Lucescu a vorbit despre accident: „Vatmanul parcă a vrut să dea peste mine!”

Povestea celor 15 minute petrecute de Ovidiu Ioanițoaia în rezerva ocupată de Mircea Lucescu la Spitalul Universitar. Duminică dimineaţă, în jur de ora 8. Bucureștiul încă mai moţăie, dar la Spitalul Universitar arde. Ca de obicei, ambulanţele se ţin una […]

Povestea celor 15 minute petrecute de Ovidiu Ioanițoaia în rezerva ocupată de Mircea Lucescu la Spitalul Universitar. Duminică dimineaţă, în jur de ora 8. Bucureștiul încă mai moţăie, dar la Spitalul Universitar arde. Ca de obicei, ambulanţele se ţin una după alta. La rezerva în care e internat Mircea Lucescu, ascunsă la capătul unui culoar de pe etajul 2, se ajunge anevoie. Îţi trebuie două aprobări pentru a-l vizita pe bolnav, din partea unui doctor de la Terapie Intensivă și de la un membru al familiei. Altfel, nu treci de bodyguarzii ce-ţi blochează drumul din 5 în 5 metri.

Soția în schimbul 3
Obţin amîndouă aprobările. De la medicul primar Andrei Geor gescu, șeful Unităţii de Primiri Urgenţe, care mă va marca om la om, și de la Neli Lucescu, ultima luată pe telefonul interior. Mobilul doamnei Lucescu, ca și celularele lui Mircea de Ucraina, sînt închise din ziua nefericitului accident.

Tocmai pentru că-i devreme, deschidem ușa camerei cu sfială. Observ însă că nu scrie nimic pe ea, n-are nici un număr, nici o tăbliţă. Neli ne întîmpină zîmbind, dar trasă la faţă. A fost schimbul 3, cum g lume ș t e , adică a petrecut noaptea într-un fotoliu la capătul patului în care se află, legat la o sumedenie de aparate, soţul său. Reputatul tehnician lasă impresia că doarme. Oricum, ţine ochii închiși. La rîndu-i, doamna se pregătește de plecare: “Pe la 9:30 va veni Răzvan, iar eu voi merge să trag un pui de somn. Mă voi întoarce spre seară”.

Ca un cosmonaut
Învelit doar cu un cearșaf și gol de la brîu în sus, Mircea Lucescu pare un cosmonaut. Senzorii care-i acoperă pieptul sugerează niște decoraţii. Respiră ușor, dar susţinut de oxigen. Doctorul Georgescu privește monitorul și zice “e bine, parametri normali, temperatură sub 37, tensiune 9 cu 6, puls 85. În plus, nu mai apare atîta sînge pe dren. Probabil totuși că se va recurge, pentru evacuarea lichidului strîns în cavitatea toracică, la o intervenţie chirurgicală”. Tubul e înfipt la subraţul stîng în locul în care coastele s-au rupt și au înţepat plămînul. Aduce cu un termometru ceva mai mare. Înţeleg că sînt probleme ca după orice accident de acest gen, dar nu deosebite. Surprinzător, nu se vede nicăieri vreo vînătaie. Dacă nu vor interveni complicaţii, ilustrul antrenor va putea părăsi spitalul într-o săptămînă și relua activitatea într-o lună.

Deși abia ne auzim între noi, Mircea se trezește. Vorbește greu, șoptit. Are dureri, însă cel mai tare îl deranjează faptul că i s-a interzis să se miște. E obligat să stea întins pe spate și numai pe spate, “ca o statuie!”. Referitor la momentul accidentului, crede că “tramvaiul putea evita coliziunea. L-am zărit la zeci de metri distanţă și mi-am imaginat că va frîna. Avea timp suficient. Să mă ierte Dumnezeu, dar vatmanul parcă a vrut să dea peste mine!”.

Nu-i e frică de operație
Altfel, nu-i e frică de operaţie: “Sînt pregătit pentru orice, doctorii noștri știu ce trebuie făcut, iar eu am deplină încredere în ei!”. Gata!, mă somează An drei Georgescu, am spus maximum 15 minute și s-au scurs! Îmi iau la revedere, urez multă sănătate, Mircea îmi răspunde mai de – grabă cu ochii și așteaptă sosirea lui Ahmetov. «Cea mai bună variantă a fost operația, ca să evităm alte riscuri. Cred că totul va fi bine, tatăl meu e un om puternic și este pe mîini bune. Nu va fi mutat la altă clinică, nici din țară, nici din străinătate. E un moment dificil, nu știu cît va dura recuperarea» Răzvan Lucescu