Anglia nu e Chelsea
Insularii lui Roy Hodgson nu sînt „boring”. Din contră. Dau culoare turneului cu raidurile lor vijelioase. Dar pot ei cuceri trofeul o dată cu revenirea lui Rooney?
La sfîrşitul egalului din debut cu Franţa, mulţi specialişti au apreciat că Anglia, […]
Insularii lui Roy Hodgson nu sînt „boring”. Din contră. Dau culoare turneului cu raidurile lor vijelioase. Dar pot ei cuceri trofeul o dată cu revenirea lui Rooney?
La sfîrşitul egalului din debut cu Franţa, mulţi specialişti au apreciat că Anglia, dominată net în repriza secundă, chiar asediată, a smuls un 1–1 norocos şi, ca atare, nemeritat. Formaţiei ironizate de l’Equipe ca fiind Boring England, Plicticoasa Anglie, i s-a imputat că încearcă să calce pe urmele lui Chelsea, care a cucerit Liga Campionilor practicînd un fotbal nespectaculos, lipsit de lumină, exclusiv de apărare, mărunt. Abia instalat la 1 mai, selecţionerul insularilor, Roy Hodgson, a fluturat din mînă a lehamite auzind reproşul şi a zis: ” Nişte prostii, mai vorbim după partida cu Suedia!”.
Egalul calificării?
De fapt, Anglia n-a epatat nici în faţa Suediei, dar a apărut mai sigură pe ea, mai dezinvoltă şi mai plină de viaţă. Într-un cuvînt, lively. Astfel a reuşit să întoarcă rezultatul de la 1-2 la 3-2 şi să realizeze o victorie nu doar meritată, ci şi care i-a simplificat viaţa. Marţi, aici, la Doneţk, îi va fi suficient un draw cu Ucraina pentru a-şi asigura calificarea dintr-o grupă pe care, deşi n-a lăsat cea mai proastă impresie, Suedia deja a părăsit-o. Vae victis!
Plămînul Steven
În măsura în care Hodgson i-a cerut lui Gerrard să stea contra Franţei cît mai retras, practic, ca al cincilea fundaş, el a schimbat placa vineri seară şi i-a permis să urce mai des. Să iasă de la cutie şi să pună presiune în jumătatea adversă. Iar bătrînul Steven, la 32 de ani împliniţi pe 30 mai şi la a 94-a selecţie, a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Chiar le-a şi depăşit. A fost plămînul echipei ori pistonul acesteia, un alergător de cursă lungă greu de oprit. A pasat asemenea unui robot, ba a şi irosit o imensă ocazie de gol în repriza a doua!
2 este numărul paselor decisive ale căpitanului Steven Gerrard la turneul final: un assist pe meci
Ce a demonstrat căpitanul
Adevărul e că, mai ales după forfaitul lui Lampard, Gerrard i-a dat bătăi de cap lui Hodgson fie şi deoarece Albionul era întîia oară silit să evolueze într-o mare competiţie, de la Mondialele 2002 încoace, fără tradiţionala lui pereche de mijlocaşi, de truditori. Lucrurile păreau şi mai dramatice cu cît, accidentat sau convalescent, Gerrard nu prea prindea echipa la Liverpool, pentru care a jucat titular în Premier League de numai de 12 ori pe parcursul ultimului sezon! S-a plîns din ce în ce mai des de dureri la spate şi de crampe musculare, inclusiv persoane din anturajul lotului temîndu-se că va claca tocmai la Euro 2012. Şi că, mai rău, o dată cu el se va prăbuşi şi echipa! S-a spus că degeaba îl mai duce capul dacă nu-l mai ţin picioarele. Spre lauda lui, căpitanul le-a demonstrat tuturor că una e să fii obosit şi alta să fii terminat: discursul lui nu s-a sfîrşit.
Să-l aşteptăm pe Rooney
În ciuda izbînzii repurtate vineri la Kiev, Anglia continuă să nu figureze pe lista favoritelor la titlul continental. Pe de o parte, din pricină că Terry, Ashley Cole şi Gerrard ar fi prea uzaţi, iar Welbeck, Carroll şi Oxlade–Chamberlain prea cruzi. Poate că da, poate că nu, părerea mea e s-o vedem şi cu Rooney, a cărui suspendare a expirat, după care să ne pronunţăm.
„Sînt foarte mulţumit de aceşti tineri, dar şi de jucătorii bătrîni. Iar deasupra tuturor, Steven Gerrard, demn de un căpitan adevărat”
Roy Hodgson, selecţioner Anglia
„Cine a spus că Anglia lui Hodgson nu este excitantă? Cu Suedia a fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale turneului! Avem stare de spirit, solidaritate, perseverenţă”
The Guardian, cotidian britanic