Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

A fost penalty la Bicfalvi?

Cînd meciurile sînt lipsite de antren și de spectacol, ne place să spunem că au fost tacticizate. Sună frumos, formula incită. La fel au spus unii și despre întîlnirea Rapid – Steaua, care a însemnat o luptă tensionată și încinsă, […]

luni, 30 aprilie 2012, 4:15

Cînd meciurile sînt lipsite de antren și de spectacol, ne place să spunem că au fost tacticizate. Sună frumos, formula incită. La fel au spus unii și despre întîlnirea Rapid – Steaua, care a însemnat o luptă tensionată și încinsă, dar nimic în plus. N-a avut lumină, n-a avut strălucire.

Înainte de a inventa ceva, Răzvan și Stoichiță au arătat că le e frică unul de celălalt, teamă ce i-a și împins să joace cartea unei prudențe exagerate. În final, pînda reciprocă a condus la un egal echitabil, mai folositor însă contracandidatelor la titlu decît combatantelor de duminică seara. Practic, nici Rapid și nici Steaua n-au cîștigat cîte un punct. Fiecare a pierdut cîte două.

Partida a redeschis polemica privitoare la arbitrii străini, cehului Zelinka reproșîndu-i-se, înainte de altceva, că i-a refuzat Rapidului un penalty, ba și în minutul 85! Întrucît faza, altfel greu de judecat, s-a născut dintr-un corner, iar asistentul de pe partea atacului giuleștean era mascat, a căzut în sarcina “centralului” să decidă dacă Bicfalvi a jucat ori nu mingea cu mîna. S-a văzut clar că a lovit-o și i-a schimbat direcția, dar a rămas întrebarea cum a făcut-o, cu intenție sau fără?

Mijlocașul stelist n-a căutat contactul, însă nici nu l-a evitat. Socotind că ținea mîna stîngă, spre deosebire de dreapta, într-o poziție nefirească și că, modificînd traiectoria balonului, a ieșit în avantaj, specialiștii au apreciat că Zelinka trebuia să dicteze lovitură de la 11 metri. Am studiat și răsstudiat înregistrarea video ca să ajung la aceeași concluzie: penalty pentru Rapid!

Din păcate, n-a fost singura eroare comisă de ceh. S-ar fi cuvenit să-l elimine pe Alexa încă din startul întîlnirii, ca și pe Bicfalvi mai tîrziu, amîndoi fiind autorii unor repetate intervenții agresive.

În minutul 77, Zelinka s-a hotărît, în sfîrșit, să-l avertizeze pe Teixeira, dar a stîrnit ilaritate deoarece i-a explicat portughezului, numărînd pe degete, că a făcut al treilea fault consecutiv, deși numai cel dintîi, plasat între galben și roșu, s-ar fi impus sancționat! Totuși, n-aș susține că arbitrul și-a propus să ajute vreuna dintre echipe. Nu, asta-i valoarea lui, atît știe, atît poate, atît fluieră!

Ca atare, George Copos, inițial printre cei mai vocali adepți ai importului de arbitri, și-a modificat brusc discursul, declarîndu-se tras în piept, înșelat, după ce a plătit pentru brigada cehă 12.000 de euro, adică de 6 ori mai mult decît l-ar fi costat una românească!

E posibil însă ca lucrurile să nu se fi încheiat aici, căci există riscul ca și ceilalți care au cerut arbitri de-afară s-o pățească precum patronul rapidist! Iată o temă care merită urmărită.

Comentarii (101)Adaugă comentariu

Cheetah (2118 comentarii)  •  2 mai 2012, 14:07

Si mai e ceva: Pe langa „polemica privind arbitrii straini” – asa cum precizati in articol, se mai adauga ceva mult mai grav, vezi recenta ancheta GSP din editia tiparita a ziarului: PARIURILE si suspiciunile privind trucarea anumitor meciuri in interesul personal al unor pariori „privilegiati”.
Extrem de interesant, ma duc sa cumpar ziarul, „mai ales ca arbitrii devin „mici copii” in contextul asta. Putem vorbi aici inclusiv de complicitatea jucatorilor / echipelor – ceea ce e foarte GRAV si exploziv totodata.
Ati dat lovitura cu subiectul asta, e drept doar in editia tiparita a ziarului Dvs, dar se merita cumparat si citit!!!
BRE, ati vazut de ce nu e spectacol in fotbalul romanesc actual? De d-aia, pentru ca e FOAME de bani castigati din pariuri masluite pe teren, fara munca! uau!!!

Comentează