Să învăţăm de la copii!

Puştii de la FC Sevilla au cîştigat finala cu Espanol, dar le-au oferit trofeul adversarilor: „Pentru că ei au fost mai buni!” Probabil că aţi reţinut povestea din Gazeta de miercuri, dar revin asupra ei tocmai pentru că m-a pus […]

Puştii de la FC Sevilla au cîştigat finala cu Espanol, dar le-au oferit trofeul adversarilor: „Pentru că ei au fost mai buni!”

Probabil că aţi reţinut povestea din Gazeta de miercuri, dar revin asupra ei tocmai pentru că m-a pus pe gînduri. Ba m-a şi emoţionat, ajutîndu-mă să mai uit de nesfîrşita gîlceavă din fotbalul nostru, de TAS, de Gigi şi de alte scandaluri.
Întîmplarea s-a petrecut recent în nordul Spaniei, mai exact în Ţara Bascilor, cu prilejul unei competiţii de fotbal în 8 ce s-a chemat iniţial Turneul Prietenia şi care, începînd din actualul sezon, a primit numele de Cupa Iraurgi. Rezervată puştilor sub 12 ani, ea e găzduită de localităţile vecine Azpeitia şi Azkoitia de pe Valea Iraurgi, cunoscute în întreaga lume deoarece acolo s-a născut Ignatius de Loyola. Autor al celebrelor „Exerciţii spirituale”, acesta a fost sanctificat încă din 1622.
Ajunsă la a 4-a ediţie şi adunînd la start 20 de participante, întrecerea s-a încheiat prin finala FC Sevilla-Espanol Barcelona, cîştigată după executarea penalty-urilor de departajare de prima formaţie. A urmat, evident, festivitatea de premiere, care a avut însă o desfăşurare neaşteptată.

Văzîndu-i pe învinşi că plîng în hohote, cei din Sevilla s-au strîns şi i-au cerut propriului antrenor, Ernesto Chao, să intervină pentru ca trofeul să fie înmînat adversarilor!!!! Au şi motivat de ce: „pentru că ei au jucat mai bine şi îl merită!”. Întrucît organizatorii n-au priceput din capul locului ce vrea Chao, s-a creat un moment de derută, depăşit însă rapid. Cert e că Iraurgi Cup 2011 n-a mai luat drumul Sevillei, ci al Barcelonei!

Cu adevărat emoţionant, un asemenea gest nu necesită prea multe cuvinte. Convinge şi tulbură prin el însuşi, prin frumuseţea lui. Dar şi invită, cum spuneam, la reflecţii. Din păcate, refuză orice comparaţie cu trista realitate din fotbalul românesc juvenil, rareori băgat în seamă şi niciodată sprijinit destul. Pierdut în timp şi în spaţiu.

Se zice că noi, vîrstnicii, trebuie să-i învăţăm pe copii, că e datoria noastră, menire şi sarcină. Iată însă că lucrurile nu stau totdeauna aşa, că s-ar cuveni să învăţăm şi noi de la ei, să ridicăm puritatea şi candoarea lor la rang de exemplu. Cu asta, ca să închei, turneul basc chiar şi-a atins scopul, ideea iniţiatorilor lui fiind „să educăm copiii, nu neapărat să scoatem fotbalişti”. Punct ochit, punct lovit, nu?