Tăcerea unui învingător

Se cuvine evidenţiată victoria obţinută de Şahtior la Roma şi în ideea că e prima realizată de Mircea Lucescu pe pămînt italian în Champions League. NU TREBUIE SĂ FII FAN LUCESCU, ADMIRATOR ORI PRIETEN AL ACESTUIA, CA S-O PREŢUIEŞTI LA […]

Se cuvine evidenţiată victoria obţinută de Şahtior la Roma şi în ideea că e prima realizată de Mircea Lucescu pe pămînt italian în Champions League. NU TREBUIE SĂ FII FAN LUCESCU, ADMIRATOR ORI PRIETEN AL ACESTUIA, CA S-O PREŢUIEŞTI LA ADEVĂRATA VALOARE. Ajunge să cunoşti ce înseamnă fotbalul de azi, spectacol, afacere şi industrie, pentru a o preţui cum merită.
Sigur, compatriotul nostru şi-a trecut în cont şi alte succese de anvergură. Pe lîngă cucerirea Cupei UEFA în 2009, perla coroanei, a bătut-o cu Galatasaray pe Real Madrid, cu Beşiktaş pe Chelsea, şi nu oriunde, ci chiar pe Stamford Bridge, iar cu Şahtior le-a învins pe Barcelona în deplasare şi pe Arsenal la Doneţk. Totuşi, izbînda din Cetatea Eternă rămîne dintre cele mai importante şi prin prisma faptului că a fost reuşită de o echipă ce nu mai susţinuse o întîlnire oficială de 80 de zile! Ce mai tura-vura, exceptîndu-l pe regretatul Pişti Kovacs, NICI UN ALT ANTRENOR ROMÂN N-ARE ASEMENEA CARTE DE VIZITĂ.
De miercuri, fireşte că presa de pretutindeni, îndeobşte cea peninsulară, nu mai conteneşte să-l laude şi să-l complimenteze pe Lucescu. Numindu-l „domn”, Gazzetta dello Sport a remarcat că el s-a dovedit modest într-un moment în care întrunea toate condiţiile să se umfle în pene, să se mîndrească. Indiscutabil că Lucescu s-a bucurat citind că „fotbalul italian îl regretă”. Dar cred că şi mai mult i-a mers la suflet, l-a măgulit, fraza în care, pe parcursul conferinţei de presă de pe „Olimpico”, Ranieri A COMPARAT-O PE ŞAHTIOR CU BARCELONA. Cînd Lucescu însuşi a îndrăznit aceeaşi comparaţie, destui au ridicat din umeri ori chiar s-au amuzat, nesfiindu-se să afirme că antrenorul campioanei ucrainene a luat-o razna! Cînd o spune însă un străin, ba şi un specialist de talia lui Ranieri, s-ar cădea ca respectivii să-şi înghită cuvintele şi să se ruşineze.
Aţi aflat din GSP că Lucescu, în drum spre Doneţk, s-a oprit pentru o zi şi jumătate la Bucureşti. Surprinzător însă, deşi asaltat de reporteri, n-a apărut nicăieri, a refuzat cu fermitate să facă declaraţii, să se afişeze, să iasă pe televiziuni! Într-un tîrziu, a răspuns la telefon şi şi-a motivat tăcerea: „AM CÎŞTIGAT DOAR UN MECI, NU ŞI CALIFICAREA, aşa că n-are rost să vorbesc! Sînt mulţumit, dar precaut, ne aşteaptă un retur teribil! Dacă va ieşi cum sper, vom vorbi pe îndelete după aceea!”. Ar trebui să mai adaug ceva? Mă îndoiesc, căci lucrurile mi se par foarte clare. Pentru Mircea Lucescu, as în meseria sa, dar şi prizonier al acesteia, a doua manşă cu AS Roma din 8 martie a început încă din noaptea de 16 februarie! Un astfel de mod de a trata fotbalul, mereu cu maximă seriozitate, reprezintă chiar explicaţia succeselor lui.