Reverența lui Dorinel

Ajunsă la a 44-a ediţie, ancheta Gazetei privind Superlativele anului l-a desemnat pe Mircea Lucescu cel mai bun antrenor în 2010. Cum aţi aflat din ziar sau aţi văzut pe GSP TV, Dorinel Munteanu s-a numărat printre PRINCIPALII CONTRACANDIDAŢI ai […]

Ajunsă la a 44-a ediţie, ancheta Gazetei privind Superlativele anului l-a desemnat pe Mircea Lucescu cel mai bun antrenor în 2010. Cum aţi aflat din ziar sau aţi văzut pe GSP TV, Dorinel Munteanu s-a numărat printre PRINCIPALII CONTRACANDIDAŢI ai laureatului. Preşedinţii de cluburi, tehnicienii din Liga I şi redactorii GSP l-au plasat pe locul 2, iar căpitanii echipelor şi publicul pe 3. Concluzia e că “Neamţul” a pierdut strîns, asta în con­di­ţiile în care, de reţinut , Marius Stan şi Gabi Paraschiv nu l-au votat în fruntea listei. Reprezentanţii Oţelului l-au preferat pe antrenorul Şahtiorului!

Prezenţa lui Dorinel printre protago­niştii sondajului se justifică pe deplin. Fap­tul că formaţia dunăreană, deşi cu buget redus şi lipsită de vedete, a încheiat sezonul ca LIDER AL CAMPIONATULUI, chiar cu 5 puncte avans faţă de următoarea clasată, constituie un argument convingător în favoarea sa. Poate că ­n-a făcut minuni la Galaţi, căci mi­nu­nile au cam dispărut din fotbalul de azi. Dar e cert, incontestabil, că Dorinel a realizat acolo multe lucruri frumoase, foarte multe. Fiind cunoscute şi recunoscute, ­n-am să insist asupra lor.

Învins la mustaţă, altul s-ar fi simţit de­za­măgit. S-ar fi bosumflat şi, digerînd cu greu înfrîngerea, ar fi evitat s-o comenteze. Ar fi ales să tacă. NU ÎNSĂ, SPRE LAUDA LUI, ŞI DORINEL. “Acest loc 2 echivalează cu cîştigarea trofeului”, a declarat el, completînd cu “era clar pentru toată lumea că ­Mircea Lucescu e antrenorul anului 2010”.

Cîțiva au gîndit şi au votat altfel, însă ­de-aia există libertate şi sondaje în genul celui întreprins de Gazetă. Ca fiecare să răspundă ­ce-i trece prin cap şi, desigur, să nu fie tras de mînecă pentru opţiunile sale. La răspundere, nici atît.

Din nou nu insist. Doar remarc că vorbele “Neamţului” îl onorează. Ba şi dove­desc că el se înscrie în categoria profesio­niş­tilor care ştiu SĂ PREŢUIASCĂ VALOAREA şi s-o respecte. În ciuda impetuoasei ascensiuni a Oţelului, Dorinel nu s-a schimbat. Şi-a păstrat echilibrul, a rămas acelaşi tip modest, sincer, lucid. Acesta e, fără să patetizez, pasul hotărîtor, poate și cel mai dificil, pe drumul anevoios ce trebuie străbătut de orice an­trenor tînăr pentru a deveni mare. Pentru ca abia apoi, tîrziu, învăţînd şi suferind, să îndrăznească să se compare cu Mircea Lucescu.