Cine-l fluieră pe Stoichiță?

Pînă la 4-1 cu Sportul de duminică seara, Steaua nu mai marcase 4 goluri din 31 iulie 2011, cînd surclasase Miovenii. În paralel, profitînd de eșecurile suferite acasă de CFR Cluj și de Dinamo, ea a suit pe locul 3 […]

Pînă la 4-1 cu Sportul de duminică seara, Steaua nu mai marcase 4 goluri din 31 iulie 2011, cînd surclasase Miovenii. În paralel, profitînd de eșecurile suferite acasă de CFR Cluj și de Dinamo, ea a suit pe locul 3 al clasamentului și s-a reînscris cu șanse în lupta pentru titlu. Asta în condițiile în care n-a mai prins podiumul după etapa a 5-a!

Evit să afirm că principala contribuție la acest reviriment îi aparține lui Stoichiță, care abia a bifat al doilea meci din al treilea său mandat roș-albastru. Fără îndoială însă că un merit, mai mare sau mai mic, îi revine și antrenorului. Contra Sportului, adevărat, un adversar care i-a pus puține probleme, Steaua a arătat un plus de ambiție, de voință, de organizare. Comparativ cu evoluțiile anterioare, a părut în progres.

Obligat de împrejurări să improvizeze, Stoichiță n-a greșit cînd a riscat cu Bicfalvi fundaș de margine, cînd a început cu Tibi Bălan și nici cînd, înfundîndu-și urechile, a mers pe mîna lui Tatu, dezamăgitor în restul sezonului.

Spre lauda lui însă, de data asta brazilianul s-a scos, fiind unul dintre cei mai inspirați jucători de pe teren, harnic și eficient. A dat 3 pase de gol, întărind astfel opinia că e mai degrabă mijlocaș decît vîrf împins, că se simte în largul lui la construcție, nu la finalizare. Oricum, titularizîndu-l pe Tatu împotriva curentului, dar și a sugestiilor transmise din loja oficială, Stoichiță a dovedit curaj.

Totuși, în ciuda prestației convingătoare și a victoriei categorice, numeroși ultrași l-au contestat pe “Lippi”. Deși au lăsat-o mai moale pe parcurs, cei din Peluza Nord l-au huiduit în debutul întîlnirii, i-au reproșat graba cu care a acceptat postul lui Ilie Stan, aflat și rămas în grațiile galeriei amintite. Într-un sens mai larg, i-au imputat lipsa personalității, acuzîndu-l de slugărnicie în relația cu Gigi Becali, din al cărui cuvînt Stoichiță n-ar ieși, ci l-ar asculta și executa orbește. Zadarnic a insistat tehnicianul că “echipa e importantă, nu eu”, suporterii o țin pe-a lor și promit să-l mai fluiere!

Greu de spus dacă și cînd se vor opri asemenea manifestări. Cert e însă că ele n-o ajută pe Steaua. Dimpotrivă, îi creează neplăceri într-un moment în care, angajată în bătălia pentru titlu, i-ar trebui liniște și armonie, nu tensiune și agitație. Ultrașii trebuie să înțeleagă că-i absurd, ilogic, să pretinzi că iubești o echipă și, în același timp, să-i înjuri de mama focului antrenorul! Ori una, ori alta! Există doar semne de iubire, restul e vorbărie.