Un gest emoţionant

Vineri pe înserate, cînd am ajuns în Poiana Braşov, termometrele indicau 4 grade. Abia se mai putea schia, printre petice, pe Postăvarul, nu şi pe Bradul. Peste noapte, s-a pornit însă un pui de viscol. Pînă dimineaţă, zăpada se depusese […]

Vineri pe înserate, cînd am ajuns în Poiana Braşov, termometrele indicau 4 grade. Abia se mai putea schia, printre petice, pe Postăvarul, nu şi pe Bradul. Peste noapte, s-a pornit însă un pui de viscol.
Pînă dimineaţă, zăpada se depusese cam 6-7 centimetri şi continua să cadă mărunt, gospodăreşte, spulberată de un vînt tăios. Tocmai de-asta m-am mirat auzindu-l pe Dorinel Munteanu cum zice, sîmbătă pe la ora 10, în holul hotelului Piatra Mare, că „mergem să jucăm la Zărneşti!”.

Întrucît nu-ţi venea să scoţi afară nici măcar un cîine, am crezut că antrenorul Oţelului glumeşte. „Neamţul” vorbea însă serios: „Deşi sînt ferm împotriva amicalelor în acest stadiu de început al pregătirilor, trebuie să ne ducem. Pentru că am promis şi pentru că partida e dedicată Andreei Chelaru, care s-a accidentat grav în urmă cu 11 ani, iar de-atunci stă ţintuită într-un scaun cu rotile. Indiferent de condiţii, nu putem să ne încălcăm cuvîntul”.

Într-adevăr, nu şi l-au încălcat. În ciuda vremii vitrege, pe o ninsoare abundentă şi, fireşte, pe un teren desfundat, Oţelul a întîlnit la Zărneşti, în faţa a vreo 250 de spectatori zgribuliţi, echipa locală AFC. Contează mai puţin faptul că formaţia dunăreană, prezentă în efectiv complet, cu toţi titularii, a învins cu 8-0. Practic, nu contează deloc. Important e amănuntul că fosta gimnastă, născută în orăşelul amintit, a primit din partea liderului Ligii I un tricou cu numele ei şi 10.000 de lei. Înmînată de preşedintele Marius Stan, sumei respective i s-au adăugat încasările meciului şi alte cîteva mii, donaţiile unor oameni de suflet din anturajul Oţelului.

La final, oficialul gălăţean menţionat mai sus a atras atenţia că „nu ne-ar plăcea să se discute prea mult pe marginea acestei întîmplări, să se bată monedă. Deviza noastră e fotbal de calitate, dar şi de caritate”.

Sigur că, oricît i-am oferi Andreei Chelaru, niciodată nu vom izbuti să-i dăm înapoi ceea ce i-a răpit destinul. Din păcate, nefericirea ei rămîne, e greu sau chiar imposibil de stins. Însă gesturi emoţionante precum cel făcut de Oţelul o pot ajuta, cu precădere în plan moral, să nu cedeze, să continue să lupte şi să spere. E şi ideea în care am aşternut aceste rînduri.