Răspunsul lui Hagi

L-am sunat pe Hagi ca să-l invit duminică seara la Recursul etapei. S-a scuzat că nu poate: “Am umblat destul în aceste săptămîni, de aceea intenţionez să merg în week-end la Constanţa şi să stau cu Ianis. E la o […]

L-am sunat pe Hagi ca să-l invit duminică seara la Recursul etapei. S-a scuzat că nu poate: “Am umblat destul în aceste săptămîni, de aceea intenţionez să merg în week-end la Constanţa şi să stau cu Ianis. E la o vîrstă la care are mare nevoie de prezenţa mea, de sfaturile mele. Din păcate, l-am cam neglijat în ultimul timp!”.

Înainte de a încheia conversaţia i-am spus ce-am auzit de la alţii, că fiul său ar fi mai înzestrat decît era el însuşi la 13 ani! În loc să îl măgulească, afirmaţia mai degrabă l-a provocat pe Hagi, care s-a grăbit să răspundă că “Aşa o fi, doar că talentul nu-i o garanţie a reuşitei! Sigur, talentul e foarte important, însă mai important e ce-i adaugi, cu ce îl completezi. Deoarece fără ambiţie şi fără perseverenţă, oricine riscă să piardă drumul, să-l rătăcească. De asta mă şi străduiesc să-i determin pe puştii Academiei, deci şi pe Ianis, să se antreneze cît mai serios. Să nu tragă chiulul, ci să muncească pe rupte. Să se dedice”.

Sînt convins că generaţiile mai noi nu-l ştiu pe Nikolai Ozolin, primul rus care a bătut recordul continental la săritura cu prăjina, ducîndu-l de la 4,26 m în 1937 la 4,30 m în 1939. Pe lîngă actualul record de 6,14 m, stabilit de Bubka în 1994, fireşte că isprava lui Ozolin păleşte. Doar că în anii aceia se foloseau prăjini de bambus sau de metal, nu din fibră de carbon şi personalizate ca în epoca modernă, construite pînă şi în funcţie de greutatea corporală a săritorului.

Nu întîmplător m-am apucat să-l pomenesc pe Ozolin. Ideea e că dela acesta, considerat după retragere unul dintre teoreticienii de marcăai atletismului internaţional, ne-a rămas o definiţie ce nu i se potriveşte numai sportului, deşi admit că s-a aşternut uitarea peste ea: “Performanţa înseamnă 10 la sută inspiraţie şi 90 la sută transpiraţie”. Performanţa sau, într-un sens mai larg, succesul.

Cam la fel se exprimă, deşi cu alte vorbe, şi Hagi. Din păcate, puţini par să îl înţeleagă, iar şi mai puţini să îl asculte. Pe lîngă alte cusururi, fotbalul nostru suferă şi din pricina lipsei de implicare, a unei superficialităţi care blochează ori măcar întîrzie ascensiunea multor tineri.

Iată de ce n-ar strica să le aducem aminte din cînd în cînd jucătorilor, cu precădere celor aflaţi la început de carieră, de cuvintele lui Ozolin. Va fi în beneficiul lor să le reţină şi să le ia drept model. Altfel, se vor naşte talente ca să moară speranţe.