto”.
Se spune că de regulă reușesc în fotbal, la fel și în viață, mai ales copiii care au dus-o greu, care au cunoscut nevoia și chiar umilința. Ele te învață să speri, să lupți și să învingi. În măsura în care își va păstra modestia, George Țucudean pare să însemne excepția de la regulă, ba și una fericită. Va trebui însă să demonstreze că nu degeaba unii îl compară cu Ibrahimovici.