Tot mai tragem în “națională”?!
Vineri, cînd ne-a bătut Belgia cu 2-1 la Liège, am strîmbat rău din nas, chiar ne-am enervat. Am țintit în Pițurcă din toate pozițiile, iar pe “tricolori” i-am făcut cu ou și cu oțet. Aveam suficiente argumente deoarece aceștia jucaseră […]
Vineri, cînd ne-a bătut Belgia cu 2-1 la Liège, am strîmbat rău din nas, chiar ne-am enervat. Am țintit în Pițurcă din toate pozițiile, iar pe “tricolori” i-am făcut cu ou și cu oțet. Aveam suficiente argumente deoarece aceștia jucaseră execrabil prima repriză. Ignorînd amănuntul că Raț a ratat în finalul partidei un penalty care ar fi putut restabili egalitatea, ne-am declarat dezamăgiți, profund dezamăgiți. Repet însă că nu ne lipseau motivele.
Cîteva zile mai tîrziu, am învins Grecia cu 3-1 pe teren neutru, victorie clară, rezultatul unei evoluții substanțial îmbunătățite. Normal era să ne arătăm mulțumiți. Numai că, surprinzător, ne-am apucat iarăși să căutăm noduri în papură, să privim exclusiv la jumătatea goală a paharului! Ne-am referit nu atît la prestația fotbaliștilor noștri, net superioară la Altach, cît la replica adversarilor. Cusurgii, în loc să remarcăm evoluția “tricolorilor”, am insistat asupra faptului că elenii au folosit multe rezerve și că, în general, nu s-au omorît cu firea.
Într-adevăr, grecii n-au prea pus osul, dar haideți să ne amintim că, deși fără cîțiva posibili titulari (Săpunaru, Tamaș, Mutu, Sînmărtean ș.a.), am întrecut un adversar cu pretenții, clasat pe locul 8 în lume, nu pe 55!, și calificat la Euro 2012.
Dacă eșecul cu Belgia ne-a înfuriat, succesul cu Grecia nu ne-a încălzit. Ne-a lăsat reci, ca să nu zic că unora le-a încurcat socotelile: i-a oprit să-i mai atace pe Pițurcă și pe elevii lui. Întrucît scorul nu putea fi contestat, s-a auzit îndemnul “să nu ne îmbătăm cu apă rece!”, de parcă vocația “naționalei” ar fi să piardă mereu și să nu cîștige niciodată!
Opinia mea e că ar trebui să păstrăm măsura, să nu ne grăbim cu laudele și nici să nu ne ambalăm în critici. Să fim ceva mai echilibrați în aprecieri, mai realiști. Judecînd lucid, acest 3-1 cu Grecia s-ar cuveni lăudat. Cu regret, observ că nu se întîmplă așa. Că se plătesc polițe la înfrîngeri, dar se plătesc și la victorii!
Din păcate, iubitorii fotbalului s-au îndepărtat de “națională”. Mai corect spus, au fost ajutați să se îndepărteze. Se cunoaște că vina aparține federalilor, cei care, pe lîngă numeroase alte erori, au comis și aroganța de a duce reprezentativa într-un sătuc din Austria, unde a jucat în prezența a nici o mie de spectatori! Trebuie însă întreprins ceva, ba încă urgent, pentru depășirea actualului impas, în sensul în care echipa României să redevină a tuturor românilor. Să fie percepută și susținută ca atare. Înconjurată cu iubire, nu tratată cu indiferență, uneori și cu ostilitate.
Aseară, imediat după meci, apreciam că izbînda de la Altach, îndelung așteptată, a venit la fix și că ea a demonstrat, printre altele, că formarea unei formații competitive nu-i o fantezie, că pare un demers realizabil. Îmi mențin părerea. Pentru atingerea scopului, e însă nevoie de reconcilierea cu publicul larg, care să simtă că “naționala” nu-i doar a lui Sandu și a lui Pițurcă, ci și a lui, a fanilor. Pe acest drum, succesul de marți poate fi un început dătător de speranțe. Chiar trebuie să fie.