Un om normal

Am auzit cîțiva președinți de cluburi spunînd despre arbitrul Cristi Balaj că e un tip prețios, cam plin de el. De parcă autoritatea din teren s-ar prelungi în afara acestuia și s-ar transforma într-o vinovată superioritate. Știam că nu-i așa, […]

Am auzit cîțiva președinți de cluburi spunînd despre arbitrul Cristi Balaj că e un tip prețios, cam plin de el. De parcă autoritatea din teren s-ar prelungi în afara acestuia și s-ar transforma într-o vinovată superioritate. Știam că nu-i așa, însă mi-am reconfirmat părerea văzîndu-l pe “centralul” băimărean în emisiunea lui Andrei Nourescu de la GSP TV.

Apropo, consider că Ion Crăciunescu a făcut bine cînd, spre deosebire de predecesorii săi de la cîrma CCA, le-a permis subor – donaților să apară pe sticlă. Crește astfel transparența și, o dată cu ea, șansa creării unei legături mai strînse între cavalerii fluierului și iubitorii fotbalului.

În sensul în care se poate destrăma, asemenea unui zvon neîntemeiat, concepția falsă că arbitrii ar alcătui o castă care, bucurîndu-se de privilegii, devine mai întîi bogată și apoi trufașă. Timp de o repriză, Balaj a explicat la Sport Café, sau măcar și-a propus, ce înseamnă meseria de arbitru. Una frumoasă, dar deloc simplă, din moment ce te poartă mereu pe drumuri și te ține permanent sub tensiune. Încordat, vigilent.

Deși pare, chiar nu e ușor să conduci, cazul lui, în decurs de 10 zile Metalist Harkov-Austria Viena în Europa League, Dinamo-Steaua în campionat, Rapid-Pandurii în Cupă și, din nou în Liga 1, Steaua-CFR Cluj, meciuri unul și unul! Evident, te simți onorat că ți se arată încredere și mulțumit că, să evităm păcatul ipocriziei! , te alegi c-un ban grămadă. Logic însă că o viață trăită într-un ritm nebunesc, ba și departe de familie, obosește și uzează. Consumă fizic și mental. În plus, pe lîngă cele 90 de minute petrecute pe gazon, un arbitru cu ecuson FIFA are obligația de a se antrena asiduu, dimineața și seara, spre a rămîne în formă.

Altminteri, se duce în jos, eșuează în mediocritate. Stăpîn pe el și pe limba română, Balaj s-a folosit de invitația la TV și pentru a-și lăuda colegii de breaslă. Cu precădere pe Tudor, pe Deaconu și pe Hațegan, iar solidaritatea lui a lăsat o impresie plăcută. Aidoma recunoașterii că a refuzat un penalty clar Rapidului în partida cu Pandurii: “Îmi cer scuze, am greșit!”. Într-o lume în care din ce în ce mai rari sînt cei ce-și asumă public erorile, bănuiesc că telespectatorii au remarcat sinceritatea “centralului” din Baia Mare.

Care a înțeles că, pentru a nu-i înșela pe ceilalți, e obligatoriu să nu te minți pe tine însuți. Acum, să nu vă imaginați că vreau să-i ridic statuie lui Cristi Balaj. Că îl confund cu vreun savant ori cu vreun cărturar. Nu, nici discuție, păstrez măsura. Mărturisesc însă că m-a impresionat modul deschis, lipsit de poză și de fățărnicie, în care a vorbit deunăzi la Sport Café. Ca un om normal, cum vedem tot mai puțini pe micile ecrane. Din fotbal și nu numai.