Caruselul greșelilor
De parcă n-ar fi ajuns gafele pe care le-au comis Cristian Nica și Radu Petrescu, cea a ultimului fiind demnă de antologia umorului, arbitrii au luat-o razna și în ultimele meciuri ale etapei a 15-a.
Iată, caruselul erorilor a pornit […]
De parcă n-ar fi ajuns gafele pe care le-au comis Cristian Nica și Radu Petrescu, cea a ultimului fiind demnă de antologia umorului, arbitrii au luat-o razna și în ultimele meciuri ale etapei a 15-a.
Iată, caruselul erorilor a pornit și nu se mai oprește! La FCM Tg. Mureș-Concordia Chiajna, Adrian Cojocaru s-a grăbit să acorde două lovituri de la 11 metri în favoarea gazdelor, iar Teodor Crăciunescu l-a imitat în întîlnirea Gaz Metan-Petrolul, inventînd penalty-ul ce le-a adus prahovenilor victoria!
Posibil ca ambilor să li se găsească totuși unele scuze. Să se spună că au avut circumstanțe pentru fiecare dintre deciziile incriminate, acoperire regulamentară. Judecînd astfel, am face însă farmacie și, pe de altă parte, am confunda fotbalul cu baschetul! Deoarece în fotbal nu orice mînă pusă pe adversar se sancționează și nu orice cădere în careu, în genul simulării lui Oprița, înseamnă penalty!
Ca atare, și pentru că au fost foarte bine plasați, Cojocaru și Crăciunescu nu trebuie scuzați. Dacă poate fi o exagerare opinia că ei au viciat rezultatele, nu-i și aceea că le-au influențat. Sigur nu e.
În ciuda acestei nesfîrșite suite de greșeli, 4 flagrante într-un singur week-end!, Crăciunescu continuă să-și apere subordonații. Atitudinea merită înțeleasă. Cloșca își apără mereu puii, îi protejează. Nu-s de acord însă cu șeful CCA cînd susține că un arbitru poate fi angajatul unui club, cum s-a dovedit că e Cristian Nica! Deși nu se confirmă că gălățeanul Adrian Cojocaru lucrează pentru Oțelul, într-o asemenea eventualitate s-ar crea o și mai mare harababură. Precum ciupercile după ploaie, s-ar înmulți interpretările și suspiciunile de care Liga 1 nu duce lipsă. Dimpotrivă.
Nu-s de acord cu șeful CCA, dar nici cu cel al LPF, care cere diminuarea baremurilor încasate de cavalerii fluierului. Pînă la un punct, Dumitru Dragomir are dreptate. S-ar cuveni ca vinovații să suporte din plin consecințele, să nu li se arate îngăduință în condițiile în care, inclusiv după instalarea noului președinte, arbitrii au ieșit în decor des și rău. Doar că nu-i normal să schimbi regulile din mers. Cu cele cu care ai început trebuie să și termini. În fond, pentru că din baremuri plătesc transportul, cazarea și masa, arbitrii noștri nu cîștigă averi. Nu asta-i problema, ci repetarea unor erori de care ne-am săturat toți!
Întrucît, neagreată de UEFA, varianta recurgerii la străini pică, rămîne ca Ion Crăciunescu să caute soluții pe plan intern. El se află, din păcate, în situația ingrată de a scoate din foc castanele băgate de predecesorii săi. Adevărat, însă datoria lui e să îndrepte lucrurile, ba încă repede. Pentru că paharul riscă să dea pe dinafară!