Împotriva Craiovei, aceeași speță a fost judecată de două ori!
Să începem cu începutul, adică să notăm că Danijel Subotici, fotbalist elvețian de origine bosniacă, în prezent la FCM Tîrgu Mureș, a cerut Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor de pe lîngă FRF să fie declarat liber de contract ca […]
Să începem cu începutul, adică să notăm că Danijel Subotici, fotbalist elvețian de origine bosniacă, în prezent la FCM Tîrgu Mureș, a cerut Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor de pe lîngă FRF să fie declarat liber de contract ca urmare a faptului că Universitatea Craiova, la care era legitimat, fusese exclusă provizoriu printr-o hotărîre a Comitetului Executiv. Ca o curiozitate, datată 1 septembrie 2011, cererea respectivă a fost trimisă de la hotelul President din Tg. Mureș, proprietatea lui Sorin Țerbea, membru CEx aflat în arest alături de Vasile Avram. În plus, însuși directorul economic al grupării mureșene, Paul Rîșnoveanu, a achitat taxa impusă de analizarea memoriului, 400 de lei.
Consecință a solicitării amintite, CNSL a întocmit dosarul 607/CL/2011 și a citat-o pe Craiova la primul termen de judecată, fixat pe 15 septembrie. Între timp însă, descoperind că avocatul lui Subotici, Josep Vandellos, înaintase către Cameră, pe 6 septembrie, un alt memoriu în numele fotbalistului, iar CNSL deschisese în temeiul lui un al doilea dosar, 628/CL/2011, Universitatea a cerut conexarea dosarelor, dar și amînarea termenului de judecată.
Și-a motivat demersul prin aceea că, fiind în proces la Curtea de Apel București împotriva deciziei de excludere, nu l-ar fi pierdut gratis pe Subotici în cazul în care i s-ar fi dat cîștig de cauză.
CNSL n-a ținut cont de argumentele Craiovei și, pe 15 septembrie, s-a pronunțat în dosarul cu numărul 607. L-a declarat pe Danijel Subotici jucător liber, acordîndu-i “dreptul să solicite legitimarea la oricare club afiliat FRF/AJF în tot cursul anului, cu excepția ultimelor 6 etape de campionat”.
Dincolo de reaua-voință arătată Științei, putem gîndi că forul prezidat de Gabriel Manu, absent la ședința din 15 septembrie, a cîntărit corect lucrurile. Nu ne împiedică nimeni, dar numai dacă ignorăm amănuntul, practic, cheia problemei, că CNSL a judecat plecînd de la abuzul excluderii Craiovei. Cînd pornești de la o premisă falsă, ajungi automat la o concluzie greșită.
Povestea însă nu s-a încheiat, desfășurarea ulterioară a evenimentelor frizînd absurdul și ridicolul, părînd un fragment dintr-o piesă de Eugen Ionescu! Pe 27 septembrie, iarăși în lipsa președintelui Manu, Camera a luat în discuție, evident în mod inutil, și dosarul 628 pentru a repeta că Subotici n-are nici o obligație față de Universitatea. Titular vineri în meciul de 3-3 cu Pandurii, elvețianul a devenit astfel cel dintîi jucător din fotbalul românesc, dacă nu și din cel mondial, declarat de două ori liber, ca nu cumva Craiova să nu fi priceput care-i situația și să mai spere la ceva!! Fără comentarii.