Mititelu lefter, Craiova moare!
Universitatea a părut din start O CĂCIULĂ PREA MARE pentru Mititelu. Ce-i al lui e al lui, omul s-a zbătut şi s-a dovedit capabil să ţină echipa, ba şi să modernizeze tribuna oficială a stadionului “Ion Oblemenco”. Pe parcurs, a […]
Universitatea a părut din start O CĂCIULĂ PREA MARE pentru Mititelu. Ce-i al lui e al lui, omul s-a zbătut şi s-a dovedit capabil să ţină echipa, ba şi să modernizeze tribuna oficială a stadionului “Ion Oblemenco”. Pe parcurs, a rămas însă tot mai singur şi i-a fost tot mai greu. A suferit şi din pricina stilului său bolovănos, uneori nu lipsit de francheţe, ca şi a modului în care a văzut duşmani şi acolo unde nu erau. Aşa a reuşit să-şi pună-n cap întreg oraşul.Printre alte erori, a greşit şi cînd l-a luat pe Piţurcă. Aducîndu-l şi promiţîndu-i stabilitate financiară, S-A ÎNTINS MAI MULT DECÎT ÎI PERMITEA PLAPUMA. Trebuia să ştie că Piţurcă are clasă, însă şi pretenţii, orgoliu, personalitate. Nu că predecesorii săi ar fi fost slabi, dar Piţurcă e mai ‘oţ, ca să vorbesc olteneşte. Altfel, nu subscriu ipotezei că Piţurcă ar fi urmărit să-i ia echipa actualului patron, singur, cu Neţoiu, cu Viorel Păunescu ori cu ambii. Mă îndoiesc că l-ar interesa, la fel cum nu cred în ideea înfiinţării unei formaţii concurente la Craiova. Consider variantele respective rodul tendinţei lui Mititelu de a inventa comploturi contra lui.
Un timp, apreciindu-i eforturile, suporterii alb-albaştri au stat alături de Mititelu. Provenea din rîndul lor şi, în plus, i-a atras cu încăpăţînarea de A CEDa JUCĂTORI CLUBURILOR DIN BUCUREȘTI. Patriotismul local i-a încălzit pe fani, i-a încîntat. Mai nou, ei s-au împărţit şi destui au trecut în tabăra lui Piţurcă. Numai că, judecîndu-l pe Mititelu, ultimii insistă asupra greşelilor de management ale acestuia şi îi ignoră meritele. În condiţii de criză, totuşi el e cel care, deşi strîns cu uşa, a menţinut Craiova pe linia de plutire. Evident, nu fără sacrificii.
Acum, cînd patronul îi datorează numai lui Piţurcă cîteva milioane de euro, problema e mai simplă decît pare: va găsi Mititelu bani să-i asigure Universităţii supravieţuirea într-un moment în care fotbaliştii nu-s plătiţi de 3-4 luni, iar obligaţiile faţă de stat, estimate la vreo 3 milioane, sînt neonorate de şi mai multă vreme? Finanţatorul speră să depăşească impasul, dar voci autorizate susţin că îi va fi imposibil, de unde, logic, pericolul ca Universitatea să nu primească licenţa şi SĂ FIE EXCLUSĂ DIN CAMPIONAT.
Cele circa 420.000 de euro ce vor veni de la LPF pentru drepturile TV nu vor fi suficiente. Nici măcar eventualul transfer al lui Găman în Anglia sau în Germania, zice-se că în curs de finalizare, nu va rezolva problema. Va fi nevoie, neapărată nevoie, ca Fondul Proprietatea să-i recunoască lui Mititelu acţiunile, iar el să le transforme în lichidi tăţi şi să-şi achite datoriile. Dacă asta, operaţiune tergiversată însă la nesfîrşit, se va întîmpla pînă în martie, Craiova se va salva. Dacă nu, nu. Atunci Mititelu VA FI SILIT SĂ VÎNDĂ sau, acceptînd înfrîngerea, să meargă cu Universitatea în divizia secundă. Din păcate, a treia soluţie nu există.